Gânduri pentru înnoirea vieţii (63)

Acțiunile constructive, exprimarea noastră deplină și o viață împlinită înseamnă să ne asumăm frica, să-i înțelegem natura și astfel să trecem dincolo de ea. Frica este, probabil, cel mai frecvent motiv pentru evitarea acțiunii. Ea ne trimite într-o zonă de siguranță determinată de control, dar cu prețul extrem al stagnării, al tensiunii, al limitării și al lipsei de orizont. Ne face să rămânem în cercul nostru de siguranță, în zona noastră de confort, limitată si limitativă. Atâta timp cât vom ține frica în anticameră, ea va continua să ne ceară audiență. Să o primim, să-i ascultăm mesajul și ea va pleca.

Existența răului nu exclude posibilitatea de a recunoaște, de a alege și de a trăi binele. Liber arbitru înseamnă posibilitatrea de alege. Când răspunsul pe care îl dau vieții este o construcție a egoului, încrederea pe care o experimentez mă pune în opoziție cu celălalt iar asta mă conduce către separație și izolare. Nesiguranța se menține și astfel apar frica și tensiunea. Suntem în logica unui eu condiționat conflictual care ne împiedică să intrăm în contact cu ființa noastră profundă, acolo unde putem cunoaște sentimentul libertății.

Este esențial să ne întărim încrederea în sensul bun al devenirii lucrurilor. Astfel, vom putea să acționăm în pofida îndoielilor și a fricii de eșec; ne vom putea mișca înainte, ieșind din limitări și neputință, înțelegând că sentimentul nostru de siguranță nu se întemeiază pe certitudini absolute, ci pe credință. Fundamentul acestei încrederi este dat de faptul că ne simțim protejați de o putere mai mare decât noi, care ne cuprinde și care este și sursa vieții noastre. Este un loc în care vom experimenta comuniunea cu sine și cu lumea. Este o forță de ordin spiritual care pentru un creștin al tradiției înseamnă Hristos.