…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii.
Romani 6:4
- Universul nostru lăuntric de gândire se întemeiază pe ceea ce investim cu valoare de adevăr. Plecând de la această stare trecem la acţiune şi înfăptuim o mulţime de lucruri. Rezultatele sunt uneori dezirabile dar alteori sunt adevărate catastrofe. Poate să conducă adevărul la fapte rele sau chiar la dezastru? Nu este adevărul temeiul binelui? Bineînţeles, că da. De aceea este necesar să punem în discuţie unele “adevăruri” care ne-au ghidat, având în vedere implicațiile lor nefaste.
- Puterea care ne-a plămădit ridicându-ne din neființă şi aducându-ne la viaţă pentru eternitate este însăși Viaţa. Am devenit astfel suflete nemuritoare pe care nicio forță nu le poate distruge. Sufletele noastre sunt indestructibile precum Viaţa care le-a creat. Dar o dată cu nemurirea am primit şi darul libertăţii şi implicit posibilitatea de a alege între Adevăr şi minciună, bine şi rău… Aceste alegeri vor face diferența în ce privește mişcarea noastră în lumea văzutelor şi nevăzutelor sau altfel spus, aici pe pământ dar mai apoi în cea lume despre care ne învaţă bătranii şi sfinţii dintotdeauna.
- Căutăm bucuria, mulțumirea şi starea de bine în tot ceea ce întreprindem, dar uităm să facem pace cu noi şi să ne acceptăm pur şi simplu aşa cum suntem. Prin urmare rămânem în conflict cu lumea, dar şi cu propria fiinţă tânjind în continuare după ceea ce ne-ar aduce congruenţă interioară şi împlinire. Continuăm să aspirăm la plenitudine rămânând într-o paradigmă care condamnă şi exclude. Continuăm să judecăm şi în acelaşi timp ne dorim pacea şi mulțumirea. Acestea sunt condiţii ireconciliabile, de aceea este esențial să urmăm îndemnul nu judecaţi ca să nu fiți judecaţi.
Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”, un program original de coaching şi dezvoltare personală, București, din 16 septembrie
Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”
Ateliere de dezvoltare personală