Gânduri pentru înnoirea vieţii (24)

Abundenţa este, în primul rând, o stare de spirit. Este important să învăţăm a accepta ceea ce avem deja sau altfel spus, să ne împroprietărim cu cele ale noastre.

Prosperitatea se asociază în mod fundamental cu o stare de spirit sau altfel spus, cu o calitate a trăirii. Este acea experienţă subiectivă că ai tot ce îţi trebuie. Pe de altă parte, este important să fim atenţi la nevoile noastre, să le răspundem cu promptitudine şi în mod adecvat şi să nu le tot amânăm până ajungem la criză, până când acestea încep să urle, iar umbrele să explodeze. În momentul în care umbra te escaladează, nu se mai pune problema de voinţă, persoana este luată pe sus. Ajunge să fie trăită de umbră şi devine un fel de maimuţoi în mâinile acelei umbre, care se exprimă cu ferocitatea unui animal înfometat. De aceea ajungi să cumperi tot magazinul şi tot nu este suficient! Eşti o persoană dependentă în momentul acela. Nu consumi droguri, dar consumi altceva, cu nesaţ şi iraţionalitate. Nu mai vezi şi te duci repede către o atitudine revendicativă, orb la faptul că ai cam tot ce-ţi trebuie.

Deşi suntem în proximitatea unei abundenţe nesfârşite şi – iată Eu stau la uşă şi bat – alegem să trăim în deficit, într-o permanentă stare de lipsă. De ce? Pentru că nu asimilăm, evident. Ne lipsesc acele reglaje lăuntrice, acele homeostazii somatice, psihologice şi spirituale care să ne permită să asimilăm. Este necesară o poziţionare lăuntrică faţă de viaţă, astfel încât să ne înţelegem adecvat nevoile şi felul în care acestea pot fi satisfăcute în mod viabil. Dar asta necesită o schimbare de paradigmă în ce priveşte dinamica noastră motivaţională.