50 de gânduri despre apreciere (1)

1. Capacitatea de a aprecia este o expresie a generozităţii noastre faţă de semeni.

2. Aprecierea îmi permite să împărtăşesc realizarile şi împlinirile celorlalţi ca şi cum ar fi ale mele.

3. Aprecierea este un pilon important al oricărei relaţii funcţionale.

4. Spiritul critic, fără disponibilitatea de a aprecia, este dovada unui suflet meschin, încărcat de resentimente.

5. A ne educa spiritul de apreciere este garanţia unui suflet sănătos.

6. Oamenii au nevoie de apreciere pentru bunăstarea lor sufletească, tot aşa cum au nevoie de hrană şi odihnă pentru sănătatea trupească.

7. Garanţia unei relaţii de calitate este capacitatea oamenilor de a se aprecia în mod reciproc.

8. Gândurile lipsite de apreciere pe care le avem faţă de semeni aduc frica în relaţii şi ne ţin la distanţă unii faţă de alţii.

9. Aprecierea este capacitatea de a vedea lumina din oameni dincolo de inevitabilele umbre.

10. Aprecierea sinceră vorbeşte despre starea inimii noastre.

11. Măsura dragostei este dată de disponibilitatea de a aprecia, altfel vorbim despre patimă şi despre dorinţa de a poseda.

12. Disponibilitatea de a aprecia ceea ce ai este temeiul unei autentice şi profunde stări de bine.

13. Aprecierea este o poartă deschisă către plenitudine.

14. Când apreciem o activitate atunci ne putem dedica la măsura unor realizari remarcabile.

15. Viaţa noastră devine o revărsare de bunătăţi atunci când inima se deprinde să aprecieze.

16. Evenimentele vieţii ne frustrează şi ne rănesc, vrând-nevrând, dar atunci când învăţăm să privim din unghiul aprecierii, lucrurile se aşează şi viaţa revine la normal.

17. Când ne apreciem semenii, devenim conştienţi de calitatile acestora şi de resursele lor, uneori chiar mai mult decât ei înşişi. Atunci putem deveni o sursa de încurajare, fiind încredinţaţi că aceştia au tot ce le trebuie pentru a izbândi.

18. Aprecierea este un radar care ne permite să vedem binele şi potenţialul de regenerare în orice suflet tulburat.

19. Tentaţia de a judeca este uneori foarte mare, dar aprecierea ne permite să vedem ceea ce este bun în fiecare şi ne salvează de suferinţa pe care o aduce resentimentul.

20. Dacă nu ştii să te apreciezi cu adevărat pe tine, nu vei avea cum să o faci nici cu ceilalţi.

21. Aprecierea este o pârghie care poate să pună în mişcare o relaţie ce părea fără perspectivă.

22. Se spune că oamenii au dificultăţi din cauza lipsei de comunicare. Cred că o formulare potrivită ar fi “lipsa de apreciere reciprocă”.

23. A aprecia evenimentele mărunte ale vieţii poate fi garanţia unei vieţi îmbelşugate.

24. Cine are disponibilitatea să aprecieze viaţa, este mai puţin afectat de lipsuri.

25. Un cuvânt de apreciere poate ridica un om din abisul disperării.

Va urma

Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”

Seminarul “Comunicare şi dezvoltare personală”, București

Ateliere de dezvoltare personală

Coaching individual

Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)

Ganduri pentru innoirea vietii - poza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *