Stare de flux (2)

Sfântul îşi orientează existenţa către Cer şi nu îl mai preocupă problemele acestei lumi, jucând totul pe cartea mântuirii. Este o atitudine radicală, fără rest. Este şi asta un fel de egoism dar paradoxal, cel mai mare egoist, care vrea nici mai mult nici mai puţin decât împărăţia cerurilor, ajunge să fie cel mai mare generos cu mizele şi obiectele acestei lumi, dăruind totul până la ultimul bob de materie sau întâietăţi care pun în valoare egoul. Transferul înseamnă să te comporți aici şi acum aşa cum ai făcut-o altădată sau cum ai fi vrut să o faci, dar …

50 de gânduri despre adevăr și minciună (2)

26. Singurul lucru stabil în istorie este Adevărul. 27. Mințirea de sine este calea sigură spre alienare. 28. Singura șansă de vindecare a celui care se minte singur este să-și pună în discuție “adevărul” care îl ghidează în viață și astfel să-i descopere precaritatea și să renunțe la el. 29. Când adevărul este greu de asumat, minciuna pare soluția “corectă” pentru supraviețuire. Totuși, doar adevărul ne permite să evoluăm. De aceea mărturisirea este întotdeauna bine venită pentru a ieși din marasmul pe care îl aduce cu sine minciuna. 30. Când viața noastră ajunge să fie ghidată de minciuni, trăim copleșiți …

De la nevrozele cotidiene la măsura omului deplin

De ce nu ne asumăm emoțiile – durerea, mânia, resentimentele? De ce le acoperim? De ce ajungem să le reprimăm până la a nu mai fi conștiente? Evident, pentru că le considerăm indezirabile. Nu ai voie să simți cutare emoție și chiar dacă simți, pentru că este rău să simți, trebuie să reprimi, să refulezi. Și atunci, toate aceste lucruri refulate ajung să fie povară sufletească și o măsură a calității vieții personale. Pentru că dacă este o durere reprimată, dacă sunt multă mânie și ură reprimate, persoana ajunge să fie îmbibată de aceste trăiri; nu mai este loc pentru …

CONEXIUNI (1) – Dincolo de durere şi disperare sau Cum poate arăta povestea înnoirii vieţii noastre

Am ajuns să trăim aproape fără să conştientizăm, într-o lume în care ne-am pierdut în mare măsură ataşamentele, devenind din ce în ce mai izolaţi unii de alţii. Singurătatea, deconectarea de ceilalţi, pierderea valorilor şi lipsa unor activităţi semnificative ne-au împins către o experienţă de abandon tot mai pronunţată. Compensările de tip social media şi TV nu au reuşit să umple cu adevărat golul existenţial pe care îl trăim. Lipsiţi de contactul direct – fizic apropiat şi emoţional deschis – omul nu poate avea acces la intimitate, o nevoie umană fundamentală şi astfel ajungem să trăim o stare de vid …