Gânduri pentru înnoirea vieţii (56)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii.
Romani 6:4
  • Copilul nu este o parte din noi care se trăieşte la o vârstă şi după care dispare. De asta puteţi avea probleme cu voi înşivă. Una dintre strategiile importante de integrare a umbrei este acceptarea copilului interior. De ce îl rejectăm? Îl rejectăm pentru că el este rănit, este murdar, nu este şters la nas etc. I se spune pleacă de aici, murdarule, tu mi-ai adus o grămadă de belele, prin urmare nu mai vreau să ştiu de tine, este o strategie complet greşită, fără rost.

 

  • Copilul se acceptă, îl primeşti, îl speli şi-l iei în braţe şi-l pupi. Şi să-l laşi să se exprime când e cazul, într-un concert de instrumente, într-un concert de glăsuire. Alături de alte părţi ale tale, că există şi o parte serioasă, sumbră, matură.

 

  • Dar de unde vine energia creatoare, de unde vine spontaneitatea, de unde vine vibraţia bucuriei, dacă nu de la copil? Şi dacă tu nu-l accepţi, atunci nu o să mai cunoşti bucuria, nu mai cunoşti creativitatea, nu o să mai ştii să râzi spontan, să te joci. Şi să nu te miri că viaţa o să fie searbădă.

 

  • Este important să intri în contact cu el, să-l laşi să se exprime. Ori voi vă porniţi pe capul lui, îl sugrumaţi şi apoi vă miraţi că sunteţi nefericiţi. Pentru că este o foame interioară: copilul acesta are nevoie să se exprime. De copilul din noi se leagă multe contexte de formare a umbrei. Şi pe măsură ce acest copil este personificat şi lăsat să se exprime, ies la suprafaţă şi umbrele. Ne va da tot felul de indicaţii despre umbră acest copil.

Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”, un program original de coaching şi dezvoltare personală, București, din 16 septembrie

Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”

Ateliere de dezvoltare personală

Coaching individual

Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)

Ganduri pentru innoirea vietii - poza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *