Stare de flux (15)

• Reuşita are nevoie de consecvenţă neabătută. Atunci când crezi că nu mai are rost, fii pregătit să continui.

 

• Undeva, în adâncul ființei există un proiect ideal pentru viaţa noastră. Să ne ascultăm glasul inimii care ne învaţă ce avem de făcut pentru a-l implini.

 

• Fiecare persoană are de parcurs un traseu unic format din lucruri obișnuite dar şi extraordinare pentru a-și împlini potenţialul şi vocaţia. Este nevoie de smerenie şi curaj, astfel încât să stabilim proporţiile corecte.

 

• O uşă deschisă este o invitație pentru a începe un drum. Parcurgerea traseului însă, implică decizie şi voinţă neabătută.

 

• Cel care este pregătit să muncească neabătut va avea întotdeauna oportunități.

 

• Dumnezeu ne ia întotdeauna în serios atunci când avem bune intenții și onestitate deplină.

 

• Atunci când ai răbdare şi eşti pregătit să razbi şi eşecurile, viaţa te răsplăteşte cu biruinţe minunate.

 

• Sarcinile mari pot fi împlinite dacă avem inteligenţa să le transformăm în sarcini mai mici, care pot fi realizate cu ușurință.

 

• Când nu ştii cum să faci poţi experimenta până când înveți.

 

• Când activitatea în care eşti angajat are un sens profund ea se transformă în placere şi bucurie continuă.

 

• Când munca nu mai este motivată de nevoia de siguranţă ea se poate transforma în creație şi iubire pentru ceilalţi.

 

• Garanția împlinirii vietii este întotdeauna legată de o muncă plină de sens.
• Curajul este pârghia celor care vor să facă saltul de la mediocritate la excelență.

 

• Măsura curajului este direct proporțională cu distanța față de familiar.

 

• Acolo unde este speranță nu mai este nevoie de Prozac. Nu poţi fi plin de speranță și în același timp depresiv.

 

• Curajul are un iz de moarte, de aceea alegem să ne repliem în zona de confort. Supravieţuirea este preferabilă înfruntării riscurilor, chiar dacă prețul este stagnarea.

 

• Singura șansă de a scapa de mediocritate este să riști să faci lucruri extraordinare.

 

• Atâta timp cât ceea ce faci se întemeiază pe Cuvantul Adevarului ai încredințarea că te afli pe drumul cel bun.

 

• Consecvenţa neabătută în fapte bune este strategia cea mai simplă pentru o viaţă împlinită.

 

• Cele mai ziditoare lecţii pe care le primim în viaţă sunt faptele bune ale celorlalţi faţă de noi. Putem deveni şi noi maestri ai binelui prin faptele noastre bune îndreptate către semeni.

 

• Ceea ce credem în adâncul sufletului despre noi înșine și despre viaţă ne dă măsura faptelor şi acțiunilor noastre.

 

• Doar un sentiment profund de siguranţă lăuntrică şi încredere fundamentală în bine ne permite să ne deschidem inima şi să iubim. Însă faptele noastre arată de cele mai multe ori că ne lipseşte siguranţa.

 

• În momentul în care începi să cauți în geanta sau agenda partenerului fie este cazul să mergi la psihoterapie, fie să îţi vezi de drum pe cont propriu.

 

• Adevărata reuşită se întemeiază pe impactul pozitiv al faptelor noastre asupra celorlalţi. Foarte multe personalităţi ale istoriei şi-au marcat epoca, dar fără să acumuleze bunuri personale considerabile.
• Dacă ştii unde vrei să ajungi, atunci vei şti şi unde te afli în raport cu destinaţia finală.

 

• Cea mai bună direcţie în care mă pot mişca este direcția visurilor mele.

 

• Adevăratele prietenii sunt un lucru rarisim pentru că foarte puţini suntem dispusi să urmăm porunca de a ne iubi aproapele ca pe noi înșine.

 

• Vocea care te îndeamnă să începi o lucrare de punere în valoare a talanţilor pe care i-ai primit este vocea Adevărului. Să lăsăm îndoială şi să trecem la acţiune.

 

• Nu există reuşită fără risc, răbdare și dezamăgire. Cine nu este dispus să şi le asume are garantată mediocritatea.

 

• Majoritatea oamenilor aleg confortul şi nu dezvoltarea personală de aceea sunt puţini cei care au realizări remarcabile.

 

• În lumea asta este loc pentru oricine. Mediocrii au profitat din plin de acest fapt şi au ocupat aproape tot teritoriul.

 

• Ceea ce ne face să ne îngropam talanţii este lipsa de curaj şi nesaţul pentru confort.

 

• Când realizăm un pic mai mult în fiecare zi, ajungem în timp la performanțe extraordinare.

 

• Când ierți nu mai este nevoie să cari trecutul după tine. Îl lasi în urmă şi mergi înainte cu toată energia.

 

• Depășirea de sine implică hotărârea de a face astăzi un pic mai mult decât ieri.

 

• Ne ocupăm timpul cu lucruri care nu ne duc în direcţia dorită dar ne mirăm că batem pasul pe loc.

Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”, București, 2 şi 9 noiembrie

Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”, București, din 16 septembrie

Ateliere de dezvoltare personală

Coaching individual

Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)

Ganduri pentru innoirea vietii - poza