Gânduri pentru înnoirea vieţii (92)

Asumarea greşelilor personale este un moment fondator în existenţa noastră pentru că se asociază întotdeauna cu o frângere a egoului. Această frângere este absolut necesară pentru a cunoaşte Adevărul, însă este imposibil să dobândim această stare pe cont propriu, de aceea avem nevoie de rugăciune:
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert depărtează-l de la mine. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.
Aşa Doamne Împărate, dăruieşte-mi ca să îmi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Insistenţa în propriile opinii poate fi un lucru salutar care ne pregăteşte izbânda, dar poate să fie şi un lucru îngrozitor cu final catastrofal, atunci când nu suntem în Adevăr. Nu întâmplător este considerat discernământul ca fiind cea mai mare virtute. Când avem discernământ, greşelile pot fi corectate şi astfel nu vom fi lipsiţi de binecuvântarea iubirii, pentru că inima frântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

Starea de prezenţă sau a fi aici şi acum este atitudinea care ne permite să fim în contact cu realitatea. Experienţa pe care o avem cu lumea exterioară sau lăuntrică se produce întotdeauna în acest moment. De aceea, nu trebuie să opunem rezistenţă, ci să primim ceea ce vine. În felul acesta ne putem adapta la prezent, dar în acelaşi timp ne putem vindeca şi de trecut, atunci când este necesar.