Ajuta-mă, Doamne, să Te cunosc!

Psihologii spun că majoritatea problemelor noastre relaționale pleacă de acasă, de la relația cu părinții și se proiectează mai târziu în viața noastră de persoane adulte. În experiența mea am constatat că în foarte mare măsură, lucrul acesta este adevărat. Mai mult decât atât, fenomenele proiective merg până la relația cu Dumnezeu.

În loc să-L lăsăm pe El să vină în inima noastră – pe Dumnezeul cel adevărat – ne creăm o reprezentare a Lui pe măsura micilor noastre experiențe de viață, mai ales cele legate de relația cu părinții. În cazul acesta vorbim despre o proiecție a lui Dumnezeu, adică nu este o relație tainică în Duhul Sfânt, ci este o construcție psihologică, pseudospirituală.

Asta nu înseamnă că Dumnezeu nu este cu noi, chiar dacă suntem prostănaci. Tot așa și mama își știe bebelușul, are grijă de el, îl apără, îl îngrijește și îi dă să mănânce, dar asta nu înseamnă că el are habar de toate astea. Numai pe măsură ce crește ajunge să fie conștient de cine este mama, cine este tata, cum a venit pe lume și ce ar fi însemnat să nu primească îngrijirea părinților. Prin urmare, este important să creștem pentru a deveni astfel mai conștienți de realitățile vieții.

Aceasta este realitatea și din punct de vedere spiritual. Dumnezeu este cu noi oricum, chiar dacă nu avem măsura unui om desăvârșit care are o relație autentică cu El. Ne rugăm, dar rugăciunile noastre sunt la început niște gângureli. Sigur că Dumnezeu ni le ascultă, pentru că este Tatăl nostru și ne cunoaște toate nevoile. Dar noi rămânem de multe ori și în calitate de adulți niște copii răniți și nemulțumiți, și proiectăm această condiție asupra vieții, asupra relațiilor și în ultimă instanță asupra lui Dumnezeu.

Adevărul este că sunt slab și neputincios. Prin urmare, lucrarea mea de conștientizare și de deschidere nu o fac în putere, ci în slăbiciune. Eu nu trebuie să fiu puternic ca să mă pocăiesc, nu trebuie să fiu puternic ca să mă smeresc și nu trebuie să fiu puternic ca să îmi recunosc patimile.

În procesul nostru de vindecare și creștere, nu de putere avem nevoie, ci de slăbiciune. Să lăsăm să vină ce este de venit: rușinea, frica, mânia, durerea. Să le recunoaștem și să spunem: Ajută-mă, Doamne! Acesta este paradoxul. Când sunt slab devin puternic și când sunt puternic devin slab.

Păi dacă Tu, Doamne, nu știi că sunt slab și că fără Tine nu pot nimic, atunci cine să știe? Iar dacă mă lași să aștept o vreme, știi Tu de ce. Voi afla și eu la un moment dat de ce m-ai lăsat în bătaia vântului, aparent părăsit. Sunt foarte tentat să protestez și să mă arăt nemulțumit că mi se întâmplă lucruri neplăcute. Dar tu mă accepți cu toate ale mele și mă iubești așa cum sunt. Știu că am nevoie de acest exercițiu al răbdării pentru a te putea cunoaște cu adevărat, chiar dacă eu resping și bat din picior.

Pe măsură ce trece timpul și încep să cresc spiritual, învăț să privesc în direcția bună. Devin conștient că tot ce fac este cu puterea Lui și tot ce am este darul Lui. Sunt împreună cu El și mă simt protejat și iubit. Oare Dumnezeu a făcut lumea, ne-a creat pe noi și apoi ne-a părăsit? Asemenea gânduri sunt o cale sigură spre anxietate și depresie.

Dacă am conștientiza că Dumnezeu ne ține în brațe, nu ar mai exista loc pentru frică și disperare. Dumnezeu mă apără și mă ține în brațe. Este firesc, sunt fiul Lui. De pe această poziție, eu văd că Dumnezeu îmi vorbește, mă consolează, mă iartă, mă ajută și îmi vrea numai binele. Sigur că suntem slabi, dar în măsura în care Dumnezeu lucrează în noi, suntem și puternici. În firea noastră nu putem nimic, dar cu El putem tot ce este spre folos.

Duhovnicul mi-a spus: Tot ce faci, să faci împreună cu Dumnezeu! Este varianta pozitivă a lui nihil sine Deo. Păi dacă eu mă poziționez autonom în raport cu această viață, aș putea să mă cred grozav și extraordinar și să-mi închipui despre mine că sunt un zeu, lucru de-a dreptul nebunesc, pe când în slăbiciune îmi văd adevărata condiție fără El și astfel rămân în firea mea. Faptul că nu accept slăbiciunea întreține mândria și măreția egoului și în felul acesta uit de prezența lui Dumnezeu în viața mea.

Este esențial să ne poziționăm corect pentru a putea conștientiza cât mai deplin prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Lucrurile rele care îmi trec prin minte, impulsurile sau stările mele negative se nasc atunci când sunt despărțit de El. Când sunt cu El, dimpotrivă, înțeleg, am discernământ și aleg lucrurile care promovează binele și viața. Prin urmare, să privim și noi în direcția Lui, asa cum și EL privește în direcția noastră pentru o împreună lucrare.

Ajută-mă, Doamne, să Te cunosc!

Program de coaching pentru dezvoltarea rezilientei, din 17 ianuarie 

Ateliere de dezvoltare personală

Coaching individual

Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)

Ganduri pentru innoirea vietii - poza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *