Gânduri pentru înnoirea vieţii (1)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 O convingere care mă împiedică să mă adaptez la realitate și să-mi împlinesc potențialul este în mod evident limitativă sau chiar greșită. Convingerile îmi delimitează registrul funcțional, iar viața se derulează în limitele percepțiilor pe care acele convingeri le generează. Cum ne sunt gândurile, așa ne este și viața.   Dorința de a mă vindeca și de a-mi schimba viața în bine nu reprezintă aproape nimic dacă nu am determinarea să-mi schimb convingerile, să-mi prelucrez suferința și să-mi modelez comportamente congruente cu nevoile mele profunde.   Pentru ca modul în …

Simple cugetări…

Confruntarea, cheia oricărei schimbări Confruntarea se practică când status quo-ul nu mai e acceptabil. Atitudinea în confruntare este nu-mi place şi vreau altceva, lucrul acesta nu corespunde nevoilor mele. Este mijlocul cel mai direct şi eficace pentru a obţine o schimbare, pentru că permite o raportare directă la tine însuţi, să-ţi înţelegi conflictele și aşteptările şi să te ocupi de acest lucru. Astfel, confruntarea devine punctul de plecare pentru o mai bună înţelegere de sine, dar și o premiză pentu o mai bună înțelegere cu ceilalți. Dacă nu vă confruntaţi, nu veţi opera nicio schimbare. Confruntarea debutează în sânul propriei persoane: …