Cunoașterea este un dar care vine prin Iubire

În ultimă instanță, cunoașterea este un dar care vine prin iubire atunci când Dumnezeu coboară în inima ta, în sufletul tău. Scopul vieții este dobândirea Duhului Sfânt, spunea Sfântul Serafim de Sarov. Atunci înțelegi cu adevărat. Celelalte înțelegeri sunt relative, sunt aproximative, sunt cum spunea apostolul Pavel ca în ghicitură, adică sunt niște înțelesuri nu neapărat greșite, dar oarecum deformate, limitate, aproximative. Privește la orice model uman! Eu personal am studiat modele umane și chiar le apreciez pe unele dintre ele și consider că sunt utile, dar sunt aproximative, sunt relative, ca orice hartă. Harta nu e teritoriul. Deci adevărata cunoaștere nu poate să fie decât prin dobândirea Duhului Sfânt, iar dobândirea Duhului Sfânt nu se face printr-o înțelegere intelectuală indiferent cât de subțire ar fi ea, ci este harică, adică este expresia unui dar, și nu poate să fie decât expresia unui dar, a unei milostiviri și a unei iubiri nesfârșite. Geme cultura universală de genii care au sfârșit în ruină, nebunie și disperare!

Noi prea multe nu avem ce să facem, decât să avem atitudinea potrivită, să fim smeriți, să fim în credință și să ne facem partea noastră. Este nevoie de un vas curat. Eu am de făcut o lucrare în sensul acesta, de a mă curăți. Dacă primești un musafir, zici: stai puțin, să spăl vasele din chiuvetă, să dau și eu cu o mătură, să pun scaunele la locul lor! Orice oaspete este întâmpinat cumsecade, cu atât mai mult trebuie să facem curat pentru ca Duhul să poată veni la noi. Îți curățești sufletul pentru ca El să poată veni și să locuiască la tine. Iar El vine cu toată cunoașterea acestei lumi, cu măsura cunoașterii dumnezeiești și atunci un asemenea om are măsura cunoașterii dumnezeiești nu ca om, ci ca dumnezeu, adică asemenea unei persoane îndumnezeite. Fiți dumnezei, ne îndeamnă Mântuitorul.

În felul acesta, un asemenea om știe, pur și simplu. El este dezmărginit, în ce privește cunoașterea, iubirea, generozitatea. El nu mai are margini în fire, el transcende firea pentru că este pur și simplu expresia divină care locuiește în el. Acesta este sfântul. Sfinții sunt măsura libertății, adevărata măsură a vieții. Ei sunt expresia vie a Adevărului, a Iubirii, a Bunătății și ancora noastră în propria lucrare a mântuirii. Sunt pentru noi o adevărată revărsare de daruri. Ei citesc în sufletul nostru până în adâncul de dincolo de umbre. Sunt vase alese ale Luminii care luminează lumea. Sunt toate acestea pentru că au avut curajul jertfei, al pocăinței, al smereniei și al unei înnoiri depline. Aceata este măsura omului, care nu se rezumă la buchiseli intelectuale – deși cărțile au rostul și importanța lor – ci își iau timp pentru această lucrare de curățire interioară. Ori această curățire are logica ei. Nu se petrece oricum. Hristos ne spune: Dați-i Cezarului ce e al Cezarului! pentru că există și o ordine orizontală în această lume – funcționăm după niște reguli, altfel s-ar crea haos – dar mergem dincolo de ea, la nivelul inimii. Facem o lucrare care depășește această dimensiune socială, deși, evident, trebuie și ea asumată.

Această lucrare nu o faci prin frământări intelectuale, ci o faci printr-o smerire, printr-o plecare a capului, printr-un facă-se voia Ta. Nu înseamnă că nu e bine să citești cărți sau să faci business sau livadă de nuci. Toate sunt bune, dar sensul vieții merge mai departe, semnificația vieții merge mai departe. Să le faci, pe cât posibil, cu un anumit soi de detașare, pentru că oricum ce se întâmplă se întâmplă cu voia lui Dumnezeu. Eu nu pot să fac mai mult decât să-mi ar ogorul, nu pot să fac să vină ploaia. Nu am cum, și atunci nu-mi rămâne decât să mă rog. Intrăm în logica rugăciunii pentru că viața, până la urmă, e mai mult în logica rugăciunii decât în oricare altfel de logică, pentru că viața e un dar, este ceva ce primești. Suntem în logica rugăciunii, o rugăciune în primul rând de mulțumire. Venim, astfel, în întâmpinarea binelui pe care oricum ni-l rezervă Dumnezeu.