Capacitatea de a te deschide emoţional. Moduri ale stării de bine și cum să le dobândim (3)

Care este cea mai elevată stare de bine? Evident, fericirea este cea mai elevată stare de bine. Omul este într-o continuă căutare a stării de bine. De aceea putem vorbi despre ceea ce se numește zona de confort. Problema este că în mod frecvent în zona noastră de confort imediat, foarte multe nevoi rămân nesatisfacute, şi atunci trăim stări conflictuale în raport cu aceasta zonă de confort. Cea mai elevată stare de bine este fericirea, dar de multe ori o căutăm și o confundăm cu zona de confort imediat și în felul acesta, în mod paradoxal, pierdem contactul cu această calitate a trăirii. O altă expresie a stării de bine este bucuria. Este o stare de bine pe care o trăim la nivel emoţional, dar această experienţă a stării de bine este o experienţă a întregului corp. Este important să găsim căi pentru a trece de la schemele emoţionale disfuncţionale, care sunt incongruente cu nevoile noastre fundamentale, la scheme adaptative, scheme emoţionale funcţionale, care să fie într-o măsură mai mare congruente cu nevoile noastre.

Foarte pe scurt, acesta ar putea să fie traseul înnoirii vieții noastre, care este de fapt procesul unei identități înnoite. Însă acest proces nu poate să fie doar un proces cognitiv, care să implice doar aşa, o voinţă şi o bunăvoinţă formale.Reconfigurarea unei scheme emoţionale implică o anumită intensitate a exprimării şi asumării emoţiei.Fără acest nivel de intensitate, fără această asumare a travaliului cu propriile emoţii, la nivel organic şi la nivelul identităţii, persoana nu se poate schimba, rămâne în aceeaşi condiţie. Iar când mă refer la intensitate, nu mă refer la emoţia substitut,cum ar fi că lui îi este frică şi urlă de furie şi că înţelegem astfel că el îşi exprimă cu mare intensitate emoţiile. Nu, este o păcăleală! Este, într-adevăr, vorba despre intensitate, dar nu la nivelul emoţiei de bază, care este direct conectată cu nevoia, ci la nivelul unei emoţii substitut, care nu e conectată cu nevoia. Persoana exprimă, pur și simplu, o frică de viață, o frică de înnoire și de a fi ea însăși. Şi atunci, de aceea urlă omul de 20 de ani și nu primeşte feedback de la nevoia lui autentică şi astfel continuă să urle, continuă să revendice, continuă să tremure și să sufere, pentru că problema nu se rezolvă. El se exprimă la nivelul emoţiei substitut şi se păcăleşte singur.

Deci, intensitatea și profunzimea exprimării sunt un lucru esenţial. Această intensitate depăşeşte nivelul intelectual obişnuit, nivel la care – zicem noi – vorbim despre problemele noastre, chiar şi pertinent, dar care totuși nu este suficient. Este important să ajungem la acel nivel organic profund în care corpul este congruent cu asumarea şi exprimarea emoţiei autentice, emoţiei de bază. De aceea, este important ca în acest proces să considerăm şi corpul.

Într-o disociere faţă de propriile noastre emoţii şi corpul este închis și evită să participe, fie printr-o stare de tensiune, fie printr-o stare de șoc; fie este încordat, fie ajunge ca o cârpă. De multe ori, această tensiune devine una cronică şi persoana rămâne în tensiune chiar şi atunci când grupa musculara respectivă nu este solicitată într-un proces funcţional firesc. Această disfuncție se poate manifesta și ca o lipsă de vlagă, de putere și persoana clachează înainte de a începe acțiunea Deci, este important să introducem în proces şi corpul. O dată pentru că acest corp este purtătorul unor dezechilibre, dar şi locul în care se produce vindecarea. De asemenea și pentru că el este purtătorul unor nevoi fundamentale, pe care noi le ignorăm sau le gestionăm inadecvat. Pentru tot acest demers de înnoire propun diagrama CNCE, care ne ajută să înțelegem într-un mod simplu ce se întâmplă cu noi, iar pentru o reconfigurare efectivă a propriei identități propun PIM, un instrument simplu și eficient de schimbare a convingerilor.