Frica și exigențele vieții

Frica se naște dintr-o percepție subiectivă sau obiectivă a pericolului. Când percepția este obiectivă, adică în acord cu realitatea, atunci frica are o funcție adaptativă. Când percepția este subiectivă, adică în condițiile în care pericolul este construit de mintea noastră, atunci frica devine un fenomen limitativ care împiedică adaptarea și dezvoltarea personală.

Totuși cum apare acest tip de frică și cum reușește să ne influențeze atât de mult viețile? Răspunsul este legat de convingerile noastre profunde, de atitudinile pe care le avem față de viață.
Cu cât o trăsătură de personalitate este mai rigidă și unilaterală, cu atât ascunde o cantitate mai mare de angoasă. Astfel, cineva poate căuta intimitatea, dar renunță la autonomie și la a fi el însuși. Un altul își asumă o identitate proprie, dar nu riscă să se deschidă și să trăiască intimitatea. A trăi pe deplin înseamnă să-ți asumi integral exigențele vieții: autonomie și intimitate, schimbare și continuitate, într-o dinamică vie.

Frica este un fenomen normal care poate fi depășit prin asumare și confruntare.
Cine nu se raportează la frică într-un mod adecvat, acceptând-o ca pe un fenomen firesc în viața lui, învățând să se confrunte cu ea și să o depășească pentru a merge astfel mai departe, riscă să o investească cu putere și să o transforme într-un fenomen patologic, practic într-o boală.
Cu cât mă cramponez de confortul meu imediat, cu atât amân procesul înnoirii vieții. Ceea ce la prima vedere pare confort devine, încet-încet, frustrare cronică.
De fapt acest confort imediat este frică de schimbare. Nu poate exista schimbare până când frica nu este privită în față.

De cele mai multe ori în spatele blocajelor noastre se află practic o frică neasumată. A merge mai departe, a progresa, a te reînnoi, a te împlini, a te realiza, a-ți satisface nevoile, a te desprinde de trecut, a iubi, a depăși situațiile consumate înseamnă să renunți la frică.
Construim ziduri, mai nou din beton și sticlă, strălucitoare, care emană prosperitate, ne echipăm cu armuri și scuturi de protecție, apoi suferim până la disperare că nu putem comunica, că nu ne putem înțelege, că nu putem trăi iubirea și intimitatea. Atâta timp cât vom ține frica în anticameră, ea va continua să ne ceară audiență. Să o primim, să-i ascultăm mesajul și ea va pleca.

Frica este un element cheie al vieții, iar relația noastră cu ea este răspunsul pentru multe probleme. Să mergem să ajutăm, să fim alături de cei care suferă, să dăruim un gest, un strop de energie, să mișcăm lucrurile cu un milimetru în direcția binelui și frica va diminua în viața noastră.