Gânduri pentru înnoirea vieţii (87)

Schimbările semnificative ale vieţii implică discontinuitate, doar aşa putem ieşi din limitările trecutului şi să creăm un spaţiu pentru evoluţie. Faptul că ne hotărâm să nu mai fim ca până acum poate fi riscant şi pe termen scurt ne trezeşte angoasa, dar în acelaşi timp dovedeşte şi curaj în lucrarea cu necunoscutul. Creşterea nu se poate produce când eşti pe deplin mulţumit. Este nevoie de răscolire şi tumult pentru a ieşi din confortul actual şi a ne mişca, astfel, către un nivel mai înalt de integrare.

Orice proces de vindecare sufletească, orice lucrare care ne scoate la un liman al vieţii, nu poate fi făcută decât în autenticitate, renunţând să ne mai ascundem rănile, fricile şi neputinţele cu scopul de a ne păstra o imagine acceptabilă. Doar lăsând să se vadă ceea ce am ascuns mult timp, ne vom elibera de povară şi suferinţă. Orice vindecare necesită o împăcare cu propria viaţă, practic cu tot ceea ce suntem şi cu tot ceea ce am făcut. Este necesar să creăm în interiorul nostru condiţiile iertării, printr-o asumare de sine cât mai profundă. Atunci când ne acceptăm aşa cum suntem, ajungem să trăim pacea şi un sentiment de gratitudine ne inundă fiinţa. În acest exerciţiu de asumare deplină, viaţa devine bucurie.

De cele mai multe ori, drumul nostru către pace şi echilibru, trece prin perioade de tumult şi răscolire adâncă. Putem fi tulburaţi şi plini de angoase până în pragul disperării. De aceea a intra în contact cu adâncul cel întunecat al fiinţei şi a-i recunoaşte prezenţa, necesită mult curaj. Avem nevoie să coborâm în acest loc pentru a scoate la suprafaţă conştiinţei lucrurile care ne împiedică să fim liberi. Cu cât ne vom asuma mai temeinic acest proces, cu atât viaţa noastră va fi mai luminoasă.