Polarităţile fac parte din fiinţa umană şi le găsim în toate aspectele creaţiei. Dumnezeu a făcut cer şi pământ, femeie şi bărbat. Regăsim această dualitate reflectată şi la nivelul creierului prin existenţa celor două emisfere cerebrale, dar care sunt conectate cu nişte fire foarte subtile pentru a forma un întreg. Viaţa este întreţinută de o continuă dinamică inspir-expir, sus-jos, eu-tu…
Existenţa polarităţilor şi a dualităţilor care se nasc astfel trebuie înţeleasă în sensul unei dinamici colaborative, al cărei scop este integrarea. Aceste polarităţi sunt opozabile, dar se află într-o împreună lucrare. Buna noastră funcţionare depinde în mod esenţial de atitudinea pe care o vom avea faţă de aceste părţi opuse ale vieţii noastre.
De multe ori, însă, noi nu înţelegem sau ne este foarte greu să acceptăm existenţa celor doi poli. Unul îl exclude pe celălalt şi atunci ne plasăm într-o stare de conflict. Ajungem să practicăm o gândire de tip dihotomic, în alb sau negru, în care A îl exclude întotdeauna pe B şi viceversa. În felul acesta tindem către o perspectivă absolutistă în care nu mai e loc de respiraţie, iar viaţa nu mai poate funcţiona firesc.
Să luăm, spre exemplu, polaritatea spontan-procedural: Să facem totul după proceduri şi astfel vom avea garanţia controlului şi a rezultatului scontat. Iată, procedurile vizează stabilirea unei serii de constante care să elimine sau să reducă riscurile şi este în regulă. Dar cum să aplici proceduri atunci când ceva se află în plină prefacere şi care tocmai se naşte? Nu poţi să aplici proceduri în terranova. Acolo mai întâi descoperi şi după aceea cartografiezi, nu invers. Într-un pământ nou nu există o cale pe care să păşeşti, ci pe măsură ce păşeşti laşi în urma ta o cale.
Altfel spus, te avânţi în necunoscut şi după ce ai experienţa acestui necunoscut, care devine, pas cu pas, cunoscut, îl cartografiezi şi creezi acolo o ordine. Dar cum să creezi o ordine pentru ceva care nu este încă definit, aflat in statu nascendi? Este important să faci loc spontaneităţii şi creativităţii, care vizează aspecte încă nedefinite. Ne aflăm încă în faza de tatonare, nu ştim cum va fi, suntem deschişi, disponibili pentru a ne uimi!
Iată, creativitatea nu este procedural, pentru că ea se raportează la ceva care tocmai se naşte, spre deosebire de procedural, care se întemeiază pe ce a mai fost. Şi atunci sigur că dacă faci loc şi unor lucruri care sunt opuse unei eventuale înclinaţii spre procedural şi exactitate, o să creezi un balans în viaţa ta, dând o şansă flexibilităţii şi echilibrului. Adică atunci când o să fie cazul să fii procedural, vei fi procedural şi atunci când va fi loc de curgere, vei lăsa lucrurile să curgă şi nu vei mai fi disperat să le tai în felii şi să le pui în cutiuţe.
Dacă elimini din ecuaţie acest specific al emisferei drepte, ca să spunem aşa, atunci o să te crispezi ori de câte ori viaţa nu poate să fie pusă în tipare. Mai mult decât atât, este necesar la un anumit nivel să ieşim din aceste cutiuţe, pentru că ne limitează posibilităţile de dezvoltare.
Dacă tu aplici procedura perfectă, o să te mişti ca un şoricel într-un labirint şi când ajungi la capătul lui, o vei lua de la început, devenind în felul acesta previzibil în toate. Sigur că asta creează o anumită siguranţă, dar viaţa este un proces evolutiv şi ca să evoluezi trebuie să ieşi din acest spaţiu al siguranţei şi să rişti. Acolo unde viaţa poate să curgă, să o lăsăm să curgă să nu încercam să o tăiem în felii şi să ne bucurăm de această curgere. Bucuraţi-vă şi iarăşi zic, bucuraţi-vă!
Ateliere de dezvoltare personală
Coaching individual
Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii” – un program de coaching şi dezvoltare personală
Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)
