Omul lui Dumnezeu (40)

Mult timp a evitat să privească în el acele realități care îi trezeau frica, durerea și rușinea. A acoperit toate acele lucruri și le-a ținut în întuneric. Cu cât le nega mai mult existența, cu atât acestea deveneau mai copleșitoare. Atunci a acceptat să privească întunericul în față și să treacă prin el. La capătul acestui pasaj îl aștepta Lumina. Astfel, viața lui s-a eliberat de separare și a cunoscut Împărăția.

A purtat resentimente o perioadă îndelungată pentru că nu a putut să se elibereze de gândul la cei care i-au făcut rău. Aceștia au devenit pentru el dușmanii care nu trebuiau iertați și în felul acesta a dus cu sine povara neiertării. Ani mulți și-a amintit nedreptățile și atacurile pe care le-a suferit, întreținând astfel, o durere fără sfârșit. În timp ce se ruga, într-un moment de grație divină, a aflat că fiecare suferință a sa a fost un dar, pentru ca el să se poată mântui. Acum se roagă pentru ca toți să fim mântuiți.

Acest om a încercat mult timp să pară puternic în ochii celorlalți pentru a-și ascunde vulnerabilitatea și frica. Astfel a ales să fie de multe ori dur, inflexibil, orgolios, crud sau chiar fanatic. În urma fiecărui exercițiu de putere rămânea, însă, cu același sentiment de singurătate. Văzându-l că se pierde, îngerul i-a dat să guste un strop de iubire și frica din inima lui s-a risipit. Cunoscând astfel pacea, nu a mai avut nevoie de putere.