(articol publicat în urma cu 25 de ani in “UNIVERS PSYCHO” nr. 8, 1995)
Astăzi se aud din ce în ce mai des vocile care afirmă că viitorul societății depinde în cea mai înaltă măsură de punerea în valoare a potențialului creativ al oamenilor.
Cursa tehnologică şi informațională la care asistăm în momentul dé față nu va putea fi susținută decât de acele națiuni care vor şti să-şi administreze în mod eficient acest tezaur fabulos care este creativitatea.
lată de ce, antrenarea psihologilor dar şi a altor categorii profesionale în acest demers îşi face tot mai mult simțită prezenţa.
Dacă înainte de 1950 cercetările în domeniul creativității erau mai degrabă sporadice şi încă marcate de mituri, în ultimele decenii asistăm la o adevărată explozie a preocupărilor pentru această dimensiune umană.
Cel mai elocvent exemplu în acest sens este numărul impresionant de lucrări, practic de ordinul zecilor de mii, care au apărut pe această temă.
Şi în ţara noastră cercetători remarcabili, aflați în plină activitate, precum M. Roco, M. Caluschi, A. Munteanu, I. Moraru au marcat o contribuție distinctă în legătură cu acest subiect.
Nu trebuie uitați A. Roşca şi P. Popescu Neveanu, doi dintre primii oameni de ştiinţă de la noi implicați în investigarea tainelor creației.
În momentul actual putem afirma cu certitudine că problematica creativității reprezintă un capitol central al psihologiei. Achizițiile rezultate în urma unor studii minuțioase sunt, fără îndoială, de mare valoare, dar poate cea mai importantă dintre ele este aceea conform căreia creativitatea nu este înnăscută, nu este un dar al unui Dumnezeu „selectiv” ci este un dar al Dumnezeului tuturor oamenilor; cu alte cuvinte ea există în fiecare dintre noi într-o măsură mai mică sau mai mare, cel puțin în stare de potențialitate.
Dacă ne putem exprima aşa, parafrazând un autor celebru, creativitatea este un „monarh ascuns” în fiecare individ.
Vechile teorii elitiste care condamnau majoritatea oamenilor la un mod de viață plat, steril, sunt considerate astăzi depăşite. Din păcate, mulți oameni, acceptând o asemenea concepție s-au lăsat prinşi în capcanele fatalismului, renunţând din start la o viață prodigioasă şi plină de satisfacții.
Psihologii moderni au demolat aceste teorii, punând în locul lor un adevăr ce trebuie cunoscut de toată lumea: creativitatea poate fi stimulată şi actualizată la toţi oamenii.
Şi totuşi în condițiile în care creativitatea este o potențialitate general umană, o „dimensiune de sine stătătoare a personalităţii”, aşa cum afirmă psihologul român M. Zlate, de ce anumiți oameni se manifestă creativ iar alții nu?
Plecând de la o asemenea întrebare, cercetările au evidenţiat existenţa unui complex de factori care concură la manifestarea potențialului creativ.
Pe marginea datelor acumulate au fost realizate în ultima vreme utile sistematizări ale acestor factori. Astfel au fost stabiliti factori intelectuali, afectiv-motivationali şi de personalitate dar şi factori socio-educationali.
De o foarte mare însemnătate în structura personalității creatoare sunt factorii atitudinali. Printre aceştia încrederea în sine este unul dintre cei mai importanți, dacă nu chiar cel mai important. Curajul de a afirma, de a gândi independent reprezintă o condiție esențială a creativității.
Mulți dintre noi rămânem timizi în “barlogul” securizat dar neproductiv al conventionalismului de teama cine ştie cărei autorități suficiente şi hipercritice.
În legătură cu acest ultim aspect, foarte plastic se exprima Osborn care cerea “să fie alungați cerberii critici de la porțile fanteziei”.
Ce s-ar fi întâmplat, de pildă cu ideile şi cu opera monumentală a lui Freud dacă acesta s-ar fi lăsat “cuminţit” de ofensiva puritanismului contrariat al timpului său?
Una din marile cuceriri ale secolului XX – ne referim, bineînțeles, la psihanaliză – ar fi murit, practic, înainte de a se fi născut.
A avea idei, deci, nu este suficient. La aceasta trebuie să se adauge încrederea în forțele proprii, curajul de a ne promova ideile, uneori chiar cu riscul de a greşi.
Nu este mai puțin adevărat că mediul în care se formează individul are un rol deosebit în dezvoltarea acelor structuri de personalitate favorabile creativității.
Familia în care este dirijat procesul educațional poate avea consecințe favorabile sau inhibitive în privința creativității.
Încurajarea unei gândiri autonome, o anumită doză de permisivitate, asumarea graduală de către copil a unor responsabilități, un climat destins în care este încurajată comunicarea, creează condițiile apariției unui sentiment de securitate psihologică pe fondul căruia încep să apară manifestările creative.
Prin internalizarea treptată a acestor elemente educaționale copilul va putea dezvolta trebuinte de performanță, dorința de a cunoaşte şi de a prospecta orizonturi noi, toate acestea fiind puternic implicate în comportamentul creativ.
În ce priveşte stimularea explicită a creativității există în momentul de față o serie de metode cu o largă circulație dintre care brainstorming-ul şi sinectica pot fi considerate deja clasice.
Fără a ne propune o prezentare extensivă a metodelor amintite – ele putând fi studiate minuțios în diverse lucrări de specialitate – vom aminti totuşi, câteva elemente esențiale ale acestora. Astfel Brainstorming ul reprezintă o metodă de stimulare a creativității în grup, care pleacă de la două principii fundamentale:
a) amânarea judecății producțiilor ideatice;
b) numărul cât mai mare de idei reprezintă premiza calităţii soluțiilor.
În decursul şedinţei, care are drept scop găsirea celor mai bune soluții în legătură cu o anumită problemă, membrii grupului încep să lanseze variante de rezolvare – de la cele mai banale, până la cele mai bizare – în condiții de totală libertate a gândirii şi imaginației. Prin stimulare reciprocă, ideile circulă de la un membru al grupului la altul, ajungându-se în final la un volum de ordinul zecilor sau chiar sutelor de soluții.
Se mizează foarte mult pe contribuția resurselor abisale (inconştiente şi pre conştiente) care pot fi mult mai bine puse în valoare în condițiile unei totale libertăți de exprimare (abolirea cenzurii).
Abia în final, soluțiile inventariate sunt supuse unui proces de selecție, de către un grup de specialişti în vederea degajării variantei (variantelor) celei mai adecvate în raport cu şansele de aplicare. Cu puțină imaginație, metoda poate fi practicată şi individual.
Sinectica, marea „concurentă” a Brainstorming-ului are la bază următoarele reguli:
a) transformarea necunoscutului în familiar;
b) transformarea familiarului în necunoscut.
Aceste principii sunt puse în aplicare prin intermediul câtorva strategii:
- analogia şi explorarea (se urmăreşte găsirea unor soluții prin transferul de însuşiri de la un lucru la altul);
- inversiunea (de exemplu o problemă este abordată începând cu sfârşitul);
- empatia (subiectul se identifică cu obiectul, din lăuntrul său).
Ambele metode îşi propun să valorifice “stările psihologice şi aspectele emoționale, caracteristice procesului de creație” (P. Popescu Neveanu, Dicţionarul de psihologie).
De multe ori, însă, aceste metode vin în întâmpinarea mai ales a celor care şi-au “destelenit” într-o anumită măsură potențialul creativ şi care au internalizat deja acele elemente motivaționale, acei factori de personalitate, indispensabili manifestării creativității.
lată de ce, în ultima vreme se vorbeşte despre elaborarea unor strategii mai complexe care îşi propun să modeleze ansamblul factorilor creativității.
În acest sens, diferitele metode psihoterapeutice (de la psihanaliză până la sugestiologie) au un rol complementar (în anumite situații putând căpăta accente decisive) în procesul de actualizare al potențialului creativ.
Din perspectiva “tradițională” psihoterapia are drept scop redarea echilibrului psihic al indivizilor şi reinserția lor adecvată în mediul social şi familial.
Dar obiectivul acesta poate fi depăşit, vizându-se creşterea performanţelor umane în general şi a creativității în special.
Prin restructurările cognitive şi comportamentale pe care le operează, prin dinamizarea proceselor abisale, psihoterapia poate constitui un aliat extrem de eficient în demersul, mai amplu, de valorizare al ființei umane.
Anca Munteanu (Incursiune în creatologie) consemnează trei direcții în care psihoterapia poate acționa:
- eliberează o creativitate potențială dar neexprimată încă, datorită unor cauze mai mult sau mai puțin obiective;
- relansează o creativitate manifesta cândva, dar care s-a împotmolit pe traseu;
- alimentează menținerea în formă optimă a unei creativități active, dar care poate traversa inevitabile momente de reflux;
Această perspectivă integratoare reprezintă, se pare, cea mai bună soluție pentru creşterea coeficientului de creativitate al oamenilor.
Nu este însă mai puțin adevărat că existența „pe hârtie” a soluției nu rezolvă problema. Prin urmare este necesară demararea unor acțiuni la nivel social care să confere creativității, prestigiul unei instituții naționale.
După 1989 a apărut un anumit interes pentru copiii supradotati, respectiv pentru crearea unor condiții favorabile dezvoltării fireşti a acestui eşantion.
Demersul este, fără îndoială lăudabil, dar insuficient. Se aud în ultima vreme glasuri care pun din nou accent pe rolul elitelor.
Această idee care proclamă că o societate se poate salva doar prin contribuția supradotaților este la fel de falsă ca aceea care afirma supremația „clasei muncitoare” ca singura cale pentru propăşirea oamenilor.
Fără un eşalon larg de indivizi cu o mentalitate creativă care să fie antrenați în promovarea şi îmbunătăţirea marilor idei, acestea au toate şansele să rămână în fază de proiect Iată de ce este necesar un demers concertat în vederea stimulării creativităţii la nivelul ansamblului societăţii şi nu doar la „vârf”. În condițiile în care nivelul mediu de instrucție al poporul nostru se află la cote destul de înalte, creativitatea trebuie să devină un bun al tuturor.
Ateliere de dezvoltare personală
Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)
