• Eşti un bun garant al calităţii comunicării atunci când eşti conştient de nevoile interlocutorului şi ţii cont de ele. • Adevărata comunicare se transformă în comuniune. O putem exprima prin cuvinte, artă sau simple gesturi. • Comunicarea autentică înseamnă deschiderea inimii şi exprimarea celor mai bune intenții ale noastre. • De multe ori oamenii sunt la un cuvânt distanță de comuniune, dar din păcate aleg să nu-l rostească. • Adevarata competență relațională se exprima într-o raportare bine intenționată faţă de nevoile şi drepturile interlocutorului. • O comunicare sinceră este pârghie esențială a vindecării sufletești. …
Stare de flux (16)
• Când ne întemeiem deciziile pe nădejde, viitorul își deschide porțile cu generozitate. • O etapă din parcursul nostru trece prin iad. Sfinţii ne spun că lucrul acesta este inevitabil, dar tot ei ne invaţă cum să ne păstrăm speranța. • Este esențial să învățăm din experiența înaintașilor pentru că nu avem timp să le trăim pe toate. • Viaţa ajunge să arate că o casă de nebuni atâta timp cât oamenii aleargă după lucruri care nu le folosesc la nimic. • Preocuparea legată de “mai mult în exterior” este adesea o capcană în care ne …
Stare de flux (15)
• Reuşita are nevoie de consecvenţă neabătută. Atunci când crezi că nu mai are rost, fii pregătit să continui. • Undeva, în adâncul ființei există un proiect ideal pentru viaţa noastră. Să ne ascultăm glasul inimii care ne învaţă ce avem de făcut pentru a-l implini. • Fiecare persoană are de parcurs un traseu unic format din lucruri obișnuite dar şi extraordinare pentru a-și împlini potenţialul şi vocaţia. Este nevoie de smerenie şi curaj, astfel încât să stabilim proporţiile corecte. • O uşă deschisă este o invitație pentru a începe un drum. Parcurgerea traseului însă, implică decizie …
Stare de flux (14)
Omul nu se poate sustrage sentimentului zădărniciei decât printr-o ancorare temeinică în divin. Ateul nu poate fi decât un imbecil, ontologic vorbind, chiar și atunci când posedă un intelect de geniu, pentru că viața lui este trăită sub semnul unei zădărnicii fundamentale. Este plină lumea de gânditori fără Dumnezeu și tot felul de liberi cugetători care ne consiliază să tolerăm aberațiile și dezmățul fără limite al patimilor și să facem din asta un reper al vieții. Aceștia vor să conducă societatea actuală, propunându-ne să aruncăm la gunoi valorile perene ale vieții. Omul privit temporal și istoric a …
Stare de flux (13)
În logica egoistului nu este loc pentru nobleţe şi împărtăşire. Acesta este întotdeauna dispus să pericliteze interesul general pentru a-şi urmări neabătut interesul personal. Egoistului îi lipseşte empatia şi nu este dispus să lase de la el pentru un bine care nu îl priveşte personal. Mediocritatea este o mare tentaţie pentru că ne oferă confort, dar vocaţia umanului este creşterea necontenită. Nu putem ajunge la nivele mai mari de împlinire fără să trecem prin pasaje de durere şi suferinţă. Cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru această lume este să ne ridicăm la …
Stare de flux (12)
Îmbunătăţirea noastră lăuntrică ar trebui să aibă în vedere, în primul rând, cum să reducem egoismul. Fapta bună trăită în deplină congruenţă şi fără aşteptări de recunoştinţă este cea mai simplă şi eficientă terapie pentru nevrozele noastre cotidiene. Paradoxul egoismului este că deși acesta este preocupat de binele personal, pentru faptul că nu-i pasă de binele celorlalți, conduce persoana la o înrobire care îi atrage suferință și disperare sufletească. Lupta pentru resurse și forța de muncă pe care o trăiește societatea actuală, mai ales prin intermediul marilor companii, nu este expresia unei lipse care periclitează viața, ci …
SEMINAR – “PROCESUL ÎNNOIRII MINŢII”, 2 şi 9 noiembrie, Bucureşti
Te invitam sa participi la o noua serie de 6 seminarii “Procesul Innoirii Mintii” a cate doua ore si jumatate fiecare. In cadrul seminariilor vom putea pune in discutie si restructura credinte irationale ce ne limiteaza evolutia personala. La aceste ateliere pot participa si persoane care nu au mai lucrat efectiv cu procesul si care doresc sa-si identifice sau sa-si restructureze anumite convingeri limitative. Participantii la ateliere pot lucra la flip-chart convingeri proprii, pot vedea alti colegi la lucru, pot sa-si identifice credinte proprii si sa le puna in discutie etc. PROGRAM ATELIERE Bucuresti: Sambata, 2 noiembrie, ora 9:00 – …
Stare de flux (11)
Dreptatea socială şi interesul obştesc sunt greu de înfăptuit atâta timp cât logica interesului personal primează în mentalitatea colectivă. O lume dreaptă este capabilă de echilibru între interesul obştesc şi cel individual. Patriotic înseamnă realizarea unei dreptăţi viabile pentru toţi cei care aparţin unei naţiuni. Legile nu fac multe parale atunci când instituţiile statului sunt conduse de oameni corupţi şi incompetenţi. O adevărată reformă socială este inevitabil şi o reformă morală, altfel… vedem consecinţele. Corupţia transformă democraţia într-o parodie jalnică. Viaţa se schimbă prin schimbarea obiceiurilor noastre cotidiene. Schimbarea pas cu pas a obiceiurilor este secretul …
Stare de flux (10)
Înclinaţia de a crea este în natura noastră şi trebuie cultivată pentru a cunoaşte sentimentul minunat al împlinirii. Creatorii au nevoie de ideile înaintaşilor chiar şi pentru a avea ce să conteste. Adăugarea unui graunte de noutate nu se poate face decât prin raportarea la ce s-a creat deja. A face observaţii critice fără să-ţi fi integrat propria nimicnicie, este mai aproape de nebunie decât de dreapta judecată. Drumul către plenitudine este înţeleapta cale de mijloc în care extremele sunt contrabalansate şi aduse la o împreună lucrare. De foarte multe ori afirmăm că am vrea o altfel de …
Stare de flux (9)
Cel care lucrează în adevăr are liman în pace şi bucurie. Adevărul ne ajută să progresăm, pe când minciuna ne surpă orice lucrare. Orice bine se întemeiază pe adevăr. Să căutăm adevărul pentru că el este temelia oricărei realizări durabile. Fără repere viabile, omul îşi pierde timpul fără rost, nu îşi construieşte scopuri viabile şi în ultimă instanţă, ratează ţinta. A cunoaşte caracterul şi temperamentul oamenilor este o competenţă necesară atunci când avem nevoie să formăm o echipă. Măsura cugetelor noastre o găsim în faptele bune pe care le săvârşim. Integrarea umbrelor este, …
Stare de flux (8)
• Activitatea este sursa oricărei dezvoltări, atât intelectuale cât și economice și sociale. • Atunci când aflăm un adevăr important, viața noastră devine mai ordonată și căpăta mai multă coerență. • În adevăr este temeiul oricărui progres și al oricărei vindecări. • Uneori avem nevoie de stil pentru că adevărurile pe care le rostim să fie receptate, pentru că nu contează doar ce spunem ci și felul în care o facem. • Indiferent cât de seducătoare au fost și încă mai sunt unele erezii – pentru că în fond hrănesc tot felul de patimi omenești – …
Stare de flux (7)
Relaţiile cu semenul sunt locul suferinței noastre, dar şi al vindecării. În relaţii se nasc şi se întrețin dramele şi tot aici ne tămăduim de nevroze. Înnoirea minţii este ceasornicărie elveţiană, nu cursă de ogari. Avem nevoie de atenţie, răbdare şi consecvenţă. Filmul vieţii noastre poate fi o capodoperă, o producţie mediocră sau o porcărie ordinară. Un film bun are nevoie de un scenariu pe măsură. A rămâne în zona de confort înseamnă să-ţi acorzi permisiunea de a stagna, să renunți să devii mai bun. Pentru a fi în interiorul vocației noastre este important să putem …
Stare de flux (6)
Căutarea cu orice preț a confortului ne ţine departe de o autentică stare de bine şi cu atât mai mult de fericire. Fericirea implică efort, mult efort. Nu este nevoie de mai mult acolo unde este deja din plin. Chiar şi atunci când au un comportament negativ oamenii caută de fapt să își satisfacă nevoile, nevoi la fel de îndreptăţite ca şi ale noastre pentru că sunt universal umane. În copilărie angoasa ne poate copleşi, dar ca adulţi o putem depăşi. Foarte multe frici sunt expresia egoului. Importanţa de sine generează multă angoasă. Stresul este …
Stare de flux (5)
O inimă plină de resentimente, indiferent pentru ce, nu va putea cunoaște iubirea, indiferent pentru cine. Un scop al vieţii? Inima noastră să cânte cu glas de înger, atunci când vom merge Dincolo. Să nu încercăm să controlăm viitorul prin gânduri. Să controlăm mai degrabă gândurile în prezent. Disperarea este experienţa pe care o trăim atunci când ne despărțim de realitate. Orice dramă se plămădeşte în conflictul cu realitatea. Nu este ceva în această lume care să mi se cuvină. Tot ce am este un dar. Să fim recunoscători. Vrem să ne înnoim viata, dar …
Stare de flux (4)
Tolerarea vulnerabilităţii este o pârghie a vindecării. Fără curaj, mediocritatea este garantată, chiar dacă mustim de talent. A acorda încredere ţine de o alegere personală. Nu este vorba în primul rând de credibilitatea celuilalt, ci de cât sunt eu dispus să-i acord acestuia încredere. Rugăciunea sinceră este certitudinea că mă aflu în credinţă, iubire şi speranţă. Iată, roadele Duhului vin prin rugăciune. Pot funcţiona bine în ordine psihologică, dar nu mă pot salva decât în ordine spirituală. Faptele cu adevărat bune sunt lucrarea unei conştiinţe libere. În stres nu există dezvoltare, doar supravieţuire. …
Stare de flux (3)
Dacă oamenii îşi pot schimba o convingere limitativă la orice vârstă, atunci şi înnoirea vieţii este posibilă la orice vârstă. Atunci cand investim cu valoare de adevăr convingeri negative, ne sabotăm viaţa şi ne împiedicăm să avem o stare de bine. Curajul de a ne pune în discuţie vechile convingeri, este începutul înnoirii vieţii. A ne accepta pe noi înşine cu toate ale noastre este temeiul unei vieţi libere. Renunţarea la vechile convingeri limitative este condiţia necesară pentru înnoirea minţii. Ca să pot să-mi exprim iubirea în relaţie cu ceilalţi, mai întâi trebuie să-mi accept …
Stare de flux (2)
Sfântul îşi orientează existenţa către Cer şi nu îl mai preocupă problemele acestei lumi, jucând totul pe cartea mântuirii. Este o atitudine radicală, fără rest. Este şi asta un fel de egoism dar paradoxal, cel mai mare egoist, care vrea nici mai mult nici mai puţin decât împărăţia cerurilor, ajunge să fie cel mai mare generos cu mizele şi obiectele acestei lumi, dăruind totul până la ultimul bob de materie sau întâietăţi care pun în valoare egoul. Transferul înseamnă să te comporți aici şi acum aşa cum ai făcut-o altădată sau cum ai fi vrut să o faci, dar …
Stare de flux (1)
Adevărata provocare nu este să iert, ci să cer iertare, mai ales atunci când cred că am fost nedreptățit. Viața este o sinusoidă cu creșteri și descreșteri inevitabile și ceea ce contează în ultimă instanță este să ne dăm cea mai bună măsură a zilei. Adevărata psihoterapie este o psihoterapie a confruntărilor egoului Majoritatea oamenilor trăiesc într-o logică a supraviețuirii și nu a dezvoltării personale. Omul nu se poate vindeca în mod profund până nu se hotărăște să iasă din logica egocentrică și să lucreze pentru binele celuilalt mai presus de interesul personal. Orice terapie, …
Gânduri de vară… (52)
•Fericirea nu poate fi decât aici şi acum. Altfel nu este decât o simplă aspirație. • Fericirea nu rezidă în condiția noastră externă ci în congruenţa noastră lăuntrică. • Cultura este lucru mare, dar nu oferă garanția unui caracter bun. Mulți corifei ai culturii au fost personaje lamentabile. • De la un om fără caracter nu te poți aștepta la nimic bun, indiferent de darurile cu care este înzestrat. • Nu este ușor să crezi în iubire când lumea în care trăim ne oferă un șir nesfârșit de absurdități. Și totuși… este singura noastră șansă. …
Gânduri de vară… (51)
•Știința întrebuinţării timpului este una dintre expresiile înțelepciunii. •Atingerea obiectivelor implică de foarte multe ori să ai o relaţie bună cu frica. •O viaţă împlinită este o viaţă vindecată. •Viaţa are în mod inevitabil înălţimi şi abisuri, perioade de avânt şi perioade de inerție. Prudenţa şi curajul sunt uneltele necesare în funcţie de momentul pe care îl traversăm. •Vindecarea ne conduce la experienţa păcii și a bucuriei, dar mai întâi trebuie să plătim prețul suferinței şi chiar al disperării. •În fața marilor adevăruri nu sunt decât două posibilităţi: îngenunchzi sau te înalți. De fapt şi …
Gânduri de vară… (50)
• O comunicare de calitate se va reflecta, în timp, în caracterul persoanei. • Sentimentul valorii personale stă în capacitatea omului de a se aprecia pe sine în mod just, o apreciere la măsura vocației la care a fost chemat. • O comunicare autentică scoate la lumină lucrurile care ne apasă conştiinţa şi ne eliberează de ele. Putem exersa această atitudine într-un proces de psihoterapie personală dar şi în spovedanie. • Trăim într-un timp în care tehnologia comunicării începe să elimine încet dar sigur comunicarea dintre oameni. • Modul cel mai sigur pentru o comunicare vie …
Gânduri de vară… (49)
• Eşti un bun garant al calităţii comunicării atunci când eşti conştient de nevoile interlocutorului şi ţii cont de ele. • Adevărata comunicare se transformă în comuniune. O putem exprima prin cuvinte, artă sau simple gesturi. • Comunicarea autentică înseamnă deschiderea inimii şi exprimarea celor mai bune intenții ale noastre. • De multe ori oamenii sunt la un cuvânt distanță de comuniune, dar din păcate aleg să nu-l rostească. • Adevarata competență relațională se exprima într-o raportare bine intenționată faţă de nevoile şi drepturile interlocutorului. • O comunicare sinceră este pârghie esențială a vindecării sufletești. …
Gânduri de vară… (48)
• Toată măreția și abjecția umană sunt întemeiate pe posibilitatea omului de a alege în mod liber. • Perfecționiștii își interzic dreptul de a fi liberi. Pentru ei, fiecare clipă a vieții este un mod de a trăi constrângerea. • Când trăim cu adevărat sentimentul libertății, transcendem natura noastră căzută și dobândim cea mai înaltă virtute. • Libertatea exterioară este limitată de constrângeri materiale și sociale. Doar libertatea interioară poate fi nemărginită. • Într-o societate cu adevărat liberă, libertatea personală se poate pierde uneori datorită constrângerilor interioare întreținute de propria noastră nevroză. • Singurul lucru …
Gânduri de vară… (47)
Cea mai profundă libertate este posibilitatea omului de a sta de vorba cu Dumnezeu. Când ești liber trăiești implicit responsabilitatea pentru propria viață,de aceea pentru mulți a fi liber nu este cel mai important deziderat. Adevărata libertate îmi permite să aleg, dar întotdeauna respectând libertatea celorlalți, altfel vorbim de putere discreționară. Libertatea se dobândește prin posibilitatea omului de a trăi virtutea. Talentul nu este suficient pentru a crea opere remarcabile. Este necesar să avem curaj și un sentiment profund al libertății. Atâta timp cât ești legat de interese de grup este foarte greu să fii …
Gânduri de vară… (46)
• Când ne întemeiem deciziile pe nădejde, viitorul își deschide porțile cu generozitate. • O etapă din parcursul nostru trece prin iad. Sfinţii ne spun că lucrul acesta este inevitabil, dar tot ei ne invaţă cum să ne păstrăm speranța. • Este esențial să învățăm din experiența înaintașilor pentru că nu avem timp să le trăim pe toate. • Viaţa ajunge să arate că o casă de nebuni atâta timp cât oamenii aleargă după lucruri care nu le folosesc la nimic. • Preocuparea legată de “mai mult în exterior” este adesea o capcană în care ne …