Transcrieri din seria Seminariilor “Măiastra”
Există o anumită tentaţie, aşa, à la Edith Piaf, eu nu regret nimic, mie nu îmi pare rău după nimic… E de dorit să-ţi pară rău, să regreţi, tocmai pentru a te elibera de vinovăţie, nu pentru a o conserva undeva în inconştient şi de acolo să-ţi macine trupul şi fiinţa. Încerc să vehiculez în ce am spus – nu atât teorii, cât principii, principii universale ale schimbării. Să înţelegem mecanismele care au întreţinut aceste credinţe şi acele principii care ne permit să ne eliberăm de ele.
Religiile sunt un fel de teorii despre lume şi viaţă, şi pot fi criticabile. Te poţi raporta la o teorie cu altă teorie. Între religie şi adevăr e o diferenţă esenţială. Şi e important să înţelegem ce ne-a spus Mântuitorul care nu a venit să ne aducă o nouă religie, ci s-a adus pe El însuşi ca adevăr. (…) Mai mult, în sufletul meu există pecetea adevărului. Care poate să fie actualizată printr-o viaţă curată. (…)
Psihologia şi spiritualitatea nu sunt lucruri diferite sau opuse, sunt doar nişte termeni, nişte nume. În esenţă e vorba de viaţa însăşi şi de raportatea ei la adevăr. De cum înţelegem să o trăim. Într-un anumit sens ceea ce ne propunem să facem e să ne decojim de acest val al iluziei în care trăim, care în anumite limite e confortabilă, dar şi dureroasă.
Terapia e foarte important să fie smerită şi să ştie că lucrează pentru adevăr, şi atunci ea are nevoie să se raporteze la adevăr şi să înţelegem că adevărul nu e o idee, abstracţie, concept, este o persoană. Iar cu o persoană ai o relaţie şi această relaţie e exprimarea iubirii. Care este, iubirea este. Nu e ceva ce îmi dai, îţi dau, nu-ţi mai dau că nu mi-ai mai dat de 2 zile. Contează de unde aştept iubirea, şi când o ai, o dai. Nu suntem nişte maimuţe savante, suntem nişte copii cu ochii mari deschişi.