…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii.
Romani 6:4
- Să învățăm să facem din lucrurile de care ne este frică ceva atractiv și procesul dezvoltării noastre personale se va pune în mișcare.
“Știu, înțeleg, dar îmi este frică și asta mă împiedică să acționez și să realizez lucrurile pe care mi le doresc și care simt că m-ar împlini”, iată o frază pe care, într-o variantă sau alta, am auzit-o de mii de ori, inclusiv la noi înșine.
- Stagnăm pentru că pur și simplu refuzăm să învățăm, să învățăm în mod profund, evident. Rămânem la ceea ce știm, iar ceea ce știm ne oferă aceleași rezultate.
- Eșecul face parte din viața oricui, inclusiv din viața geniilor, dar frica de eșec distruge viețile multora, inclusiv ale celor cu potențial de geniu.
- Nu este suficient să trăiesc deziluzia pentru a mă trezi. Dacă rămân la acest nivel, nu voi depăși cu adevărat anxietatea și apatia sau riscul de a mă agăța de o nouă iluzie. Nu, pentru o trezire definitivă este necesar să mă ancorez în Adevăr.
EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA!
Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”, un program original de coaching şi dezvoltare personală, București, din 16 septembrie
Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”
Ateliere de dezvoltare personală