Gânduri pentru înnoirea vieţii (36)

În afară de situaţia în care realmente există un pericol fizic, frica nu este altceva decât o construcţie. Suntem, de fapt, în situaţia de a trăi frica la nivelul unui ego care nu doreşte să-şi pericliteze confortul emoţional. De fapt, nu vrem să riscăm dificultăţi şi prejudicii care ne-ar pune sub semnul întrebării stima de sine şi identitatea noastră actuală.

Oare nu vom fi respinşi? Nu va ieşi la lumină faptul că nu suntem capabili, suficient de buni? Cum rămâne cu nevoia noastră de acceptare şi aprobare? Pentru a fi ok trebuie să… Dacă nu vom corespunde? Dacă vom suferi pierderi insurmontabile şi vom trăi o prăbuşire?

Rămânem de foarte multe ori închişi, fiindcă deschiderea ar însemna într-o măsură mai mică sau mai mare, confruntarea cu trauma, iar o asemenea perspectivă poate să fie înspăimântătoare, să reprezinte la nivel subiectiv un pericol aşa de mare, încât persoana să rămână în apărări. Dar în apărare, care funcţionează ca un zid de protecţie, toate problemele rămân neatinse şi atunci deschiderea noastră devine o necesitate. Însă, cum spuneam, deschiderea noastră nu e o chestiune care se produce la comandă (“acum mă deschid”). Este necesară o anumită abilitate, respectiv capacitate a persoanei de a intra în contact cu propria emoţie și de a discerne între o emoţie şi alta; capacitatea persoanei – şi aici intrăm într-o zonă care este foarte importantă – de a face diferenţa între ceea ce s-ar putea numi o emoţie secundară şi o emoţie primară.