Să începem un travaliu cu umbra

Transcrieri din conferinţa ‘Personalitatea – lumini și umbre’

Dacă nu acum, atunci când?
Motto: „Din bube, mucigaiuri și noroi, iscat-am frumuseți și prețuri noi.”
Tudor Arghezi

Prin câte drame ar mai trebui să trecem pentru a ne recunoaște în sfârșit umbra, partea întunecată a ființei noastre? Fără o acceptare autentică a umbrei orice (re)construcție a personalității rămâne fragilă, fără consistență oricând gata să se surpe.
Umbre este ca un sac în care aruncăm tot ceea ce nu ne convine, tot ceea ce pare inacceptabil și pe care îl târâm după noi în condițiile în care acesta devine din ce în ce mai greu. Existența umbrei ne face să ne simțim dezbinați în interior și în relațiile cu ceilalți. Ținem la ofensele și resentimentele noastre, uneori mai mult decât la viața însăși. În felul acesta fericirea ne scapă printre degete.

Nu ne privim ca un întreg. Ne recunoaștem anumite trăsături pozitive și negative, dar nu ni le asumăm pe celelalte. Realitatea este însă că suntem ființe polare, duale. Ne asumăm uneori un anumit pol, o anumită trăsătură, dar o respingem pe cea care i se opune ca și cum nu ar fi a noastră. Gândul că am avea acea trăsătură ne tulbură, ne înspăimântă, ne doare, ne rușinează și ne face să ne simțim vinovați.

Atunci când cineva ne atribuie acea trăsătură, ne tulburăm, ne simțim răniți, ne invadează frica. Dar dacă nu avem deloc acea condiție, de ce ni se întâmplă toate acestea?

Dumnezeu ne pune la îndemână oportunități de cunoaștere de sine și dezvoltare prin intermediul oamenilor și al diverselor împrejurări de viață. Noi însă refuzăm, respingem, de multe ori aceste ocazii căutând de cele mai multe ori să menținem starea de fapt, chiar dacă aceasta este în mod evident constrângătoare.

Cunoașterea de sine reprezintă un element obligatoriu pe drumul împlinirii vieții. Evoluția personală presupune confruntarea cu abisul psihicului propriu și asumarea aspectelor negative prezente în fiecare dintre noi.

Când accepți un anumit aspect, când ți-l asumi, nu mai există motiv să te temi. Frica legată de acel aspect dispare. Rezistența, blocajele, conflictele, încep să se dizolve.

Formarea umbrei pleacă de la necesitatea universal umană de a ne simți acceptați. Prin urmare, eliminăm tot ceea ce ne-ar periclita acceptarea. Ceea ce suntem astăzi are legătură cu alegerile noastre timpurii, alegeri pe care le-am făcut cu scopul de a ne adapta acestei lumi, în esență pentru a supraviețui.

Umbra devine un loc al rușinii, al vinovăției, al fricii. Procesul formării umbrei pleacă de la o stare de conflict și întreține o stare de conflict. Prin urmare, procesul integrării umbrei începe de la această realitate, de la această situație conflictuală și tensionată. De aceea, procesul implică și confruntarea cu frica de judecată, de respingere, de umilire…

Confruntarea cu umbra necesită o anumită pregătire privind înțelesul fundamental al umbrei astfel încât să ne putem apropia de conținuturile ei. Nu putem vindeca ceea ce nu putem îmbrățișa.

Acest instrument (procesul integrării umbrei) ne poate fi util doar în măsura în care suntem dispuși să fim sinceri cu noi înșine. Mai mult decât calitatea instrumentului, este importantă calitatea demersului nostru interior, să avem o atitudine pe măsură. Astfel, energiile profunde ale ființei ies la suprafață și înnoiesc viața sub toate aspectele ei.

Unde sunt limitele noastre, acolo sunt și temerile noastre.

Unde sunt temerile noastre, acolo sunt și oportunitățile noastre de dezvoltare.

Unde se află aceste oportunități acolo pot fi și scopurile noastre.

Unde sunt scopurile noastre, acolo se află și șansa noastră de a ne împlini viața.

Conferinţa ‘Procesul integrării umbrei’