Eneagrama si cele noua provocari ale tipurilor de personalitate

CE ESTE ENEAGRAMA? Eneagrama este un cuvânt grecesc și face referire la o figură geometrică, o stea cu nouă colțuri. Este un sistem de studiu al personalității, un instrument al cunoașterii de sine. În acord cu tradiția spirituală, Eneagrama identifică nouă tendințe principale, nouă pasiuni care ne influențează inconștient și ne condiționează comportamentul. Acestea sunt: mânia, orgoliul, înșelătoria (vanitatea), invidia, avariția, frica, lăcomia, excesul (desfrâul), lenea. Deși toate aceste condiții coabitează în fiecare dintre noi, tindem să privilegiem una dintre ele, aceasta devenind tendința noastră principală. Pe lângă această componentă dezvoltăm și un registru al excelenței, o forță fundamentală. În …

Tabăra de dezvoltare personală“MĂIASTRA”

Dobrețu 2020 – Sezonul XXII26 iunie – 5 iulie Motto: “Într-un pământ nou nu există o cale pe care să pășești, ci pe măsură ce pășești lași în urma ta o cale.”Daniel Fusărea Într-un cadru rustic, înconjurați de vegetație și ”departe de civilizație”, ne întâlnim pentru 10 zile de autenticitate și de reconectare la sine. Tabăra de dezvoltare personală reprezintă un moment de discontinuitate în existența noastră cotidiană și posibilitatea de a începe un proces de înnoire a vieții care să ne apropie mai mult de nevoile noastre actuale. Fără măști, experimentând deschiderea, vom descoperi spiritul comunitar, încrederea și convivialitatea …

Formare în Eneagramă, 18 mai – 14 decembrie

PRIMA ȘCOALĂ DE STUDIU AL ENEAGRAMEI DIN ROMÂNIAFormare susținută de Daniel Fusărea – Coach Formarea se va desfășura și online Într-un pământ nou nu există o cale pe care să pășești, ci pe măsură ce pășești, lași în urma ta o cale. Fiecare dintre noi are de purtat o cruce, de parcurs un labirint și de traversat un hățiș în care de mult ori ne-am sfâșiat chipul și inima. Aceasta este condiția noastră. Eneagrama ne propune un exercițiu de descoperire, de cunoaștere de sine, astfel încât să depășim robia complexelor, conflictelor și iluziilor, înțelegând logica paradoxală a vindecării prin confruntarea …

Eneagrama și Procesul Înnoirii Minții

CE ESTE ENEAGRAMA? Eneagrama este un cuvânt grecesc și face referire la o figură geometrică, o stea cu nouă colțuri. Este un sistem de studiu al personalității, un instrument al cunoașterii de sine. În acord cu tradiția spirituală, Eneagrama identifică nouă tendințe principale, nouă pasiuni care ne influențează inconștient și ne condiționează comportamentul. Acestea sunt: mânia, orgoliul, înșelătoria (vanitatea), invidia, avariția, frica, lăcomia, excesul (desfrâul), lenea. Deși toate aceste condiții coabitează în fiecare dintre noi, tindem să privilegiem una dintre ele, aceasta devenind tendința noastră principală. Pe lângă această componentă dezvoltăm și un registru al excelenței, o forță fundamentală. În …

Eneagrama și convingerile limitative

Eneagrama și Procesul Integrării Umbrei

Procesul Înnoirii Vieții (4) – Integrarea umbrei. Eneagrama.

Procesul integrării umbrei. Un itinerar spre unitatea ființei Procesul acceptării și integrării umbrei este un demers esențial în dezvoltarea persoanală și înnoirea vieții în sensul cel mai larg. Acest proces ne permite să devenim întregi, să ne regăsim completitudinea și pacea în relația cu noi și cu ceilalți. Pentru acest lucru avem nevoi de un eu „disponibil” și de un cadru adecvat, securizant care să ne permită un travaliu sistematic și „în cunoștință de cauză”. Procesul are în vedere: • Ce este umbra. Accepțiuni • Procesul constituirii umbrei. Cum se constituie și cum se manifestă fenomenul umbrei. • Procesul integrării umbrei. …

ENEAGRAMA. Care este tipul tău de personalitate? (3)

TIPUL 1 • Excelenţa lor: rigoare personală şi idealuri elevate. Se raportează la un cod de comportament, fiind convins că trebuie să fie perfect pentru a fi acceptat. Tolerează greu imperfecţiunile, căutând permanent căi de ameliorare. Această percepţie acută a lucrurilor care nu merg îl fac să simtă furie, o furie care rămâne în interior, neexprimată ca dealtfel şi celelalte emoţii. Sunt persoane responsabile, iar munca trece înaintea plăcerii şi a exprimării dorinţelor. Este important să înveţe să observe lucrurile pozitive, să-şi dezvolte flexibilitatea şi să experimenteze plăcerea şi relaxarea. TIPUL 2 • Excelenţa lor: capacitatea de a iubi. Este …

ENEAGRAMA, instrument de cunoaştere a personalităţii (1) – VIDEO

Eneagrama este un instrument de cunostere a personalității bazat pe existența a 9 tipuri umane. Acesta ne permite să desenăm o hartă riguroasă pentru un parcurs al dezvoltării personale încununat de succes. Utilizez Eneagrama de aproape 20 de ani în activitatea mea de coaching și dezvoltare personală, aceasta permițându-mi să-mi organizez informația într-un mod pertinent și în același timp să intuiesc trasee pentru o evoluție personală viabilă. În anul 2005 am creat primul grup de studiu aprofundat al Eneagramei din România, iar acum putem vorbi despre o adevărată școală, o școală românească de Eneagrama. Predau Eneagrama în cadrul unor formări de coaching cu …

Despre naturaleţea afectivităţii. Cum scăpăm de emoţiile reziduale (VIDEO)

Transcrieri din seria Seminariilor “Măiastra” Schimbarea implică, în primul rând, gândurile, credințele noastre, dar și emoțiile noastre. Multe dintre emoțiile noastre sunt reprimate, refulate și acoperite de alte emoții, iar aceste emoții de acoperire devin nişte simptome, pentru că nu sunt nişte emoții autentice. Într-un asemenea context, sigur că este important să ne eliberăm de aceste emoții reziduale, emoții reprimate, astfel încât să ne recăpătăm naturalețea afectivității. Dacă la un nivel mai profund există o rană, există o durere, există o suferință, sigur că va exista o emoție de acoperire, cum ar fi mânia sau frica, și atunci, sigur că …