Gânduri pentru înnoirea vieţii (8)

Dumnezeu nu este un sedativ pentru emoțiile învolburate ale nevrozelor omenești, ci o Persoană. O Persoană în sens absolut care ne invită la o relație fundamentală și salvatoare.

Cultura este lucru mare, dar este insuficientă pentru a fi fericiți. Argument? Mulți corifei ai culturii au sfârșit în șanț, la groapa comună sau în case de nebuni. Alții s-au sinucis. Evident, există un cer mai înalt, un cer spre care ne îndeamnă să privim și să luăm aminte sfinții lui Dumnezeu.

Sfinții, ei sunt măsura libertății, adevărata măsură a vieții. Ei sunt expresia vie a Adevărului, a Iubirii, a Bunătății și ancora noastră în propria lucrare a mântuirii. Sunt pentru noi o revărsare de daruri. Ei citesc în sufletul nostru până în adâncul de dincolo de umbre. Sunt vase alese ale Luminii care luminează lumea. Sunt toate acestea pentru că au avut curajul jertfei, al pocăinței, al smereniei și al unei înnoiri depline.

Patima este o condiție în care ne aflăm despărțiți de Eul nostru profund și de Dumnezeu. Lipsiți de orizont, în exercițiul pasiunii suntem pe cont propriu în căutarea unei fericiri care se dovedește întotdeauna iluzorie. În realitate ratăm în mod sistematic ținta. Exercițiul patimii este o tentativă de a ne hrăni și de a ne împlini viața. Devenim pătimași pentru că vrem să fim fericiți. În spatele oricărei patimi se află o necesitate îndreptățită, dar experiența ei nu ne oferă decât o iluzie a împlinirii. De aceea sentimentul de gol persistă. Doar întoarcerea către noi înșine, către o autentică cunoaștere de sine, ne poate permite cu adevărat împlinirea vieții. Reîntoarcerea la Eul nostru profund de ordin spiritual, punerea noastră în relație cu Dumnezeu, Care este Izvorul vieții și Sensul autentic al existenței, înseamnă întoarcerea noastră acasă. Când începem să conștientizăm acest lucru – și uneori această conștientizare survine în contextul unui colaps, al unei catastrofe existențiale – ne putem trezi și putem începe astfel un proces de înnoire profundă. Ne aflăm într-un moment esențial de pocăință și smerenie, dar și de autentică bucurie. Un adevărat moment fondator.