- Un om al lui Dumnezeu știe că este slab. El nu se preface că este slab, ci știe că este astfel. Iar atunci Îl poate chema în ajutor pe Cel care este Puterea.
El nu mai are de unde să cadă pentru că este deja la pământ. Fruntea lui este în țărână și cere îndurare.
Dar acest om are o încredere fundamentală în bine. Suferința pe care o cunoaște datorită răului, în final se convertește în bine. De aceea el nădăjduiește statornic în mântuire.
- Un om al lui Dumnezeu nu se lasă stăpânit de gânduri. El merge dincolo de acestea și trăiește Credința.
Își reamintește continuu că este în această viață pentru a dobândi ceva care este dincolo de ea. Astfel, ceea ce este aici se relativizează pentru el.
- Omul lui Dumnezeu a cunoscut iadul. A descoperit astfel că este cel mai păcătos dintre oameni și cere iertare cu nădejdea că o va primi. Își aduce aminte de trecut și plânge. Și cu cât plânge mai mult, cu atât în viața lui pătrunde Lumina.
Ateliere de dezvoltare personală