Adâncul cel tainic al fiinţei. Despre umbră, speranţă şi sens

Ce ştiu este că există un sens. Şi dacă nu l-am găsit, este poate pentru că nu mi-am dedicat suficient timp pentru această lucrare de descoperire a acestui sens. Poate că nu a fost momentul, sau poate că nu am considerat că este suficient de important, poate că am avut alte priorităţi, nu ştiu.

Ce ştiu sigur este că există un anumit sens. Şi ce mai ştiu este că aceste evenimente vin cu o lecţie. Iar lecţia vizează întotdeauna ascensiunea mea existenţială, dezvoltarea mea. Adică, ultimul sens al oricărui eveniment, este pozitiv.

Provocarea în procesul integrării umbrei este să ajungem în acest punct, fie că este vorba de o condiţie a noastră lăuntrică, o trăsătură a noastră, fie că este vorba de o circumstanţă de viaţă, fie că este vorba de o persoană cu care am avut un raport conflictual sau dureros, chiar. Miza mea este să ajung la acel ultim sens pozitiv al acestor lucruri. Să descopăr de exemplu partea bună în faptul de a fi un ticălos. Este un exemplu pentru a înţelege logica pe care v-o propun, evident. Şi pe care o propune acest proces.

Acest proces se realizează aşa: îmi recunosc umbra şi o pot aduce în lumina conştiinţei şi o pot integra prin acceptare. Ori eu, prin natura mea, nu pot accepta negativul, nu pot accepta răul şi atunci lucrul acela care a fost etichetat ca fiind rău, are nevoie de o convertire. Fără această convertire integrarea nu este posibilă.

Este un mecanism foarte provocator, dar salutar prin consecinţe, iar una dintre consecinţele imediate la nivelul trăirii interioare este liniştea. Adică lucrul acela nu te mai frământă, nu te mai munceşte. Spunea un martir român, un tânăr care a murit în inchisorile comuniste în anii ’50 în perioada prigoanei comuniste, spunea paradoxal dar plin de sens, următorul lucru: “am descoperit că sunt păcătos… sunt fericit!” Era fericit pentru că acceptase că e păcătos. Un alt sfânt ortodox a spus aşa: „ţine-ţi mintea în Iad şi nu deznădăjdui.”

Din punctul de vedere al procesului pe care-l propunem noi aici, Iadul este această zonă a umbrei, iar ea poate să fie integrată doar dintr-o perspectivă a speranţei, pentru că speranţa orientează întotdeauna fiinţa către un deznodământ pozitiv. Deznodământul pe care-l proiectează speranţa nu poate fi negativ, este întotdeauna pozitiv. Şi de aceea Sfântul Siluan Athonitul a spus aşa: „tine-ţi mintea în Iad” , adică intră acolo, în acest conţinut tulburător al umbrei tale care te poate arde ca un foc, dar nu deznădăjdui, răcoreşte-te cu această rouă extraordinară a speranţei, pentru că există posibilitatea mântuirii, să ieşi de acolo convertit, să ieşi transformat.

Aceasta este nivelul spiritual al acestui proces. Ne confruntăm cu el la nivel social, apropo de acceptarea socială, ne putem confrunta la nivelul vieţii de cuplu, dar iată, ne putem confrunta şi într-un sens spiritual. Adâncul cel tainic al fiinţei le conţine pe toate.
Conferinţa ‘Procesul integrării umbrei’