• Eu sunt eu și sunt ceea ce sunt. A fi eu însumi este temeiul fericirii mele. Sunt născut din iubire și astfel sunt demn de iubire în mod necondiționat. Vocația mea este iubirea.
• Știu că împlinirea mea se întemeiază pe darurile mele și că Dumnezeu își face lucrarea Lui cu mine.
• Am toate resursele necesare pentru a mă înnoi și am o încredere fundamentală în bine. Valoarea mea este necondiționată fiind întemeiată pe actul creator al lui Dumnezeu și pe iubirea Lui.
• Nu am nevoie să mă compar cu nimeni. Sunt pur și simplu OK așa cum sunt. Am toate datele pentru a-mi împlini viața, prin urmare sunt responsabil pentru viața mea, am grijă de mine și mă protejez.
• Sunt atent să deosebesc glasul conștiinței de chemarea patimilor. Direcția mea de mișcare este congruentă cu nevoile mele și cu vocația mea.
• Chiar dacă uneori îmi este frică, știu că există o direcție bună în care se pot îndrepta lucrurile.
• Toleranța la incertitudini și ambiguități exterioare este cu atât mai mare, cu cât în interior baza mea de siguranță este mai solidă, întemeiată pe credința fundamentală în bine, pe faptul că sunt protejat.
• Speranța este modul meu firesc de a mă raporta la viitor și știu că încercările au scopul de a scoate la suprafață resursele profunde, un potențial ascuns care numai așa poate fi pus în valoare.
• Încercările ne scot din zona de confort și ne impulsionează dezvoltarea. Îmi asum să o iau de la capăt, atunci când este necesar. Îmi găsesc siguranța mai mult în încredere decât în control.
• Îmi ghidez viața după valori, chiar dacă nu mă ridic întotdeauna la măsura lor. Puritatea, smerenia, răbdarea și dragostea sunt condiții la care aspir.
• Sunt conștient de greșelile mele și înțeleg că asumarea este soluția salvatoare. Știu că este esențial să mă accept pe mine însumi pentru a mă putea înnoi și dezvolta.
• Felul în care îmi trăiesc viața depinde de alegerile mele, iar viața mea este pe măsura gândurilor, cuvintelor și faptelor mele. Știu că ceea ce ofer este ceea ce sunt.
• Sunt conștient că viața mea este bună în măsura în care nevoile, credințele, faptele și scopurile mele sunt în mod fundamental congruente.
• Lumea este deja OK, iar eu nu sunt aici pentru a o salva.
• În relația cu semenii este esențial să-mi văd greșelile mele fără să-i judec pe ceilalți. Nu reușesc întotdeauna, dar știu că asta este măsura.
• Mi-au fost dăruite cunoștințe esențiale pentru a înțelege sensul acestei vieți. Pentru mine este clar cine sunt, de unde vin și încotro merg.
• Sunt aici pentru a-mi câștiga raiul și eternitatea iubirii și a comuniunii. Sunt pe cale, iar Calea mea este EL.
Urmăriți conferința “Stima de sine”:
Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”, București, 14 şi 21 martie
Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”
Ateliere de dezvoltare personală