Există în mine o dorință de a fi acceptat, de a fi apreciat și iubit. Cu siguranță și Hitler avea o nevoie arzătoare de a fi iubit, pentru că în fond, vorbim de o nevoie universal umană. A nu fi iubit, pentru un copil, echivalează cu moartea, înseamnă să fii aruncat într-o condiție de abandon. Această perspectivă este cumplită și se trezește în noi o angoasă fundamentală de moarte, care trebuie rapid compensată, pentru că devine insuportabilă, deci trebuie să faci ceva ca să câștigi aprobarea și protecția părinților. Asta te scoate din angoasa fundamentală, din acea trăire de abandon și îți permite să trăiești.
Pe de altă parte, eu sunt în stare să-mi spun mie: Nu ești demn să fii iubit pentru că nu ești suficient de bun, pentru că ești prost și o să fii un ratat în viața ta, un nimeni și un nimic. În felul acesta, ființa mea lăuntrică este sfâșiată pentru că ea are nevoie să fie apreciată, recunoscută și iubită. Ajungem, astfel, să facem eforturi disperate din dorința de a fi acceptați, chiar până la pierderea demnității, care devine și ea insuportabilă. În felul acesta, întreținem și ne adâncim în stări conflictuale din ce în ce mai greu de deslușit. Mintea noastră ajunge să fie un ghem încurcat de gânduri din care nu mai știm să ieșim, iar în final, proiectăm aceste conflicte interioare asupra lumii exterioare. Astfel, hățișul de gânduri devine aproape fără ieșire, iar nevroza noastră se adâncește până la patologii chinuitoare. Se pot instala depresii, stări obsesive și anxioase paroxistice, somatizări, iar pe fondul acesta putem aluneca până la disperare. Cum să ieși din acest hățiș?
Întoarcerea la firescul vieții nu este un lucru ușor, dar este pe deplin posibil, dacă înțelegem în mod corect ce avem de făcut. Nevoia de a fi acceptat și iubit este o nevoie fundamentală, iar împlinirea ei implică să înțelegem că suntem în mod esențial buni, indiferent de umbrele și scindările pe care le trăim. Este important să ne întemeim relația cu noi înșine pe convingeri care susțin binele și viața și care sunt congruente cu nevoile noastre ontologic îndreptățite.
Starea de acord și de congruență între convingerile, comportamentele și nevoile noastre ne va permite o însănătoșire emoțională, dar și posibilitatea de a ne pune în valoare resursele profunde, astfel încât să cunoaștem împlinirea în viața noastră. În această logică a congruenței vom putea aduce în lumina conștiinței și vom putea integra la nivelul eului nostru înnoit și liber orice aspect umbrit al ființei, care părea inacceptabil și ne punea, astfel, într-o relație conflictuală cu noi înșine.