Procesul integrarii umbrei si paradoxurile vindecarii

In ultimii ani, din ce in ce mai multe persoane beneficiaza de Procesul Integrarii Umbrei, un seminar si in acelasi timp un pachet de instrumente simple, care au in vedere lucrul cu acele parti ale personalitatii noastre, pe care intr-un context, de regula timpuriu, al vietii, am ajuns sa le consideram indezirabile si astfel le-am exclus din identitatea noastra. Ele sunt adevarate antiteze ale imaginii noastre publice sau personei. Desi pana la un anumit punct aceste proces de disociere poate fi adaptativ, pe fond platim un pret considerabil care se traduce in manifestari nevrotice chinuitoare. Excluderea anumitor fatete ale fiintei …

Procesul integrării umbrei – Este inacceptabil să fiu criticabilă

Testimonial M. P. La una dintre discuțiile individuale cu dl Fusărea, dumnealui a rostit propoziția magică: „Nu ne place să fim criticabili, domnule!” Mi-am dat seama atunci că eu mă regăsesc. Că sunt dintre persoanele care are o sensibilitate la critică și că, în consecință, fac anumite lucruri în ideea de a evita critica din partea celorlalți. Nu știam atunci cât de în umbră era această caracteristică a mea, aceea de a-mi da voie să fiu criticabilă. Să mă accept în postura de a fi criticată fără să o iau ca pe o tragedie. La unul din atelierele de coaching, …

Toţi oamenii au umbră (VIDEO)

Toţi oamenii sunt muritori şi da, toţi oamenii au umbră. Vorbim în acest context de umbră în sens psihologic. Miza rezonabilă pe care ne-o putem propune în legătură cu ea este să-i reducem impactul asupra vieţilor noastre. Se spune că sfinţii nu au umbră. Ce am înţeles este că după cădere, după ce protopărinţii au căzut, marca păcatului este înscrisă în condiţia umană, adică mă nasc cu acest înscris al păcatului, dar şi cu şansa de a mă curăţi şi chiar de a mă sfinţi, datorită întrupării, jertfei şi Învierii lui Hristos. Este o posibilitate care ţine de libertatea fundamentală …

Gânduri de vară… (20)

Adevărul își pierde uneori vizibilitatea, dar mai devreme sau mai târziu revine în lumină şi se face cunoscut.   Ne pierdem în lucruri complicate care nu duc de fapt nicăieri, uitând că marile adevăruri sunt simple şi clare.   Bogăția poate oferi prestigiu doar în cazul în care se întoarce către semeni. Altfel este pierzătoare de suflet.   Uneori apărarea de sine este necesară pentru a ne păstra integritatea, alteori însă aceasta încearcă să mențină o condiție fără perspectiva.   Un om nu se judecă după o reacție oarecare ci după un parcurs îndelungat. Doar acesta îi dă adevărata măsură. …

50 de gânduri despre iertare (2)

Când rana pe care mi-ai făcut-o m-a ajutat să văd cerul din mine, am înţeles mai bine îndemnul Mantuitorului: ‘Iubiţi-vă dușmanii’. Daniel Fusărea 26. Procesul iertării se asociază cu o catastrofă a egoului, prin urmare iertarea este un proces dificil, pentru că în esență exprimă o calitate a trăirii pe care o obții trecând prin durere, frică, umilință, regret, până în pragul disperării. Persoana trăiește un adevărat colaps înainte de a trăi iertarea. 27. Vinovăția fără experiența profundă a iertării ne conduce către judecată și pedeapsă chiar din interiorul propriei noastre ființe. În vinovăție omul se pierde pe sine pentru …

Darul iertării (integral)

Toţi am greşit şi prin urmare, toţi avem nevoie de iertare. Când ierţi şi eşti iertat, eşti binecuvântat de Dumnezeu, pentru că iertarea este expresia iubirii, iar Dumnezeu este Iubire. Adevărata iertare este har şi arată prezenţa lui Dumnezeu în sufletele noastre. Odată cu iertarea, se schimbă şi percepţiile pe care le avem, dar pentru a intra în procesul iertării avem nevoie de curaj. Prin asumare consecventă, ea devine o condiţie stabilă a personalităţii noastre, o adevărată constantă perceptivă. Astfel, iertarea devine o sursă de energie pentru o viaţă trăită în bucurie şi o pârghie a mântuirii noastre. Adevărata iertare …

50 de gânduri despre iertare (1)

Când rana pe care mi-ai făcut-o m-a ajutat să văd cerul din mine, am înţeles mai bine îndemnul Mantuitorului: ‘Iubiţi-vă dușmanii’. Daniel Fusărea 1. Iertarea este o pârghie esențială a vindecării sufleteşti. 2. Iertarea este esențială pentru a ne curăți inimile de mânie şi ură. 3. Iertarea este o virtute înaltă, de aceea avem nevoie de ajutor pentru a o dobândi. 4. A nu ierta înseamnă o povară sufletească. În aceste condiţii bucuria nu este posibilă. 5. Când iertarea devine o atitudine în viaţa noastră, trăim răsplata unui sentiment din ce în ce mai profund de libertate. 6. La început …

50 de gânduri despre perseverență (2)

26.De cele mai multe ori invocarea lipsei de șansă este doar un alint al oamenilor care s-au lăsat învinși de slăbiciuni. De fapt aceștia au refuzat să-și cultive perseverența. 27. A munci cu perseverență este șansa de a izbândi a oricărui om care nu a avut cele mai favorabile condiții de start. 28. Lucrul perseverent cu eul nostru imperfect este condiția necesară pentru a construi un caracter armonios, ghidat permanent de logica darului și a faptelor bune. 29. Stăruința în fapte bune este răspunderea noastră în lucrarea mântuirii personale. 30. Orice izbândă durabilă se întemeiază pe o viziune corectă asupra …

50 de gânduri despre perseverență (1)

1. Perseverența și existența unui proiect de viață fac de cele mai multe ori diferența dintre excelență și mediocritate. 2. Credința și perseverența transformă aspirația în realitate. 3. Perseverența este răspunsul potrivit pe care trebuie să-l dăm dificultăților inevitabile ale vieții. 4. Mijlocul esențial pentru a ne atinge scopurile este perseverența. 5. Pe drumul vieții avem întotdeauna nevoie de aliați. Perseverența este unul dintre ei. 6. De cele mai multe ori trecem printr-o vale a plângerii înainte de a reuși. De aceea învingătorii fac din perseverență o pârghie a speranței care îi ajută să continue. 7. Perseverența este unealta principală …

50 de gânduri despre recunoștință (2)

26. Când suntem recunoscători viaţa noastră devine un dans de bucurie. 27. Recunoștința atrage roadele Duhului pentru că acestea nu pot veni decât într-o inimă curată şi recunoscătoare. 28. Recunoștința ne înalţă inimile pe când lipsa ei ne umple de resentimente şi răutate. 29. În viaţa omului cu adevărat recunoscător nu este loc de lipsă. 30. Recunoștința poate fi exersată ca orice deprindere, prin urmare poate fi dobândită prin practică consecventă. 31. Când suntem recunoscători, fiinţa noastră se armonizează în toate planurile. 32. Recunoștința este o poartă deschisă către o viaţă de împliniri, mai presus de imaginaţie. 33. Să ne …

50 de gânduri despre sinceritate şi ipocrizie (2)

26. Nu poţi să primeşti o adevărată susţinere din partea ipocriziei pentru că ea nu ştie să meargă pe drumul drept. 27. Ipocrizia a ajuns norma timpurilor actuale, ceea ce arată că lumea a lăsat adevarul în urmă. Încotro? 28. Ipocrizia te poate ajuta să dobândești sau să păstrezi puterea dar cu prețul unei cumplite singurătăți si nefericiri. 29. Chiar dacă pare o exagerare, un om politic adevărat ar trebui să aibă măsura sfinţeniei sau măcar a eroismului. Altfel, cel mai probabil, va fi un profitor ipocrit. 30. Atunci când într-un cuplu intervine ipocrizia şi dorinţa de putere, iubirea, pur …

50 de gânduri despre sinceritate şi ipocrizie (1)

1. Frica ne face să ne ascundem adevăratele noastre gânduri şi astfel devenim ipocriți. 2. Ipocrizia este primul pas spre alienare pentru că adevarata comuniune implică să ne arătăm aşa cum suntem. 3. Ipocrizia se dă singură de gol atunci când suntem puși în fața faptelor noastre. 4. Judecarea aproapelui ascunde propria noastră ipocrizie pentru că nimeni nu este în măsură să judece în afară de Dumnezeu. 5. Lipsa de congruenţă între ceea ce declarăm şi faptele noastre face din noi nişte ipocriți. 6. Intoleranţa virtuoşilor faţă de păcătoși arată existența unei ipocrizii probabil neconştientizate. 7. Cel ce se crede …

50 de gânduri despre adevăr și minciună (2)

26. Singurul lucru stabil în istorie este Adevărul. 27. Mințirea de sine este calea sigură spre alienare. 28. Singura șansă de vindecare a celui care se minte singur este să-și pună în discuție “adevărul” care îl ghidează în viață și astfel să-i descopere precaritatea și să renunțe la el. 29. Când adevărul este greu de asumat, minciuna pare soluția “corectă” pentru supraviețuire. Totuși, doar adevărul ne permite să evoluăm. De aceea mărturisirea este întotdeauna bine venită pentru a ieși din marasmul pe care îl aduce cu sine minciuna. 30. Când viața noastră ajunge să fie ghidată de minciuni, trăim copleșiți …

50 de gânduri despre adevăr și minciună (1)

1. Adevărul nu este perceput întotdeauna ca oportun pentru că uneori doare precum o incizie care eliberează corpul de puroi. 2. Cu minciuna mergi până la o vreme, cu adevărul mergi până la capăt. 3. Minciuna îmbolnăvește, adevărul însănătoșește. 4. Adevărul este întotdeauna lângă noi. Dacă dorim îi putem deschide imediat ușa. 5. Adevărul este etern, este însăși viața și prin urmare este leacul pentru nefericirile omenești. 6. Pentru că adevărul este peren va ieși mai devreme sau mai târziu la suprafață. 7. Cele mai periculoase minciuni sunt acelea pe care persoana le ține drept adevăr. 8. Când minciuna devine …

Scrisoare către o domniță care suferă

Îmi  spui că ești tulburată și nu mai știi cum să scapi de emoțiile intense pe care le ai. Îți este permanent teamă de judecata celorlalți și asta te împiedică să iei decizii pentru tine și să acționezi. Vreau să îți spun că atunci când este vorba despre emoții cel mai bun lucru pe care putem să îl facem este să ne asumăm să trecem prin ele. Spre exemplu, dacă eu nu sunt dispus să primesc rușinea și să trec prin ea atunci nu o să pot să mă spovedesc în mod autentic. O să mă duc la spovedit și …

Scrisoare de dragoste către dușmanul meu interior. Un exerciţiu de integrare a umbrei (8) – VIDEO

Transcrieri din seria seminariilor ‘Măiastra’ Viaţa nu este doar o succesiune de evenimente, ci mai ales o succesiune de semnificaţii. Nu atât evenimentele vieţii ne fac fericiţi sau nefericiţi, cât mai ales semnificaţia vieţii, sensul acesteia. Daniel Fusărea Există uneori o anumită ură de sine şi de aceea oamenii ajung să se întoarcă împotriva lor într-un mod absurd, într-un mod iraţional, îşi fac rău atât la nivel personal, cât şi la nivelul colectivităţii. Dezvoltă atitudini pe care încearcă să le impună, împotriva unei vieţi fireşti, normale. Se luptă împotriva credinţei de exemplu, se luptă împotriva unor relaţii fireşti între oameni …

Scrisoare de dragoste către dușmanul meu interior. Un exerciţiu de integrare a umbrei (7)

Transcrieri din seria seminariilor ‘Măiastra’ Viaţa nu este doar o succesiune de evenimente, ci mai ales o succesiune de semnificaţii. Nu atât evenimentele vieţii ne fac fericiţi sau nefericiţi, cât mai ales semnificaţia vieţii, sensul acesteia. Daniel Fusărea Există uneori o anumită ură de sine şi de aceea oamenii ajung să se întoarcă împotriva lor într-un mod absurd, într-un mod iraţional, îşi fac rău atât la nivel personal, cât şi la nivelul colectivităţii. Dezvoltă atitudini pe care încearcă să le impună, împotriva unei vieţi fireşti, normale. Se luptă împotriva credinţei de exemplu, se luptă împotriva unor relaţii fireşti între oameni …

Scrisoare de dragoste către dușmanul meu interior. Un exerciţiu de integrare a umbrei (6)

Transcrieri din seria seminariilor ‘Măiastra’ Viaţa nu este doar o succesiune de evenimente, ci mai ales o succesiune de semnificaţii. Nu atât evenimentele vieţii ne fac fericiţi sau nefericiţi, cât mai ales semnificaţia vieţii, sensul acesteia. Daniel Fusărea Există uneori o anumită ură de sine şi de aceea oamenii ajung să se întoarcă împotriva lor într-un mod absurd, într-un mod iraţional, îşi fac rău atât la nivel personal, cât şi la nivelul colectivităţii. Dezvoltă atitudini pe care încearcă să le impună, împotriva unei vieţi fireşti, normale. Se luptă împotriva credinţei de exemplu, se luptă împotriva unor relaţii fireşti între oameni …

Scrisoare de dragoste către dușmanul meu interior. Un exerciţiu de integrare a umbrei (5)

Transcrieri din seria seminariilor ‘Măiastra’ Viaţa nu este doar o succesiune de evenimente, ci mai ales o succesiune de semnificaţii. Nu atât evenimentele vieţii ne fac fericiţi sau nefericiţi, cât mai ales semnificaţia vieţii, sensul acesteia. Daniel Fusărea Există uneori o anumită ură de sine şi de aceea oamenii ajung să se întoarcă împotriva lor într-un mod absurd, într-un mod iraţional, îşi fac rău atât la nivel personal, cât şi la nivelul colectivităţii. Dezvoltă atitudini pe care încearcă să le impună, împotriva unei vieţi fireşti, normale. Se luptă împotriva credinţei de exemplu, se luptă împotriva unor relaţii fireşti între oameni …

Scrisoare de dragoste către dușmanul meu interior. Un exerciţiu de integrare a umbrei (2) – VIDEO

Transcrieri din seria seminariilor ‘Măiastra’ Viaţa nu este doar o succesiune de evenimente, ci mai ales o succesiune de semnificaţii. Nu atât evenimentele vieţii ne fac fericiţi sau nefericiţi, cât mai ales semnificaţia vieţii, sensul acesteia. Daniel Fusărea Există uneori o anumită ură de sine şi de aceea oamenii ajung să se întoarcă împotriva lor într-un mod absurd, într-un mod iraţional, îşi fac rău atât la nivel personal, cât şi la nivelul colectivităţii. Dezvoltă atitudini pe care încearcă să le impună, împotriva unei vieţi fireşti, normale. Se luptă împotriva credinţei de exemplu, se luptă împotriva unor relaţii fireşti între oameni …

Scrisoare de dragoste către dușmanul meu interior. Un exerciţiu de integrare a umbrei (1)

Transcrieri din seria seminariilor ‘Măiastra’ Viaţa nu este doar o succesiune de evenimente, ci mai ales o succesiune de semnificaţii. Nu atât evenimentele vieţii ne fac fericiţi sau nefericiţi, cât mai ales semnificaţia vieţii, sensul acesteia. Daniel Fusărea Există uneori o anumită ură de sine şi de aceea oamenii ajung să se întoarcă împotriva lor într-un mod absurd, într-un mod iraţional, îşi fac rău atât la nivel personal, cât şi la nivelul colectivităţii. Dezvoltă atitudini pe care încearcă să le impună, împotriva unei vieţi fireşti, normale. Se luptă împotriva credinţei de exemplu, se luptă împotriva unor relaţii fireşti între oameni …

Lucrul cu umbra de slabă și neputincioasă (Atelier)

Transcrieri din seria seminariilor ‘Măiastra’ M. – Vreau să spun că de câteva zile cred că am început să fac un lucru bun, pe care aș vrea să-l consolidez în seara asta, începând să lucrez în cerc, da, să încerc să integrez partea umbrei mele, legată de neputință și de slăbiciune. Săptămâna trecută a fost pentru prima dată când mi-am spus că ar fi cazul să renunț la condamnări și am simțit, deci, am început să trăiesc, așa, o stare de bine încercând să mă accept și reușind, chiar să mă accept așa cum sunt. Nu am avut, în ultimele …

Dimensiunea spirituală a integrării umbrei. Scopul vieţii

Transcrieri din seria seminariilor ‘Măiastra’ Este important să înţelegem că această lucrare de integrare a noastră nu este un demers într-o bulă izolată, că nu suntem singuri şi că sensul ultim al integrării este tot comuniunea. Şi asta se face pornind de la comuniunea cu mine însumi, deci de la pacea cu mine însumi – care nu este un scop în sine. Pentru că şi cu pacea aceasta tot la cimitir ajung, şi atunci sigur că viaţa devine un non-sens, sau sensul pe care-l am în această integrare într-o bulă izolată devine un sens relativ şi în ultimă instanţă se …

Să începem un travaliu cu umbra

Transcrieri din conferinţa ‘Personalitatea – lumini și umbre’ Dacă nu acum, atunci când? Motto: „Din bube, mucigaiuri și noroi,  iscat-am frumuseți și prețuri noi.” Tudor Arghezi Prin câte drame ar mai trebui să trecem pentru a ne recunoaște în sfârșit umbra, partea întunecată a ființei noastre? Fără o acceptare autentică a umbrei orice (re)construcție a personalității rămâne fragilă, fără consistență oricând gata să se surpe. Umbre este ca un sac în care aruncăm tot ceea ce nu ne convine, tot ceea ce pare inacceptabil și pe care îl târâm după noi în condițiile în care acesta devine din ce în …

Întrebări și răspunsuri despre Procesul integrării umbrei

Transcrieri din conferinţa ‘Personalitatea – lumini și umbre’ – Vorbeaţi la un moment dat despre asumarea emoţiilor şi exprimarea lor şi dădeaţi exemplu de încălcarea drepturilor, de furie… furia îndreptăţită şi aşa mai departe. Cum putem diferenţia trăirea acestor emoţii, să le zicem îndreptăţite, cum le putem despărţi de proiecţie în relaţia cu celălalt? Adică eu, să zicem, simt furie în relaţia cu celălalt. Pentru că celălalt mi-a făcut ceva, cu ghilimelele de rigoare. Când este proiecţie și când este încălcarea drepturilor? – Este proiecție atunci când o situaţie nu mă mai informează şi începe să mă tulbure. Spre exempu, …