Omul lui Dumnezeu (XIV)

Omul lui Dumnezeu se regăsește în pilda fiului risipitor pentru că și el a parcurs același drum: de la luptă la împreună lucrare, de la revoltă și ruină la pocăință, întoarcere, împăcare și în final restaurare, iar pocăința a fost poarta prin care a trecut pentru a ajunge la Casa Tatălui.   Omul lui Dumnezeu a fost rănit de semeni și a cunoscut astfel durerea și dezamăgirea venite din trădare. De aceea a coniderat că cei care i-au greșit nu merită iertarea lui, dar după o vreme a văzut că resentimenele nu-i aduceau nici liniște nici detașare. Încet, încet a …

Omul lui Dumnezeu (XIII)

Omul lui Dumnezeu știe că a avea gânduri nu înseamnă neapărat a gândi. A cunoscut stresul și anxietatea făcându-și o mulțime de gânduri despre ce poate și cum va fi. Acum mintea lui s-a înnoit, înțelegând că vocația iubirii este aceea de a fi întotdeauna congruentă cu faptele bune.   Viața i-a arătat că cei care pleacă din pole position nu câștigă întotdeauna și nici cei cu un start inițial mai slab nu sunt condamnați la eșec. A înțeles că reușita depinde foarte mult de cum conduci monopostul pe traseu.   Omul lui Dumnezeu a încercat în majoritatea acțiunilor sale …

Omul lui Dumnezeu (XII)

Omul lui Dumnezeu a înțeles că cel mai grav mod în care s-a autosabotat a fost în situațiile în care nu s-a acceptat pe sine cu toate trăsăturile și caracteristicile sale. Această atitudine nu i-a permis mult timp să se simtă întreg și să guste pacea. De când a înțeles că umbrele sunt pline de resurse creatoare își trăiește viața din plin.   Omul lui Dumnezeu a cunoscut defăimarea și a trăit cu greu durerea pe care i-a produs-o aceasta. De aceea a căuta consolări în îndreptățirea de sine, dar cu fiecare defăimare durerea devenea cu și mai multă putere. …

Omul lui Dumnezeu (XI)

Un om al lui Dumnezeu este un virtuos și un păcătos în același timp. Dacă ar fi doar virtuos nu ar mai avea de ce să se smerească și să se pocăiască; dacă ar fi doar păcătos nu ar mai avea de ce să nădăjduiască. El a înțeles că cea mai înaltă măsură a omului este desăvârșirea nedesăvârșită.   Omul lui Dumnezeu a învățat să deosebească ceea ce folosește de ceea ce iubește. Este atent la această distincție, pentru că unde va fi comoara sa, acolo îi va fi și inima.   Omul lui Dumnezeu a crezut că dacă va …

Omul lui Dumnezeu (X)

Omul lui Dumnezeu a trăit cu ideea că o viață demnă este o viață cu principii stricte și cu idealuri înalte. A trăit mult timp așa și a suferit necontenit. De când a acceptat că este o ființă cu neputințe și slăbiciuni, a cunoscut în sfârșit pacea și mulțumirea.   Omul lui Dumnezeu și-a dezvoltat simțul compasiunii. El a învățat să privească cu sinceritate la dramele celorlalți și să-și deschidă inima. Devenind conștient de durerea semenilor și-a înțeles și propria lui durere. Astfel a putut să plângă, iar plânsul a adus cu sine vindecarea și bucuria.   Acest om a …

Omul lui Dumnezeu (IX)

Omul lui Dumnezeu trăiește acum cu adevărat pentru că a fost dispus să moară. Iubește pentru că a fost dispus să moară. A renăscut pentru că a fost dispus să moară! Cum să renaști dacă nu ai murit?   Un om al lui Dumnezeu este dispus să-și asume provocarea conform căreia aproape orice s-ar spune despre el este adevărat. Este o perspectivă care-i trezește anxietatea, dar tocmai această situație paradoxală îl conduce la ordine și înțelegere.   Acest om a înțeles că una este să fii tras într-o parte și alta este să te lași dus în acea parte. De …

Omul lui Dumnezeu (VIII)

Un om al lui Dumnezeu a învățat într-un final să se iubească și să se accepte cu toate ale sale, smerindu-se în același timp în fața măreției vieții și a Celui care este Viața.   Omul lui Dumnezeu a înțeles că poate să aleagă ceea ce-l reprezintă în mod profund, dincolo de trenduri și contingențe, fiind pur și simplu el însuși și în mod fundamental fiind în Adevăr.   Un om al lui Dumnezeu a hotărât să-i accepte și să-i iubească pe ceilalți, limitându-și așteptările față de ei, știind că astfel va avea parte de darul minunat al intimității și …

Omul lui Dumnezeu (VII)

Omul lui Dumnezeu privește în viitor și își face planuri pentru viața sa. Însă știe de asemeni că cel mai bun plan este să se lase în voia Tatălui și a Iubirii lui nesfârșite. Atunci cunoaște cu adevărat așezarea temeinică în propria viață.   Omul lui Dumnezeu își aduce aminte că vindecarea lui a început atunci când a cerut iertare și i-a părut rău pentru acele fapte care îl duceau pe drumul pierzării. Căința lui sinceră l-a întors de pe acest drum și acum este viu.   Omul lui Dumnezeu a înțeles că este în regulă să fie la fel …

Omul lui Dumnezeu (VI)

Omul lui Dumnezeu a descoperit că stresul, nevroza, conflictele interioare, mânia nesocotită nu sunt compatibile cu smerenia, ele nu pot coexista în același spațiu. Astfel, a înțeles că dacă vrea să fie fericit nu are decât să se smerească.   Omul lui Dumnezeu a descoperit că își creează singur chinurile și problemele pe care le trăiește prin atitudinile sale greșite și convingerile iraționale pe care le cultivă uneori. „Cum ne sunt gândurile așa ne este și viața” a devenit un lucru evident pentru el.   Omul lui Dumnezeu a primit vestea că Dumnezeu a coborât din cer și s-a făcut …

Omul lui Dumnezeu (V)

Omul lui Dumnezeu s-a întors de atâtea ori în același punct critic încât este la un pas să renunțe. Astfel conștientizează că un nou efort, un nou elan, de data asta cu mai multă nădejde și smerenie este infinit mai potrivit decât disperarea și abandonul. Atunci se ridică și merge mai departe.   Omul lui Dumnezeu a învățat să deosebească plăcerile nevinovate sau chiar copilărești de plăcerile care distrug sufletul. A învățat să le deosebească văzând rănile de pe trupul și din inima sa. De aceea se luptă să moară păcatului pentru a nu muri pentru Împărăție.   Omul lui …

Omul lui Dumnezeu (IV)

Omul lui Dumnezeu nu păstrează lucruri pentru el decât pentru o vreme. El știe că toate sunt ale Lui și mulțumește pentru îngăduința de a le folosi „Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate”.   Omul lui Dumnezeu se așază îngenunchi, își deschide inima și se roagă, fiind pătruns de Duhul adevărului. El știe că prezența lui Dumnezeu în inima sa este arvuna mântuirii sale. În acel moment el devine nimic pentru ca Hristos să fie totul. Căci nu el mai trăiește… iar asta îl face om deplin.   Un om al lui Dumnezeu …

Omul lui Dumnezeu (III)

Un om al lui Dumnezeu are o încredere fundamentală în bine. El știe că dificultățile și încercările de azi vor fi întotdeauna convertite de iubirea Creatorului și atunci va putea să vadă sensul salutar al acestor dificultăți.   Un om al lui Dumnezeu poartă cu sine, oriunde s-ar afla, două trăiri esențiale: plânsul și bucuria. Acestea îi înnoiesc viața, iar el poate să pună început bun în fiecare zi.   Omul lui Dumnezeu are multe tentații care vin de la simțuri. Cu toate acestea încearcă să nu se lase captivat de ceea ce este efemer. Pentru el contează cu adevărat …

Omul lui Dumnezeu (II)

Un om al lui Dumnezeu este o combinație inefabilă de cumințenie și nebunie. El a cunoscut mânia, vanitatea și mândria, dar renăscând din propria-i cenușă a descoperit umilința, onestitatea și sentimentul minunat al seninătății.   Omul lui Dumnezeu a fost robit de invidie, lene și lașitate, dar atunci când Dumnezeu l-a scos din iad, l-a milostivit cu vitejie, armonie și siguranță.   Omul lui Dumnezeu a fost chinuit de exces, zgârcenie și lăcomie, dar la capătul deșertului pe care l-a traversat a descoperit simplitatea, sobrietatea și generozitatea.   Un om al lui Dumnezeu este o ființă paradoxală. Este pe de-o …

Omul lui Dumnezeu (I)

Un om al lui Dumnezeu știe că este slab. El nu se preface că este slab, ci știe că este astfel. Iar atunci Îl poate chema în ajutor pe Cel care este Puterea. El nu mai are de unde să cadă pentru că este deja la pământ. Fruntea lui este în țărână și cere îndurare. Dar acest om are o încredere fundamentală în bine. Suferința pe care o cunoaște datorită răului, în final se convertește în bine. De aceea el nădăjduiește statornic în mântuire.   Un om al lui Dumnezeu nu se lasă stăpânit de gânduri. El merge dincolo de …

Omul lui Dumnezeu (45)

Omul lui Dumnezeu și-a proiectat umbrele asupra celorlalti, găsind mai tot timpul motive să judece și să dea sentințe. În felul acesta, inima lui era incărcată mai tot timpul de resentimente. Începând o lucrare de tămăduire sufletească, a înțeles că, paradoxal, judecățile lui vorbeau mai mult despre el decât despre cei cărora le atribuia caracteristici dezonorante. Astfel, inima lui a început să se frângă și în ea a pătruns pocăința și smerenia.   Un om al lui Dumnezeu se roagă Maicii Domnului: Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica …

Omul lui Dumnezeu (44)

Omul lui Dumnezeu a crezut mult timp că realizările sale importante sunt meritul său și al calităților sale remarcabile. Această convingere nu i-a adus, însă, pacea, ci mai degrabă o stare de surescitare. Nu era înclinat să mulțumească, ci mai degrabă să se laude. Se credea drept și virtuos, iar asta l-a dus la trufie. După sfâșieri cumplite și nenumărate căderi, a înțeles că faptele sunt nefolositoare pentru suflet, dacă nu există smerenie. „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihna sufletelor voastre.” (Matei 11, 29).   Omul lui Dumnezeu se regăsește în …

Omul lui Dumnezeu (43)

Omul lui Dumnezeu a trecut de multe ori prin suferință și rătăciri, căutări și conflicte, erori și căderi, pentru ca mai apoi, trecând prin pocăință, să ajungă la lumină, libertate și bucurie. Acest om este un înviat din morți.   Omul lui Dumnezeu a fost un căutător sincer al adevărului. A mers pe calea filosofiei antice și moderne, a căutat în teosofiile orientului, în gnoze și în texte apocrife, dar fără să găsească liman pentru sufletul lui tot mai obosit. Acum, după lungi peregrinări, s-a așezat în Biserica cea vie și luptătoare, unde a aflat vestea cea bună, vestea bucuriei! …

Omul lui Dumnezeu (42)

Omul lui Dumnezeu s-a hrănit mult timp cu nostalgii, așteptând ca viața lui să se schimbe de la sine și astfel a rămas în același punct vreme îndelungată, plângându-se că prezentul este nesatisfăcător. Dar când a înțeles că viitorul începe să se construiască astazi printr-o atitudine pozitivă, plină de încredere, viața lui a început să se schimbe in bine trăind un acum plin de rodnicie.   Omul lui Dumnezeu a mințit de multe ori pentru că i-a fost frica de semeni și chiar de el însuși. A crezut că astfel va fi pus la adăpost de pericole, dar pe neobservate, …

Omul lui Dumnezeu (41)

Omul lui Dumnezeu știe că a avea gânduri nu înseamnă neapărat a gândi. A cunoscut stresul și anxietatea făcându-și o mulțime de gânduri despre ce poate și cum va fi. Acum mintea lui s-a înnoit, înțelegând că vocația iubirii este aceea de a fi întotdeauna congruentă cu faptele bune.   Viața i-a arătat că cei care pleacă din pole position nu câștigă întotdeauna și nici cei cu un start inițial mai slab nu sunt condamnați la eșec. A înțeles că reușita depinde foarte mult de cum conduci monopostul pe traseu.   Omul lui Dumnezeu a încercat în majoritatea acțiunilor sale …

Omul lui Dumnezeu (40)

Mult timp a evitat să privească în el acele realități care îi trezeau frica, durerea și rușinea. A acoperit toate acele lucruri și le-a ținut în întuneric. Cu cât le nega mai mult existența, cu atât acestea deveneau mai copleșitoare. Atunci a acceptat să privească întunericul în față și să treacă prin el. La capătul acestui pasaj îl aștepta Lumina. Astfel, viața lui s-a eliberat de separare și a cunoscut Împărăția.   A purtat resentimente o perioadă îndelungată pentru că nu a putut să se elibereze de gândul la cei care i-au făcut rău. Aceștia au devenit pentru el dușmanii …

Omul lui Dumnezeu (39)

Omul lui Dumnezeu a trăit mult timp în neliniște și tulburare. Viața lui a fost o succesiune de suișuri și coborâșuri, făra să știe prea bine încotro merge. A început să capete claritate și sens, abia atunci când a înțeles cuvintele Mântuitorului: Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihna sufletelor voastre. (Matei 11, 29)   Mult timp a crezut că realizările sale importante, sunt expresia calitaților remaracabile pe care le are și care in ultimă instanță, îi exprimă meritele. Acestă convingere nu i-a adus, însă, pace, ci mai degrabă surescitare. Nu era …

Ajuta-mă, Doamne, să Te cunosc!

Psihologii spun că majoritatea problemelor noastre relaționale pleacă de acasă, de la relația cu părinții și se proiectează mai târziu în viața noastră de persoane adulte. În experiența mea am constatat că în foarte mare măsură, lucrul acesta este adevărat. Mai mult decât atât, fenomenele proiective merg până la relația cu Dumnezeu. În loc să-L lăsăm pe El să vină în inima noastră – pe Dumnezeul cel adevărat – ne creăm o reprezentare a Lui pe măsura micilor noastre experiențe de viață, mai ales cele legate de relația cu părinții. În cazul acesta vorbim despre o proiecție a lui Dumnezeu, …

Omul lui Dumnezeu (38)

Omul lui Dumnezeu a cunoscut defăimarea și a trăit cu greu durerea pe care i-a produs-o aceasta. De aceea a căuta consolări în îndreptățirea de sine, dar cu fiecare defăimare durerea devenea cu și mai multă putere. Într-un moment de inspirație a ales el însuși osândirea de sine și ca prin minune s-a lecuit de durere. Acum este tămăduit, iar în sufletul lui a pătruns lumina.   Omul lui Dumnezeu a mers pe nenumărate căi pentru a afla adevarul și sensul vieții. Astfel, in multe locuri și întâmplări, a descoperit sisteme de înțelepciune omenească și forme uimitoare de organizare a …

Omul lui Dumnezeu (37)

Omul lui Dumnezeu a înțeles că cea mai importantă măiestrie pe care și-o poate însuși este umilința. Tot ce poate să spună cu certitudine după ani de exercițiu este că va rămâne toată viața un ucenic.   Durerile, pierderile și nedreptățile pe care le-a trăit acest om l-au făcut să creadă pentru o clipă că poate este o victimă a sorții. Totuși credința i-a reamintit că Dumnezeu nu poate să-i vrea decât binele. A învățat astfel să accepte că toate întâmplările vieții au darul să-l aducă mai aproape de o fericire durabilă.   Omul lui Dumnezeu a înțeles că cel …

Omul lui Dumnezeu (36)

Omul lui Dumnezeu a învățat să facă diferența dintre o dorință compulsivă și compensatorie și o nevoie ontologic îndreptățită. În felul acesta a putut să-și depășească conflictele majore și să cunoască mulțumirea.   Omul lui Dumnezeu știe că este în echipă chiar și atunci când în aparent este singur. Cu el sunt îngerii și sfinții lui Dumnezeu. De aceea avântul lui le pare unora nesăbuit, dar el își întemeiază încrederea pe Lumina care îi luminează calea.   Omul lui Dumnezeu a fost rănit de mulțimea păcatelor pe care le-a săvârșit și trupul lui este plin de cicatrici. Acestea îi aduc …