Îmbrăţişarea – o terapie a vieţii cotidiene (1) 

Spre exemplu, se vorbeşte foarte puţin despre o nevoie omenească de bază, deşi o vedem exprimată în relaţia dintre mamă şi copil, în gestul simplu al îmbrăţişării. Îmbrăţişarea este reprezentată în icoana Maicii Domnului cu Pruncul, pe care o vedem întotdeauna la iconostasul bisericilor ortodoxe. Uneori, în icoană apare şi Iosif şi în felul acesta vorbim de o îmbrăţişare la nivelul întregii familii.

În urma cercetărilor ştiinţifice s-a descoperit că acest contact fundamental este de fapt o nevoie de care depinde starea de sănătate a pruncului şi mai mult decât atât, uneori chiar viaţa acestuia. Psihicul este o formă a vieţii de relaţie, spun psihologii. A fi pozitiv faţă de sine şi faţă de celălalt este modelul care ne permite satisfacerea nevoilor fundamentale, vindecarea atunci când este cazul şi accesul la iubire. Se cunoaşte astăzi faptul că acei copii care nu sunt atinşi, chiar dacă li se satisfac celelalte nevoi, se alienează şi chiar îşi pierd viaţa. Prin urmare, vorbim de o nevoie umană fundamentală de care depinde sănătatea şi viaţa însăşi. Nevoile nu au un caracter tranzitoriu, adică odată satisfăcute, acestea să dispară pentru totdeauna. Ele sunt înscrise ontologic în fiinţa umană şi ne însoţesc pe parcursul întregii vieţi.

Sigur că putem vorbi despre o dinamică a nevoilor, este perfect adevărat, dar o nevoie satisfacută nu dispare definitiv, ea intră într-o anumită latenţă, se creează o homeostazie a organismului şi astfel se poate trece pe un alt nivel motivaţional, asta însemnând şi o creştere psihologică, o structurare din ce în ce mai elaborata a fiinţei umane.

Însă acest fundament motivaţional, care este îmbrăţişarea sau în alţi termeni, bondingul şi implicit, ataşamentul sigur sau relaţia sigură cu o persoană investită rămâne o temelie a vieţii, construită pe stâncă. În măsura în care la acest nivel sunt carenţe, acestea se proiectează mai târziu în existenţa persoanei, în dificultatea acesteia de a-şi satisface nevoile şi de a-şi împlini vocaţia şi viaţa în ansamblul ei. De aceea, terapia ne propune la un anumit nivel, o reconfigurare a sistemului motivaţional, astfel încât persoana să-şi poată satisface de o manieră adecvată nevoile, adică să poată să asimileze hrana pentru fiecare nevoie în parte.

Nevoia de îmbrăţişare sau de bonding este o nevoie fundamentală şi are două aspecte: apropierea fizică şi deschiderea emoţională. Atunci când mama îşi hrăneşte copilul la sân se întrunesc aceste două aspecte, cei doi fiind într-o legătură fizică şi emoţională care furnizează un sentiment de bună stare. Bondingul, în termeni foarte simpli, înseamnă să fii ţinut în braţe şi să primeşti afecţiune. În felul acesta construim acel nivel fundamental pe baza căruia putem să ne dezvoltăm o viaţă afectivă matură, la care nu putem avea acces altfel. Dacă nu avem această matrice înscrisă în structura noastră mentală, în viscerele şi senzaţiile noastre, practic nu ne putem deschide emoţional, iar fără această deschidere, nu putem cunoaşte afectivitatea.

Când vorbim despre bonding, putem avea în vedere şi gesturi simple de căldură şi afecţiune ca mod de întâmpinare la nivelul vieţii cotidiene al unei persoane cunoscute. Esenţa bondingului merge, însă, mai departe. Interior, avem în vedere o acceptare totală a faptului că celălalt este acolo cu tine şi pentru tine, deschis cu toată fiinţa, disponibil emoţional şi cu încredere deplină în tine. Astfel bondingul este expresia unei capacităţi de împărtăşire cu mintea dar şi cu inima. În felul acesta, ne deschidem către straturi mai  adânci ale fiinţei, fiind deschişi confidenţelor şi unei acceptări şi preţuiri profunde.

La acest nivel ne permitem să abandonăm apărările, fără să ne mai ascundem gândurile şi sentimentele, fiind astfel în contact cu vulnerabilitatea noastră şi cunoscând că suntem acceptaţi pur şi simplu, fără măşti şi fără disimulări.

Va urma…