CONEXIUNI (7) – Procesul vindecării

Deschiderea și exprimarea dramei personale, a problemelor de viață, mă pune într-o situație de vulnerabilitate. De aceea eliberarea de durere, de frică, de mânie, de rușine și de vinovăție implică în mod necesar existența unui cadru suportiv și acceptant care să ne permită construcția unui atașament sigur, dătător de încredere, o încredere fundamentală în bine, în sensul bun al devenirii lucrurilor și de reluare în acest fel a procesului nostru de dezvoltare personală. Celălalt devine astfel un reper esențial al procesului nostru de vindecare și individuare.

Prin urmare, oamenii au nevoie să știe că pot primi ajutor, că nu trebuie să îndure singuri durerea. Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Avem nevoie să știm că există Cineva dispus să ne vadă și să ne accepte așa cum suntem. Pentru asta, însă, este nevoie de credință. Da, nu este ușor să acorzi încredere, dar este esențial să o faci dacă vrei să te vindeci. Fără Mine nu puteți face nimic.

Ce se află în spatele unui comportament care generează suferință? O tentativă de vindecare!
Ce este un autosabotaj? O tentativă de vindecare!
Ce este un eșec neașteptat? O tentativă de vindecare!
De ce nu căutăm să ne vindecăm firesc? Ne este frică de durere!
Care sunt consecințele acestei frici? Durerea însăși de care încercăm să scăpăm printr-un comportament care generează suferință.

Durerile îngropate ale trecutului pe care nu le-am confruntat și de care nu ne-am eliberat până la capăt sunt motivul principal al ratării viitorului. Nu mai suntem disponibili pentru relații, nu mai suntem disponibili pentru provocări pentru că nu mai putem trăi decât perspectiva durerii. Nu mai este loc pentru bucurie.

Atunci când asculți o persoană care se plânge că a fost respinsă sau se înspăimântă de o asemenea perspectivă, de cele mai multe ori descoperi că ea însăși este prima care se respinge, ea însăși merge chiar până la ura de sine. În aceste condiții sentimentul abandonului și cel al disperării devin o consecință logică. Singura sustragere de la neant în această paradigmă iluzorie, bineînțeles, este întoarcerea urii împotriva celorlalți care devin răi și, prin urmare, condamnabili. Ei sunt în aceste condiții infernul. Uneori, vai, se ajunge aici și prin suicid care este fără întoarcere.

Vindecarea necesită o cădere, un fiasco al actualei viziuni și configurații existențiale. De aceea o anumită experiență a ratării ca moment concluziv față de ceea ce a fost este greu de evitat. Sentimentul înfrângerii și într-un anumit sens al ratării sunt experiențe capitale ale vieții. Ele sunt esențiale pentru a trece de la Eul condiționat nevrotic la Eul liber congruent.

Astfel și în aceste momente rămân însă cu noi nădejdea și credința fundamentală în bine, care ne permit să ne mișcăm pe o traiectorie înnoitoare și evolutivă. În smerenie nu mai există nevroză.

Procesul vindecării implică trei dimensiuni:
Cognitivă: restructurarea cognitivă pentru a construi atitudini sănătoase;
Emoțională: exprimarea și eliberarea emoțiilor încapsulate;
Fizică: formarea unor noi deprinderi și disponibilitatea de a fi emoțional deschis și fizic apropiat.
Oricare dintre aceste dimensiuni ar lipsi, procesul ar fi incomplet, neviabil, persoana tinzând să recadă în vechile tipare.

Schimbarea este un fel de moarte. Prin urmare este normal să ne fie frică pentru că aceasta implică renunțarea la familiar, la ceea ce știm. Viața este ceea ce știm.
Atașamentul față de suferință se poate explica prin importanța a tot ce este familiar ca modalitate de a ne întreține sentimentul de siguranță. Ne obișnuim cu suferința care devine, astfel, ceva familiar în viața noastră.

Ce se poate schimba? Evident, nu istoria personală și nici evenimentele pe care le-am trăit!
Se pot schimba convingerile și semnificațiile cu impact asupra percepțiilor, deciziilor, comportamentelor și rezultatelor pe care le obținem.
Nu evenimentele sunt cele care ne determină răspunsul, ci felul în care interpretăm aceste evenimente, semnificațiile pe care le asociem cu evenimentele în cauză. Trăirile noastre nu își au originea atât în evenimente, cât mai degrabă în semnificațiile acestora.

Va urma…