- Omul lui Dumnezeu privește în viitor și își face planuri pentru viața sa. Însă știe de asemeni că cel mai bun plan este să se lase în voia Tatălui și a Iubirii lui nesfârșite. Atunci cunoaște cu adevărat așezarea temeinică în propria viață.
- Omul lui Dumnezeu își aduce aminte că vindecarea lui a început atunci când a cerut iertare și i-a părut rău pentru acele fapte care îl duceau pe drumul pierzării. Căința lui sinceră l-a întors de pe acest drum și acum este viu.
- Omul lui Dumnezeu a înțeles că este în regulă să fie la fel și să fie diferit. El poate acum să spună „da” sau „nu” în funcție de împrejurări, iar lucrul acesta îi dă un sentiment de libertate și de coerență interioară.
- Omul lui Dumnezeu a văzut că viclenia poate să-i aducă avantaje, dar niciodată iubire. A înțeles că viclenia este strategia celor care nu se simt iubiți, iar unde dragoste nu e, nimic nu e.
- Omul lui Dumnezeu a înțeles în final, după ani de căutări și soluții aproximative că rugăciunea este cea care dă adevărata măsura a vieții. Acum el a început să trăiască mulțumirea care se naște din rugăciune.
- Un om al lui Dumnezeu și-a asumat că în ultimă instanță toate problemele vieții se reduc la el. De aceea își limitează așteptările față de ceilalți știind că astfel va primi darul minunat al intimității și comuniunii.
- Omul lui Dumnezeu a descoperit că în el locuiește un dușman teribil. Ani de zile l-a detestat și a încercat să-l elimine, dar consecința a fost întotdeauna sleirea de puteri și disperarea. În ultimă instanță a încercat gestul nebunesc de a-l iubi și astfel a trăit bucuria acceptării de sine.
- Un adevărat om al lui Dumnezeu are un învățător. El nu poate să rămână singur, fără îndrumare. De aceea știe că va fi toată viața un ucenic.
- Un om al lui Dumnezeu este alături de cel căzut în suferință. Nu este el cel care vindecă, dar îl însoțește pe acela până la limanul vindecării. Acolo simt împreună bucuria comuniunii și o adâncă recunoștință. „Slavă Ție Dumnezeule, slavă Ție!”
- Un om al lui Dumnezeu face tot ce depinde de el pentru a-și atinge obiectivele. Dacă lucrurile nu merg așa cum și-a propus, este pregătit să accepte faptul că realitatea nu se supune întotdeauna intențiilor sale și astfel se smerește pe sine.
Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”, București, 7 şi 14 decembrie
Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”, București, din 16 septembrie
Ateliere de dezvoltare personală