Toţi oamenii au umbră (VIDEO)

Toţi oamenii sunt muritori şi da, toţi oamenii au umbră. Vorbim în acest context de umbră în sens psihologic. Miza rezonabilă pe care ne-o putem propune în legătură cu ea este să-i reducem impactul asupra vieţilor noastre.

Se spune că sfinţii nu au umbră. Ce am înţeles este că după cădere, după ce protopărinţii au căzut, marca păcatului este înscrisă în condiţia umană, adică mă nasc cu acest înscris al păcatului, dar şi cu şansa de a mă curăţi şi chiar de a mă sfinţi, datorită întrupării, jertfei şi Învierii lui Hristos. Este o posibilitate care ţine de libertatea fundamentală a fiinţei umane, care este darul minunat pe care l-am primit, alături de viaţă. Avem libertatea să alegem, dar plecăm de la această marcă a păcatului, care este înscrisă în noi. În tradiţia Bisericii creştine au existat oameni cu o vieţuire exigentă de zeci de ani şi care la un moment dat au căzut. În Pateric sunt asemenea exemple, adică după ce au trăit retraşi şi în asceză zeci de ani, s-au dus în Alexandria Egiptului şi au mers la bordel. E adevărat că în urma pocăinţei, s-au ridicat cu şi mai multă râvnă, dar ăsta nu este un exemplu sau model cu valoare absolută. Altfel spus, nu trebuie să gândim doar în termenii aceştia, pentru că unii nu s-au mai ridicat şi astfel efortul şi lucrarea lor s-au risipit.

Ce se poate întâmpla în cazul unei căderi sau unei crize? Se pot întâmpla, în esenţă, două lucruri: să te adânceşti şi mai mult în cădere şi să te întuneci şi mai mult sau să te ridici de acolo, indiferent de efort şi de preţ sau, altfel spus, să-ţi iei din nou crucea şi să mergi mai departe.

Condiţia umbrei nu este doar o chestiune de morală, este într-un fel ceva inevitabil şi prin urmare, nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi. Umbrele refulate vor încerca la un moment dat să se întoarcă şi să ne escaladeze, pentru că refulatul se întoarce de cele mai multe ori. Pe de altă parte, supravieţuirea şi adaptarea fiinţei umane la exigenţele lumii, cel puţin într-o anumită măsură, depind şi de capacitatea de a refula. Adaptarea socială presupune această capacitate, dar şi cu preţul unor limitări, care, pe măsură ce trec anii, devin din ce în ce mai constrângătoare.

Ne putem reprezenta acest spaţiu al umbrei ca fiind un sac pe care îl purtăm în spate şi în care punem tot ceea ce nu ne convine la noi, tot ceea ce ni se pare inacceptabil în condiţia noastră.

Sigur, noi putem gândi că vom scăpa definitiv de acele lucruri şi că ele vor dispărea, dacă noi le aruncăm la spate. Altfel spus, fiinţa umană refulează, crezând că nu va mai avea de-a face cu ceea ce refulează.  Acest proces este în mare măsură inconştient, iar problema rămâne, pentru că fiinţa umană nu poate scăpa de ea însăşi. Este imposibil ca omul să scape de el însuşi şi chiar dacă vrea asta, nu se poate. Conţinuturile inacceptabile sunt aruncate în acest “sac”, pe care vrând-nevrând şi mai mult sau mai puţin inconstient, îl purtăm în spate.

Ce se întâmplă pe măsură ce trece timpul? Acest sac devine din ce în ce mai greu de dus. Faptul că ascund ceea ce sunt, că nu-mi asum să fiu eu însumi cu toate ale mele, mai devreme sau mai târziu mă va copleşi şi mă va îmbolnăvi, daca nu voi începe un proces de integrare şi dacă nu mă voi spovedi.

La început este esenţial să ne asumăm că suntem în situaţia de a purta o asemenea povară. Dacă suntem sinceri cu noi, îi vom recunoaşte prezenţa. Până pe la 30 de ani aruncăm în acest sac tot felul de lucruri care nu ne convin. Ce facem apoi, în celălalt timp al vieţii noastre? Începem să scoatem din acest sac, pentru că altfel el ne va copleşi şi ne va îmbolnăvi. Existenţial, putem ajunge ca nişte morti în viaţă, dacă nu eliberăm conţinuturile din acest sac şi nu ni le asumăm.

Ce se întâmplă cu o persoană care începe să îşi integreze umbra? O asemenea persoană are şansa să se împlinească în raport cu talanţii pe care i-a primit de la Dumnezeu. Deşi  trupul este supus unui proces lent de micşorare, să zicem aşa, spiritul dimpotrivă, poate evolua. Însă, probabil, trebuie să ai o anumită vârstă ca să ştii că sufletul nu îmbătrâneşte. La 20 de ani trupul e tânăr, sufletul e tânăr, dar la 50 de ani trupul nu mai este aşa de tânăr, dar constaţi cu surpriză că sufletul a rămas la fel ca odinioară. Totuşi starea lui depinde foarte mult de atitudinea pe care o avem faţă de el.

Dacă persoana îşi asumă acest proces de integrare a umbrei, poate să ajungă la o punere în valoare a resurselor care încep să se reverse către ceilalţi şi astfel, poate deveni un reper pentru aceştia. Orice împlinire este o revărsare, nu poate fi altfel. Nu poate să existe o împlinire schizoidă, egoistă, autistă, aşa ceva nu se poate. Orice împlinire devine dar şi revărsare.

Dimpotrivă, dacă persoana se încăpăţânează să îşi respingă umbra, dacă egoul rămâne cu îndârjire pe poziţii, mai devreme sau mai tarziu, în pofida faptului că această umbră i-a tot dat semnale, atunci poate să ajungă la deznădejde şi să fie copleşită. Se poate intra atunci, într-un proces de degradare sufletească şi spirituală.

Am văzut că există bătrâni luminoşi, senini, care radiază pace şi sunt adevăraţi sponsori spirituali pentru ceilalţi, pentru oamenii din jurul lor, pentru nepoţi. Pe de altă parte, sunt şi bătrâni care devin din ce în ce mai decrepiţi, mai ciufuţi şi mai răutăcioşi. Aceste lucruri nu sunt întâmplătoare. Ele au legătură cu disponibilitatea persoanei de a integra sau nu umbra, această parte întunecată a fiinţei noastre. Integrarea umbrei este unul dintre cele mai provocatoare aspecte ale existenţei. Vârsta de peste 30 de ani este perioada în care se poate lucra cel mai bine cu umbra, este mai greu să lucrezi la 20 de ani, când mergi mai degrabă în virtutea personei, şi încerci să îţi construieşti o imagine cât mai luminoasă în raport cu aşteptările mediului. Altfel spus, orice adolescent sau tânar vrea să fie frumos, deştept, plăcut de sexul opus, să aibă rezultate bune la şcoală şi să obţină performanţe sportive.

Sigur că în virtutea acestor impulsuri, mai mult sau mai puţin narcisice, există un potenţial de dezvoltare, dar până la un punct, şi dacă nu se ia în considerare şi umbra, dezvoltarea începe să treneze şi capătă mai mult un caracter cantitativ. Adică persoana mai face o afacere, mai face un masterat, dar sentimentul de împlinire poate să lipsească. Sigur, accede la un post mai bun, îşi creşte eventual portofoliul de clienţi, îşi cumpără o maşină mai bună, dar rămâne cam pe acelaşi palier existenţial. Viaţa se transformă într-o rutină, care până la un timp aduce experienţă şi chiar salturi calitative, dar apoi nu este decât supravieţuire, adică ajungem să ne învârtim într-o buclă şi rămânem cam aceiaşi, evident, în afară de faptul că îmbătrânim.

Există însă şi o parte bună, în sensul că persoana poate fi mai eficientă acolo unde a reuşit să seteze bine lucrurile. Pe de altă parte, limitările întreţinute de refularea umbrelor ne conduc pe nesimţite într-o stare de anchiloză existenţială. Uneori vrem să schimbăm, pentru că simţim că nu mai putem continua aşa, dar recădem de fiecare dată în vechile practici şi nu ştim cum să mai ieşim de acolo. Mulţi dintre cei care se spovedesc au această experienţă dureroasă de a trebui să mărturisească aceleaşi şi aceleaşi lucruri de nenumărate ori. Evident, nu taina spovedaniei este problema, ea este de fapt o soluţie salutară, ci atitudinea pe care o avem faţă de noi, faţă de ceilalţi şi faţă de viaţă. De cele mai multe ori, atitudinile neviabile au legătură cu umbre neasumate şi neintegrate.

În felul acesta, mulţi dintre noi nu se schimbă şi nu evoluează, din păcate. De cele mai multe ori, ne abordăm într-un mod superficial, atât problemele psihologice cât şi cele spirituale. Vrem terapii de scurtă durată şi să ne sfinţim după două spovedanii şi trei liturghii.

Spre exemplu, cunoşti o persoană la un moment dat şi apoi timpul se scurge şi o revezi după zece ani – este în aceiaşi parametri. Sigur, nu este o fatalitate, dar în virtutea programelor pe care le are, persoana poate să rămână neschimbată perioade lungi de timp. De ce? Programele noastre funcţionale nu se schimbă de la sine, ori comportamentele, deciziile şi în ultimă instanţă, evenimentele pe care ni le oferă viaţa sunt întotdeauna congruente cu programele şi convingerile noastre profunde. Schimbarea condiţionărilor mentale necesită o lucrare sistematică, consecventă şi în cunoştinţă de cauză.

Apostolul Pavel spunea într-una dintre epistolele sale că nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu îl doresc, pe acela îl săvârşesc. Adică, cu alte cuvinte, eu am o conştiinţă şi în virtutea ei vreau să fac binele, dar nu-mi iese întotdeauna, pentru că am şi un inconştient care se opune şi, într-un fel, mă constrânge să fac rău. Iată câteva cuvinte de mare profunzime privind condiţia umană, care nu pot fi rostite fără să existe smerenie. Egoul trebuie să se frângă pentru ca noi să putem accepta această realitate a vieţii.

Ştim că Apostolul Pavel a participat la lapidarea întâiului mucenic al Bisercii, Sfântul Ştefan. Este adevărat că nu a dat cu piatra, dar a păzit hainele celor care au ucis, adică a fost într-un cuget cu aceia. Nu plecase el să-i căsăpească pe creştinii din Damasc? Ba plecase. Nu era el un înverşunat împotriva creştinilor? Era. Pe drumul Damascului s-a întâmplat, însă, minunea. A auzit glasul Domnului, care îl întreba: “Pavele, Pavele, de ce Mă prigoneşti?” A fost pocnit în moalele capului şi de aici începe procesul de convertire al Apostolului Pavel. Merge şi se botează, după care face o asceză severă, un proces de vindecare, în fond. Vechea lui viziune, mintea lui cea veche avea neapărată nevoie de înnoire, absolut neceseară pentru ceea ce urma să fie. Hristos îi vorbise şi îl chemase la o lucrare măreaţă, dar chiar şi după ce îşi începuse misiunea, vechile umbre încă îl mai bântuiau şi asta îl face să mărturisească: “Nu fac binele pe care îl voiesc…”

Putem auzi replici de genul: ”Ce atâta terapie, ce atâta dezvoltare personală, ce atâta rugăciune sau post?” Bine, dar ai acelaşi frici de 20 de ani, ai aceleaşi nemulţumiri şi recazi în aceleaşi mecanisme de eşec. La asta cum răspunzi? Iată, continuăm să avem cam aceleaşi locuri de moarte în existenţa noastră. În mod normal, toate cadrele vieţii, socialul, cuplul, viaţa de familie, copiii, prietenii, viaţa noastră spirituală ar trebui să reprezinte locuri de viaţă. Altfel spus, persoana să îşi facă o profesiune care să-l împlinească, să-şi câştige traiul, să-şi ia o casă, o maşină, pentrul că trupul este materie şi are nevoie de ele. Pe de altă parte suntem şi fiinţe afective, creative, sprituale, iar toate acestea se exprimă ca exigenţe ale vieţii. În contextul acesta putem vorbi despre relaţii profunde întemeiate pe iubire, despre punerea în valoare a talentelor personale, dar şi despre relaţia noastră cu Dumnezeu.

De foarte multe ori, trăim deficite în unul sau altul dintre aceste cadre şi în acelaşi timp, adevărate clivaje, astfel încât persoana nu se mai poate mişca liber dintr-un registru existenţial în altul şi ajunge să funcţioneze limitat.

Mulţi dintre noi o reglăm binişor cu socialul, mergem la şcoală, învăţăm o meserie, ne găsim un loc de muncă sau ne deschidem o afacere. Suntem preocupaţi să ne creăm siguranţă şi de multe ori reuşim. Chiar şi aşa, însă, se întâmplă să intrăm în marasm, să nu ne mai placă şi să nu ne mai regăsim în ceea ce facem. Dar chiar dacă este bine, nu e tot, pentru că, spuneam, există şi alte exigenţe ale vieţii, afectivitatea, nevoia de sens, de a fi tu însuţi, până la urmă în toate planurile vieţii.

Spre exemplu, domniţa are tot ce-i trebuie, are un serviciu bun, câştigă mii de euro pe lună, are maşină, casă, merge în concediu în străinătate şi e nemulţumită pentru că e singură. Nu are noroc, săraca! Ştiţi poveştile acelea stupide cum că dacă ai noroc la bani, nu ai noroc în dragoste.

Astfel, este important să luăm în considerare toate dimensiunile fiinţei şi să identificăm umbrele care ne ţin înlănţuiţi într-o condiţie frustrantă care ne blochează evoluţia şi împlinirea. Cum putem face acest lucru? Evident, printr-o înţelegere corectă a fenomenului umbrei, astfel încât să punem în mişcare un proces viabil al fenomenului de integrare. Am ales să numesc această lucrare “Procesul Integrării umbrei”.

Programul “Procesul Integrării Umbrei”

Programul Procesul Integrarii Umbrei se bazează pe o diversitate de surse conținând informații îndeobște recunoscute, dar și elemente originale: concepte, tehnici, modele.

Este un proces care reduce rușinea, vinovăția, frica, inferioritatea, umilința. Eliberată de haloul emoțiilor dificile, umbra devine prin acceptare și integrare o resursă de energie creatoare. Ne putem ridica astfel la demnitatea noastră ontologică de ființe spirituale.

Procesul Integrarii Umbrei are în vedere creșterea personală care ne permite să aducem în lumină talanții neștiuți, darurile minunate prin care ne putem împlini vocația.

Procesul este o componentă esențială a înnoirii vieții, a unei vieți trăite plenar în care învățăm să iubim cu adevărat, învațăm iubirea de sine, iubirea de semeni și iubirea de Dumnezeu.

Procesul se desfășoară într-un cadru de coaching, centrat pe resurse și pe o perspectivă pozitivă a viitorului, un cadru prin excelență nonmedical, nonclinic.

Programul implică câteva condiții esențiale, inevitabile, printre care: să dorești cu adevărat schimbarea și să-ți asumi responsabilitatea pentru ceea ce ești.

Procesul Integrarii Umbrei ofera un cadru de lucru pentru examinarea si asumarea Umbrei, un cadru de siguranta in care omul se poate exprima liber; isi poate asuma sa fie si sa se exprime autentic.

De asemenea implica atitudini si exercitii care faciliteaza constientizarea, explorarea si acceptarea Umbrei.

Procesul Integrarii Umbrei este un loc de confruntare, dar in acelasi timp si de reconciliere cu anumite parti ale personalitatii noastre si de integrare a lor.

Demersul are in vedere in ultima instanta acceptarea fiintei in integralitatea ei si ,de asemenea, asumarea responsabilitatii pentru propria viata si propriile alegeri.

Acceptandu-ne integral, cu lumini si umbre, ne vom putea apropia astfel de completitudine.

Procesul Integrarii Umbrei este prin excelență un proces de schimbare care implică relația cu seamanul.

Geneza umbrei si implicatii ale ignorarii ei

Povestea Umbrei incepe intr-un anumit sens de la ce e rau si ce e bine. Selectia comportamentelor dezirabile se face in functie de recomandarile dar si de mustrarile sau chiar pedepsele pe care copilul le primeste din partea anturajului sau.

Ne adaptam pentru a supravietui, avand in vedere nevoile noastre fundamentale de siguranta si de apartenenta.

In copilarie exprimam spontan un ansamblu de stari – manifestari instinctuale si emotionale – fara sa ne punem probleme legate de ce este corect si ce nu este. Putem exprima tandrete, generozitate, bucurie, dar putem fi si neastamparati, lacomi, egoisti si furiosi.

Suntem fiinte complexe iar comportamentul nostru are o multime de fatete, insa nu toate manifestarile noastre primesc aprobarea parintilor si profesorilor nostri.

Luam la cunostinta ca unele comportamente sunt recomandate sau chiar prescrise, iar altele, dimportriva, sunt interzise si trebuiesc eliminate. Daca furia, spre exemplu, este inacceptabila  pentru anturajul copilului si astfel risca sa piarda iubirea adultilor, el va alege sa se disocieze de furia sa, reprimand-o si apoi proiectand-o asupra altora.

Astfel invatam sa ne adaptam pentru a ramane acceptabili pentru cei care au grija de noi si in acest fel  sa ne satisfaca nevoile si sa supravietuim.

Cui nu i s-a intamplat sa faca lucruri pe care apoi sa le regrete? De ce facem lucruri care sunt in dezacord cu valorile noastre declarate?

Acest lucru se poate datora faptului ca Umbra poate escalada Eul nostru constient.

Putem dezvolta simptome si comportamente inadecvate, putem spune lucruri deplasate si putem exprima emotii si reactii faciale de care ulterior sa ni se faca pur si simplu rusine. De asemeni, unele decizii pe care le luam ne pot sabota in mod sever existenta. Toate acestea se pot datora unei Umbre neasumate si neintegrate. Astfel, Umbra poate deveni un adevarat pericol. Daca ii ignoram existenta, se poate intoarca asupra noastra.    

In conditiile in care ramanem inconstienti fata de Umbra din noi, integritatea, cariera, relatiile si dezvoltarea noastra pot fi afectate sever. Avem de ales intre intagrarea Umbrei sau a ne lasa stapaniti de ea.

Procesul integrarii Umbrelor destructive nu este usor. In general sunt necesare mai multe etape pana la asumarea lor deplina.

Eul nostru trebuie sa fie disponibil si suficient de puternic pentru a se angaja in acest travaliu.

Este necesara congruenta si o buna stima de sine pentru o asumare deschisa a Umbrei, singura atitudine care in final duce la integrare.                    

Umbra si emotiile

Orice parte refuzata din ansamblul personalitatii noastre va continua sa functioneze fara ca noi sa fim constienti de acest lucru.

Emotiile sunt puternic implicate atunci cand vorbim despre Umbra. Exprimarea laturii noastre umbrite este insotita de emotie, astfel ca a ne asuma sa trecem prin emotie este pretul pentru integrarea Umbrei.

A ramane in contact cu emotia va conduce continuturile exprimate catre sfera constiintei si catre asumare si integrare.

Avem in vedere sa aducem emotia in sfera dialogului cu sine, preluand pas cu pas gestiunea starilor noastre interioare, fara sa ne lasam escaladati de tumultul lor.

In acest proces este esential sa invatam sa ne acceptam pe noi insine si astfel sa permitem coexistenta unei multitudini de stari, admitand existenta unei experiente fara sa trebuiasca sa o aprobam neaparat. Esentialul este ca exista, iar noi luam la cunostinta acest lucru. Aceasta atitudine imi permite reconcilierea cu Umbra intr-un mod empatic si compatimitor.

Întoarcerea la unitatea ființei

Integrarea Umbrei face parte din ecuatia unei vieti traite cu integritate. Acest proces este o parte de neocolit, daca ne dorim o viata implinita. De foarte multe ori incepem acest demers de la nivelul proiectiilor noastre. Proiectiile sunt acele conditii pe care le negam la noi insine, dar le vedem in altii. Acestea contribuie la procesul de constientizare al propriilor noastre Umbre.

Astfel, de multe ori este necesar sa privim in exterior pentru a deveni constienti de starea noastra launtrica. In mod paradoxal, doar asa pare sa devina vizibil ceea ce am ingropat in noi insine.

Proiectiile contribuie la procesul de constientizare al propriilor noastre Umbre.

Proiectiile au de multe ori un halou emotional care poate genera fenomene puternice de atractie-respingere fata de persoanele cu care intram in contact. Ajungem uneori fie in situatia de a idealiza fie de a detesta anumite persoane.

Dar in felul acesta suntem impiedicati sa avem relatii autentice pentru ca nu putem vedea persoana in mod real, liber.

In fiecare proiectie se afla un potential pe care suntem chemati sa-l recuperam.

Pe parcursul vietii ne vom confrunta de multe ori cu astfel de situatii care pot fi adevarate oportunitati in ce priveste evolutia noastra personala.

Integrararea proiectiilor implica responsabilitate si efort cu atat mai mult cu cat de cele mai multe ori procesul este neplacut sau chiar dureros.

Nu este usor sa-ti asumi ca fiind al tau un continut pe care il atribui altcuiva

Totusi nu exista alta cale pentru a ne elibera de himere si de valurile de tulburare pe care le aduce cu sine proiectia.

Mecanismul proiectiei se instaleaza inca din copilarie cand incepem sa ne disociem de anumite conditii care nu primesc acordul anturajului nostru.

Ne straduim sa devenim acceptabili pentru societate si sa ne incadram in modelele prescrise.

Ce se intampla cu aspectele care nu incap in ajustarile pe care ni le propune societatea? Vor disparea cu desavarsire? Pentru ca nu ni se permite sa exprimam aceste calitati, ele vor deveni Umbra si pentru ca astfel nu ne mai putem identifica cu ele, le vom proiecta asupra altora.

Cand ne tulbura egoismul unui apropiat, spre exemplu, vom spune “Nu este ok sa fii egoist.”, dar nu vom observa propriul nostru egoism. Dar daca nu am fi noi insine egoisti, nu ar exista un declansator in interiorul nostru, care sa ne tulbure.

Unul dintre cele mai importante aspecte in procesul integrarii Umbrei este retragerea proiectiilor pe care le facem asupra celorlalti: parteneri de viata, prieteni, membrii familiei, celebritati etc. Acest mecanism este in legatura cu un potential latent care poate fi integrat doar prin retragerea proiectiilor si asumarea constienta a calitatilor pe care le avem.

Desi este un pas esential pe care trebuie sa-l facem in dezvoltarea noastra personala, nu este totusi un lucru usor. Motivul principal se datoreaza faptului ca aceste proiectii, respectiv calitati latente, sunt in dezacord cu eul nostru, cu felul in care noi ne reprezentam in mod constient. De aceea, nestiind cum sa integram aceste calitati, nu ne ramane decat sa le proiectam asupra altora.

Proiectia functioneaza ca un adevarat mecanism de aparare care ne permite sa ramanem in zona de siguranta, practic intr-o zona cunoscuta.

De aceea, recunoasterea si retragerea proiectiilor inseamna sa intram intr-un spatiu de nesiguranta, care implica o confruntare pe cont propriu de care depinde cresterea si dezvoltarea noastra. Pentru aceasta este important sa avem un “eu disponibil” sa depasim atitudinea rigida si sa ne asumam o mentaltate pozitiva care sa ne permita cresterea.

Astfel, gasind inspiratie in reusitele altora, ne putem actualiza si noi potentialul extraordinar care asteapta sa fie scos la lumina. Intelegand in mod corect mecanismul formarii Umbrei si procesul proiectiei vom fi dispusi sa facem efortul de a ne actualiza si realiza propriul potential. O minte deschisa, flexibila ne va conduce catre cele mai bune lucuri din noi insine

Recuperarea resurselor si a energiei creatoare este miza cea mai importanta a procesului integrarii Umbrei. Creativitatea, talentele, punctele noastre forte in general vor iesi la suprafata pe masura ce vom trece prin haloul emotional al Umbrei, acest taram al dragonilor, integrand astfel tot mai multe conditii reprimate si exilate intr-un spatiu al non-eului.

Fiecare dintre noi poseda resurse enorme de energie creatoare – practic o adevarata comoara – iar recuperarea lor aduce in viata noastra bogatie si implinire.

Nu exista un efort mai indreptatit decat aceasta calatorie catre universul nostru tainic, interior, un loc plin de resurse minunate.

Beneficiile integrarii umbrei

Subiectul Umbrei poate fi fascinant si antipatic in acelasi timp. Exista o atractie pentru ceea ce este tainic, necunoscut, dar in acelasi timp ne poate incerca frica sau chiar dezgustul.

Totusi, a patrunde in aspectele umbrite ale fiintei noastre ne poate aduce beneficii extraordinare. Cresterea si dezvoltarea noastra depind in mod esential de lucrul cu Umbra.

Integrarea Umbrei ne conduce la cunoasterea de sine, integritate si limpezime. Ceilalti nu ne mai declanseaza reactii la fel de puternice, putand sa privim cu obiectivitate si relativa detasare situatii care in trecut ne tulburau.

Prin urmare, vom putea fi mai intelegatori si mai compatimitori fata de unele neputinte ale celorlalti, putand avea in felul acesta relatii sociale mai sanatoase.

De asemenea, stima de sine si sanatatea mintala se vor consolida reducand adictiile si dependentele de orice fel.

Integrarea Umbrei conduce la o crestere a vitalitatii, eliberand o cantitate considerabila de energie, investita pana atunci in reprimari; sentimentul de putere creste in felul acesta.

Pe de alta parte, potentialul nostru creativ se dezvolta si se exprima in diverse planuri ale existentei noastre.

Persoana începe să trăiască din ce în ce mai mult la nivelul eului libercultivând autenticitatea. Trăiește o stare de congruență care îi permite să facă alegeri libere, stfel, aceasta incepe sa acționeaze adecvat în raport cu nevoile sale reale, fapt care îi permite să se simtă bine și să se dezvolte. Este capabila să relativizeze și să se adapteze în mod flexibil situațiilor de viață.Nivelul energetic creste, este mulțumita, cunoaște bucuria, se exprimă creativ. Își permite de asemeni să se odihnească și să se recupereze.Se acceptă pe sine cu lumini și umbre. Are o bună stimă de sine și este mai puțin dependent de opiniile și părerile celorlalți. De asemeni, își urmărește vocația în mod liber.

Privind umbrele in fata

Recomandari care sustin procesul de acceptare si integrare a umbrei

  • Deschide-ti inima, intra in contact cu sentimentele, gandurile si judecatile tale si da-ti voie sa le exprimi.
  • Asuma-te asa cum esti, fara sa te judeci si acorda-ti intelegere si compasiune.
  • Priveste la viata ta, asa cum a fost, cu toate ale ei si accept-o pur si simplu.
  • Intoarce-te catre ranile tale adanci si imbratiseaza-le cu iubire. Aici este locul in care s-au creat Umbrele si convingerile noastre limitative.
  • Lasa-ti copilul interior ranit, speriat si umilit, sa vina catre constiinta ta si sa-ti vorbeasca si  ofera-i ascultare, intelegere si acceptare.
  • Renunta la judecati, elibereaza-te de resentimente si ofera-le iertare tuturor, in primul rand tie insuti.
  • Revendica-ti puterea si resursele interioare care asteapta sa fie valorificate. Bucura-te de roade si daruieste.
  • Renunta la limitarile trecutului si la mituri conform carora “Nu sunt suficient de bun” si “Ceva nu este in regula cu mine” si lasa lucrurile sa curga natural.
  • Da-ti voie sa fii liber, fara constrangeri de genul “trebuie sa…”, exprima-ti creativitatea, stabileste-ti obiective indraznete si treci prin frica daca este cazul, pentru a le atinge.
  • Asuma-ti integral responsabilitatea pentru problemele tale si elibereaza-i pe ceilalti de raspundere in ce priveste rezolvarea acestora.
  • Traieste aici si acum, detasandu-te de trecut si viitor, bucura-te de viata si fii recunoscator pentru toate.
  • Ai rabdare, fii generos cu tine si ofera-ti timpul de care ai nevoie, pentru a-ti construi viata care sa te implineasca.

Traieste increderea fundamentala in bine!

©Daniel Fusărea – Diagrama Umbrei