Gânduri pentru înnoirea vieţii (91)

Avem posibilitatea să punem în discuţie şi să contestăm toate convingerile care ne împiedică să avem viaţa pe care ne-o dorim. Este esenţial să acceptăm că aceste convingeri sunt nişte obstacole care se interpun în calea satisfacerii nevoilor noastre. Prin urmare, să le punem în discuţie şi să le invalidăm, demascându-le caracterul limitativ şi iraţional. Apoi le putem schimba cu alte convingeri care sunt congruente cu nevoile noastre ontologic îndreptăţite, sunt în acord cu realitatea şi promovează binele şi viaţa. În felul acesta, vom vedea mult mai clar ceea ce este cu adevărat bun pentru noi.

Criticul interior se hrăneşte din starea noastră de fragmentare şi de conflict. Disocierea pe care o trăim alimentează acest spirit (auto) destructiv. Ne atacăm pe noi înşine şi pe ceilalţi crezând că ne lipseşte şi le lipseşte ceva esenţial. De fapt, nimic nu trebuie să fie completat. Tot ce avem de făcut este să ne acceptăm aşa cum suntem şi rănile noastre se vor vindeca firesc. Astfel, vom înţelege că am fost întregi de la bun început şi că Dumnezeu a creat o operă desăvârşită.

Poţi să uiţi de Cel care ţi-a dat viaţă şi chiar să îi negi existenţa, dar asta nu schimbă cu nimic realitatea existenţei Lui. Ateul neagă transcendenţa şi existenţa Creatorului, dar sufletul lui tânjeşte fără încetare după unirea cu El. Îl caută în cercetări ştiinţifice, în doctrine politice sau dreptate socială fără să fie conştient de ceea ce caută cu adevărat. Dacă realizează eroarea în care se află, se converteşte şi de cele mai multe ori, devine un trăitor autentic şi plin de râvnă. Dacă nu, va trebui să aştepte moartea pentru a afla Adevărul. În acest caz, însă, nu mai poate face nimic pentru salvarea lui, pentru că aceasta nu mai depinde în niciun fel de el, ci de rugăciunile celor care încă sunt în această viaţă şi mai ales de mila Creatorului. Prin urmare, să lucrăm pentru a ne câştiga Raiul încă de aici, având grijă să ne facem cu sârguinţă partea noastră în lucrarea mântuirii.