PIM (7): Fiinţa umană – de la conflict la congruență

Incongruența se reflectă în diverse stări conflictuale pe care persoana le trăiește atât în plan intern, subiectiv, cât și în raporturile sale cu mediul. Această condiție se întemeiază pe starea de dezacord care există între nevoile noastre îndreptățite și credințele pe care le avem. Incongruența generează suferințe și comportamente de autosabotaj, periclitând astfel punerea în valoare a potențialului și împlinirea personală.

Deși persoana dorește să realizeze lucruri care i-ar aduce satisfacție și împlinire, face contrariul sau pur și simplu neglijează acele atitudini care i-ar permite să se apropie de atingerea obiectivelor.
Este o situație în care ne regăsim mulți dintre noi. Am trăit datorită ei experiența neputinței și a suferinței. Unii chiar s-au resemnat să mai facă ceva pentru că de fiecare dată au ajuns în același punct.
Pare să fie o fatalitate, dar nu este. Schimbarea, înnoirea minții și înnoirea vieții sunt posibile.

Iată câteva conflicte fundamentale în raport cu cele câteva nevoi prezentate mai sus:

• dorința de a acorda încredere și de a avea o relație de atașament în opoziție cu frica de a acorda încredere și de a crea o relație de atașament;
• dorința de a fi autonom, independent în opoziție cu frica de a fi abandonat, părăsit;
• dorința de a fi recunoscut, iubit și valorizat prin opoziție cu frica de respingere, de a nu avea valoare, dar și cu incapacitatea de a primi și de a accepta aprecierea sau respectul;
• dorința de afirmare și de a avea o identitate proprie, de a fi tu însuți și de a avea un mod unic de a fi în lume prin opoziție cu teama de a fi tu însuți și de exprimare a propriei identități în mod liber;
• dorința de a duce o viață semnificativă pentru a da un înțeles vieții prin opoziție cu frica de sens și de a promova valori spirituale angajante.

Principiul congruenței se referă la o stare de acord, de conlucrare între planurile ființei, respectiv convingerile, nevoile și comportamentele noastre și care se reflectă, bineînțeles, și în dispoziția noastră de fond ca stare de bine, bună dispoziție, mulțumire, sănătate, nivel energetic ridicat, bucurie.

Prin urmare buna funcționare a persoanei, starea de bine și dezvoltarea personală implică:

• o bună înțelegere și asumare a nevoilor îndreptățite;
• comportamente adecvate, adaptative în raport cu nevoile și cu realitatea;
• buna înțelegere a propriei persoane și a raporturilor cu lumea, fundamentată pe convingeri raționale despre sine, despre ceilalți și despre viață.

Astfel, buna conlucrare între diversele planuri și condiții ale ființei permite:

• punerea în valoare a resurselor personale;
• dezvoltarea și împlinirea vocațională;
• o autentică stare de bine.

Reamintim faptul că o convingere rațională se dovedește congruentă cu o nevoie îndreptățită, este în acord cu realitatea și se aliniază valorilor fundamentale care susțin binele și viața.
Îi putem testa validitatea cu ajutorul câtorva întrebări esențiale:

• este adevărată, este conformă cu realitatea?
• este congruentă cu nevoile îndreptățite?
• susține binele și viața?

Un comportament adecvat, adaptativ este acel comportament care conduce la satisfacerea adecvată a unei nevoi îndreptățite personale sau a celorlalți, fără să încalce drepturile cuiva.

O nevoie îndreptățită este acea nevoie înscrisă ontologic în ființa noastră de către Creator și care reprezintă astfel un drept inalienabil, ținând în mod fundamental de condiția libertății care ne definește ca oameni.

Avem în vedere un continuum motivațional, plecând de la nevoia de a avea o bază de siguranță și un atașament sigur, premisă a încrederii fundamentale în bine, până la experiența sensului și a spiritualității, înțelegând prin aceasta împlinirea vocației personale, înmulțirea talanților, a darurilor naturale și exercițiul faptelor bune. În ultimă instanță este vizată perspectiva transcendenței și a eternității prin unirea omului cu Hristos.

Înțelegerea principiului congruenței și mai ales exersarea lui nu este un lucru ușor. Apostolul Pavel spunea la un moment dat al devenirii sale: “Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc pe acela îl săvârșesc”. Și noi plecăm de la aceeași stare conflictuală de cele mai multe ori, sau altfel spus, de la măsura unui Eu Condiționat Conflictual.

Integrarea principiului congruenței implică un efort considerabil de schimbare a minții printr-un travaliu cu propriile credințe limitative.

Este vorba despre un proces de restructurare cognitivă care parcurge mai multe etape: identificarea, disputarea și schimbarea acestora cu alte convingeri și atitudini mai adaptative, permițându-ne astfel să trăim mai mult la nivelul Eului Liber Congruent.