Omul lui Dumnezeu (X)

Omul lui Dumnezeu a trăit cu ideea că o viață demnă este o viață cu principii stricte și cu idealuri înalte. A trăit mult timp așa și a suferit necontenit. De când a acceptat că este o ființă cu neputințe și slăbiciuni, a cunoscut în sfârșit pacea și mulțumirea.

Omul lui Dumnezeu și-a dezvoltat simțul compasiunii. El a învățat să privească cu sinceritate la dramele celorlalți și să-și deschidă inima. Devenind conștient de durerea semenilor și-a înțeles și propria lui durere. Astfel a putut să plângă, iar plânsul a adus cu sine vindecarea și bucuria.

Acest om a trăit mult timp cu o listă zilnică de urgențe. Își spunea că odată ce urgențele vor fi rezolvate va avea timp să petreacă cu cei dragi și să se bucure de viață cu adevărat. Odată cu trecerea timpului și pe măsură ce tinerețea a început să rămână în urmă, multe i-au fost luate, dar nu și lista zilnică de urgențe. Într-un moment de grație a înțeles că dacă vrea să trăiască timpul care i-a mai rămas va trebui să arunce această listă pur și simplu.

Omul lui Dumnezeu știe că este înzestrat cu daruri minunate. Unii cunoscuți îi spun: „Noi nu suntem interesați de ceea ce poți oferi tu”. Dar el nu se descumpănește, pentru că știe că aceste daruri nu sunt întâmplătoare și îi așteaptă pe cei cu aceleași afinități ca și el. Iar în aceste afinități își vor găsi împlinirea și el și cei care vor veni.

Omul lui Dumnezeu a învățat să facă el primul pas în întâmpinarea celui care i-a greșit. Lucrul acesta îi face egoul să sângereze, dar inima i se umple de pace și bucurie. În felul acesta el moare și renaște în același timp.

Acest om își reamintește uneori evenimente din trecut cărora le-a dat o importanță foarte mare și care l-au tulburat. Astăzi le privește cu seninătate sau chiar cu amuzament. A învățat să aplice această „perspectivă” și asupra evenimentelor prezente și astfel reușește să-și păstreze pacea de cele mai multe ori.

Omul lui Dumnezeu a avut o revelație esențială – că viața nu este dreaptă, iar lumea nu este neapărat bună. A privit în istorie și a trebuit să accepte această realitate. În urma acestei descoperiri a trăit două mari schimbări: a încetat să se autocompătimească și a înțeles că fericirea nu poate veni decât din interior.

Acest om a văzut că uneori o înfrângere asumată se transformă într-o victorie a spiritului, aici în lume este blamat și desconsiderat, dar în Cer primește binecuvântări pentru pocăința și smerenia lui.

Omul lui Dumnezeu a văzut că Duhul pleacă și vine când vrea El. Nu știe niciodată când urmează să plece și nici când va reveni. Un singur lucru știe: că fără El suferă și este bolnav.

Un om al lui Dumnezeu nu a înțeles de la început că fiecare acțiune a sa va avea consecințe în timp. De aceea a crezut că cel mai bun lucru este să uite trecutul. Dar trecutul nu l-a uitat pe el și într-o zi i-a bătut la ușă; astfel a cunoscut angoasa, vinovăția și rușinea. Doar așa însă a putut să plângă și să trăiască regretul.