Noi oamenii nu suntem capabili sa controlam aproape nimic, dar putem sa controlam acele lucruri care inseamna aproape totul: gandurile si convingerile noastre. Curajul de a ne pune in discutie vechile convingeri este inceputul innoirii vietii.
O convingere este expresia unei alegeri. A fost aceasta alegere utila pentru mine? Mi-a adus beneficii? Sau este cazul sa schimb perspectiva?
Adoptarea unei atitudini noi, mai rationale, ma va ajuta sa imi creez o alta perspectiva mai adaptativa, astfel incat sa pot integra in viata mea atitudini congruente cu nevoile indreptatite. Sa mergem dincolo de tiparele vechi este modul concret in care putem genera schimbarea. Altfel, vom mutatrecutul in viitor, iar viitorul va fi pe masura trecutului. A ramane in vechile convingeri limitative personale inseamna sa ne refuzam cresterea si implinirea aspiratiilor noastre indreptatite.
Cauzele conflictelor interioare se afla in convingerile care s-au format, multe dintre ele, in copilarie, dar care ne influenteaza in prezent. Prin urmare, ce pot sa fac aici si acum cu aceste convingeri care ma insotesc din copilarie si pana in prezent devine o intrebare esentiala in raport cu posibilitatea schimbarii. Fara sa ne schimbam convingerile, simpla analiza a trecutului, chiar daca poate aduce clarificari, este insuficienta pentru o autentica schimbare a vietii. Ceea ce credem despre noi ne da masura, chiar daca aspiram la altceva.
Este esential sa cream congruenta intre nevoile si convingerile noastre, pentru a dobandi o autentica stare de bine, avand in vedere ca nu poti cultiva atitudini negative si in acelasi timp sa te astepti la bunastare. Prin schimbarea unei convingeri, ne redefinim raportul cu noi insine, cu ceilalti si cu viata in general. Relatia noastra cu lumea se schimba prin schimbarea perspectivei.
Daca vrem o schimbare in lumea din afara, va trebui sa facem o schimbare in lumea din interior. Un nou model de gandire va genera o lume noua. O minte innoita, intemeiata pe convingeri rationale, va crea un nou elan pentru a infaptui lucruri remarcabile in viata noastra.
Sa ne schimbam viata prin innoirea mintii poate fi cel mai important lucru care ne sta la indemana.
Astazi, practic, intregul curent al dezvoltarii personale vorbeste despre importanta convingerilor in viata noastra. Toti suntem de acord cu faptul ca blocajele, esecurile si autosabotajele pe care le practicam au legatura cu gandurile si convingerile noastre limitative si irationale.
Suntem indemnati sa ne schimbam convingerile negative pentru a avea o viata mai buna si pentru a repune in miscare procesele evolutive. Dar a schimba pur si simplu o convingere cu alta este mai degraba un eveniment aleator. Fara o abordare sistematica si in cunostinta de cauza, simpla intentie este sortita de cele mai multe ori esecului.
De aceea, pentru mine, a fost o provocare sa creez un instrument concret care propune o abordare sistematica si structurata de schimbare a convingerilor limitative. Am ales sa numesc acest instrument Procesul Innoirii Mintii.
Seminarul PIM
Un program de dezvoltare personală
Ceea ce ne propune programul şi procedeul PIM este un proces educaţional simplu care favorizează creşterea şi dezvoltarea personală. Ne ajută să ne înţelegem pe noi înşine şi să facem o schimbare de direcție acolo unde este cazul, să ne eliberăm de blocaje şi să mişcăm lucrurile în viaţa noastră în sensul satisfacerii adecvate a nevoilor. PIM este un program de disciplinare a gândirii, care ne ajută să dobândim stăpânire și să aducem în viaţă noastră mai multă raţionalitate. A lucra cu PIM înseamnă implicit să recunosc că am greşit. Scopul lui este să convertească ceea ce este negativ şi disfuncţional în ceea ce promovează funcţionalitatea şi starea de bine.Prin urmare, putem realiza o schimbare a filozofiei de viaţă pas cu pas, astfel încât să ne depăşim blocajele şi limitările şi să realizăm o stare de congruență între planurile şi funcţiile umanului pe de o parte, şi realitatea înconjurătoare pe de altă parte. În felul acesta vom pune în mişcare procesele de dezvoltare şi vom accede la o profundă și autentică stare de bine.
Lucrul cu convingerile
PIM este, în esenţă, un proces de schimbare interioară prin conştientizare, clarificare şi decizie. Procesul poate fi simplu, cu o singură convingere în lucru, sau se poate multiplica la două, trei şi chiar mai multe convingeri – o adevărată reţea – în timpul aceleiași sesiuni. Fiecare este responsabil pentru procesul în care s-a angajat. Prin urmare, rezultatul va depinde în mare măsură de disponibilitatea, sinceritatea şi efortul pe care îl vom depune. Numesc aceste condiţii „Eu disponibil”. Este adevărat că atunci când începem lucrul cu PIM putem avea în spate un istoric mai mult sau mai puţin încărcat de amintiri dureroase, relaţii încordate, acţiuni inadecvate şi nevoi nesatisfăcute, care ne-au făcut să ne pierdem încrederea şi să abandonăm orice efort de schimbare. Într-adevăr, convingerile noastre pot avea în spate împrejurări dureroase, însă cu ajutorul unor atitudini adecvate şi printr-o înţelegere corectă a felului în care funcţionăm putem începe un proces de recuperare, de îngrijire emoţională, de satisfacere adecvată a nevoilor şi de reinvestire a unor proiecte semnificative pentru viaţa noastră. Recursul la fapte, la logică, la argument îmi permite să ies din zona arbitrară, din iraţionalitate şi absolutizări nefaste şi să mă ancorez într-un registru de raţionalitate şi bun simț fundamental. Ce vom învăţa la seminarul PIM?
• vom învăţa să ne identificăm convingerile limitative, iraţionale;
• vom învăţa cum să punem întrebări relevante pentru fiecare convingere;
• vom învăţa să luăm decizii privind validarea sau invalidarea unei convingeri;
• vom învăţa să construim atitudini noi, adaptative, care să ne permită să ne dezvoltăm şi să ne construim o nouă paradigmă de viaţă;
• PIM ne permite de asemenea să ne depăşim conflictele, devenind conştienţi de nevoile noastre, dar şi de convingerile care ne împiedică satisfacerea acestor nevoi;
• vom lua în considerare de asemenea şi abilitatea de a ne elabora şi stabili obiective şi modul concret în care acestea pot fi atinse.
Acolo unde apar dificultăţi, programul are în vedere şi o abordare secvențială, astfel încât persoanele să poată integra toate abilităţile necesare de lucru cu PIM:
• abilitatea de a identifica convingeri limitative;
• abilitatea de a denumi nevoile;
• abilitatea de a stabili implicaţiile convingerilor;
• abilitatea de a formula atitudini adaptative;
• abilitatea de a ne identifica, denumi şi exprima emoţiile;
• abilitatea de a ne construi obiective congruente cu nevoile şi convingerile.
Încrederea în proces
O problemă importantă este legată de încrederea în proces care poate genera rezerve la anumite persoane. Dar aceste rezerve sunt, de cele mai multe ori, bine venite, în măsura în care ne permit aprofundarea înţelegerii şi explicaţii mai amănunţite. Iată câteva dintre ele:
1. Procesul este prea simplu să funcţioneze.
Pe aceste persoane le invit să experimenteze ele însele cu sinceritate deplină şi vor putea să constate singure că procesul funcţionează. De asemenea pot beneficia de mărturiile celor care au trecut deja prin proces.
2. Multe dintre convingeri sunt inconştiente. Cum să schimbi o convingere dacă nu ştii de existența acesteia?
Adevărul este că o convingere inconştientă nu poate fi prelucrată. Realitatea este că multe dintre convingerile noastre sunt mai de grabă ignorate decât inconştiente. Pur şi simplu ne-am obişnuit să gândim într-un anumit fel şi nu ne mai punem problema schimbării chiar dacă acest lucru este posibil. În ce priveşte convingerile care sunt în mod real inconştiente, putem apela la o serie de instrumente care ne permit să le aducem în zona conştientului. Întrebările pot fi un instrument foarte util în acest sens.
De asemenea, o altă dificultate este legată de faptul că o convingere este trăită ca fiind un adevăr.
Ne afirmăm cu tărie unele convingeri ca și cum acestea ar fi adevăruri absolute, dincolo de orice discuție.
Cum să pui în discuţie adevărul? Dar dacă un adevăr ne conduce în mod repetat către o stare de rău, către limitări frustrante şi autosabotaj, este posibil să nu fie vorba de un adevăr, ci pur şi simplu de o convingere falsă. Să ne amintim de postulatul nostru. O convingere rațională (adaptativă, funcțională) este acea convingere congruentă cu nevoile fundamentale îndreptățite și cu acele aspirații firești care ne conduc la împlinire printr-o valorificare plenară a potențialului personal. Intuiţia faptului că o convingere este falsă poate fi momentul în care putem începe lucrul cu PIM.
4. În fine, o altă dificultate este legată de rezistența de fond faţă de schimbare, de o disponiblitate redusă de a ieşi din zona de confort.
Într-adevăr pentru ca procesul să funcționeze este necesar un „Eu disponibil”: responsabilitate, implicare, efort.
***
Sunt deja sapte ani de cand folosesc in mod sistematic PIM si am parcurs mii de procese individuale. Persoanele care l-au aplicat au obtinut schimbari benefice in diverse domenii ale vietii personale, confirmate si de o serie de testimoniale, unele dintre ele publicate chiar pe acest blog.
Mai mult decat atat, am introdus acest instrument de sine statator in cadrul unui program complex de formare in coaching, un program original, pe care l-am numit “Procesul Innoirii Vietii”.
PIM este o componenta a acestui program de formare a carui finalizare se incheie cu o lucrare de diploma.
In continuare, Florina Sava isi prezinta lucrarea de absolvire, a carei tema este legata de lucrul personal cu PIM, pe parcursul mai multor ani.
Daniel Fusărea, creator PIM
Iulie 2020
”Procesul Înnoirii Minții – perspectiva utilizatorului”
Florina Sava
Lucrarea aceasta este o sinteză a terapiei mele. E dificil să-mi amintesc cum eram la început, dar senzația aceea de gol interior pe care o aveam, confuzie și lipsă de sens mi-o amintesc și e un lucru bun, mă ferește de derapaje. Am mai avut această întrebare când o veche patimă îmi mai dă târcoale…”Ce ar fi dacă aș ceda?”, dar amintirea golului mă ține pe cale, și Slavă Domnului, încă sunt aici.
A fost un moment de cumpănă al vieții mele, când am decis că eu nu mai vreau așa. De mică am simțit că viața mea are un obiectiv măreț, e și în firea mea…sunt un om cu idealuri înalte. Probabil inconștient, acest lucru m-a ghidat și spre terapie, o nouă cale de a deveni ”perfectă”, cum altfel să fii iubit, dacă nu ești perfect?!!!?
Și așa, cu golul meu sufletesc, departe de perfecțiune, am decis că e timpul să schimb ceva în viața mea. Habar nu aveam ce și cum, dar parcă ce auzeam de la Dan Fusărea, rezona cumva în interiorul meu. Așa că, probabil inspirată și de Duhul Sfânt, am decis să fac ascultare, să văd ce iese și dacă merg pe acest drum nou. Nu prea mai făcusem ascultare, dincolo de aparența mea de copil cuminte, docil și ascultător, cam făcusem de capul meu, nu poți să fii perfect dacă e nevoie să fii ajutat și consiliat, nu-i așa?!
Și dacă am luat decizia, mi-am și asumat-o, COMPLET! Abia apoi am aflat că aceasta este o particularitate a personalității mele, îmi pot asuma decizii radicale într-o clipită; așa am făcut, am intrat în terapie cu totul, simțind că este singura mea șansă de a ieși la liman.
Eu sunt tipul Unu conform Eneagramei, ca și structură de personalitate conform Process Communication Model, sunt Perseverent în bază și Empatic în fază. Când am intrat în terapie eram în plină schimbare de fază. Este importantă precizarea, pentru că terapia mea este centrată pe particularitățile personalității mele; acesta a fost un ușor bobârnac pe care l-am luat. În mândria mea, credeam că sunt specială și problematica cu care eu mă confrunt e doar a mea, dar…nu e așa, semănăm unii cu alții mult mai mult decât vrem să credem. Normal, suntem unici și irepetabili, iar dacă ne-am da voie să ne deschidem mai mult unii față de alții, ne-am da seama că nu suntem singuri în trăirile noastre, că rănile noastre fundamentale sunt comune și doar vorbind despre ele avem șansa de a le vindeca. Când te deschizi cu onestitate și îți asumi propria vulnerabilitate, îl miști și îl inspiri pe celălalt. Soluția pentru îmbunătățirea relațiilor nu sunt discursurile sterile, cum îmi plăcea mie să cred, ci asumarea și acceptarea de sine și implicit a celorlalți.
Procesul Înnoirii Minții m-a ajutat pe mine în acest demers, de a-mi asuma și descoperi propria identitate. Se vorbește din ce în ce mai mult despre convingerile iraționale, programele mentale inconștiente care ne fac viața. Într-adevăr, subiectul este foarte important, dar mai important este cum îl tratăm. Am auzit mulți oameni discutând despre cum sunt ei, ce comportamente și tipare au, de parcă acest lucru ar fi o fatalitate: ”Ce să fac, așa sunt eu! Așa e relația noastră” etc…pentru mine a fost important să realizez că nu este chiar așa, că lucrurile pot fi schimbate prin exercițiu și o minte/inimă deschisă și că viața mea este rezultatul alegerilor mele și al programelor mele mentale. Acum mă simt împăcată și am o liniște interioară care înainte îmi lipsea. Vacarmul din capul meu, tumultul interior și judecătorul nemilos pe care îl investisem cu valoare de adevăr absolut au diminuat mult. Nu zic că nu mai am de lucru, mai am, întreaga viață e o terapie, dar simt că s-a curățat noroiul, iar miza acum este în zona dezvoltării, a autenticității și a slujirii celorlalți, pe calea propriei mele mântuiri. Am avut de curând un moment de onestitate față de mine, când am simțit, poate pentru prima dată, o acceptare profundă față de ceea ce sunt eu, față de ființa mea, iar acum mă simt cu adevărat liberă să construiesc și să-mi împlinesc viața.
Una din mizele procesului este asumarea și acceptarea propriei realități, este important să știi și să accepți cine ești, nu cine îți imaginezi tu că ai fi; o altă miză ar fi asumarea responsabilității pentru viața ta și nu cred că spun acest lucru pentru că sunt eu un om responsabil. M-am surprins de multe ori neasumându-mi responsabilitatea, în primul rând pentru viața mea afectivă pentru care altcineva era responsabil, în niciun caz eu.
Convingerile restructurate cu ajutorul Procesului Înnoirii Minții reflectă modul în care eu am ales să răspund evenimentelor din viața mea. Convingerile noastre sunt subiective și am constatat că o convingere poate îmbrăca o formă identică pentru mai multe persoane, dar implicațiile ei sunt particulare, reflectând structura de personalitate a fiecăruia.
De multe ori, o convingere profundă, tipologică, afectează simultan mai multe domenii ale vieții persoanei. Mi s-a întâmplat să-mi fie greu să renunț la unele. Când tiparul mental este parte din identitatea noastră, apare frica atunci când ești pus în fața alegerii: ”Renunți la această convingere?”.
Eu am descoperit că dezvoltarea vine atunci când alegi să treci prin frică, rușine și durere, oricât de greu ar părea la început, rezultatele sunt incredibile. La convingerile tipologice, poate mai mult decând la alte convingeri, dificultatea a apărut pentru că nu știam ce să pun în loc. Eu am avut toată viața o constrângere de a munci. Am considerat că pot fi iubită și apreciată doar dacă muncesc. Ori, când se pune problema renunțării la această convingere este extrem de dificil…dacă nu muncesc, atunci ce fac??? Cum voi mai arăta celorlalți că merit să fiu iubită? Frica care a apărut era corelată cu neacceptarea faptului că iubirea nu este condiționată, pentru că Dumnezeu ne iubește fără ca noi să avem merite, așa cum o mamă își iubeste pruncul, fără ca acesta să fi făcut ceva deosebit. În momentul integrării acestei noi atitudini, că suntem iubiți pur și simplu, constrângerea de a munci se risipește, nu mai are sens. Munca devine ceva natural, firesc, și, de ce nu, capătă forma vocației, iar vocația nu iese la pensie. Acesta este doar un exemplu.
Identificarea convingerilor poate fi un proces dificil sau ușor, în funcție de cât de pregătiți suntem și cât de mult ne cunoaștem. De multe ori funcționează să te gândești la un domeniu din viața ta unde te simți blocat. Am constat că în spatele unui blocaj, de regulă, este fie o convingere irațională, fie o rețea de convingeri. În cazul rețelelor, pe măsură ce se lucrează convingerile, una câte una, mintea începe să se desfacă. În cazul meu, anumite rețele au necesitat prelucrarea mai multor convingeri iraționale de-a lungul timpului, pe măsură ce o nouă felie din subconștientul meu ieșea la lumină. Partea bună este că de fiecare dată sapi mai adânc, iar rezultatul este o libertate interioară din ce în ce mai mare și un sentiment de împlinire din ce în ce mai profund.
Convingerile noastre acționează ca niște filtre prin care vedem lumea și de regulă ele ne fac să vedem lucrurile într-un mod absolutizant, fără nuanțe. Pentru mine a fost important să introduc nuanța, considerând înclinația mea tipologică spre absolutizare și dihotomie (lucrurile sunt fie albe, fie negre); nuanța mă ajută să mă relaxez și să devin conștientă că lucrurile se pot face în mai multe moduri, iar cel văzut de mine nu este singurul valabil, într-un mod absolut. De multe ori, realitatea pe care o percepem nu este decât o poveste construită în capul nostru, tocmai pornind de la convingerile pe care le avem. De câte ori nu mi s-a întâmplat să nu fac ceva ce îmi doream, doar pentru că îmi imaginam deja că acțiunea mea este sortită eșecului? Sau de câte ori am evitat să am discuții cu cineva, indiferent cine ar fi acest cineva, doar pentru că deja știam ce replici voi primi? Este incredibil cum alegem să construim povești și să ne simțim mizerabil sau să ne sabotăm viața, doar pentru că așa proiectăm realitatea!
Prin restructurarea convingerilor apare relaxarea, judecata diminuează și viața se înnoiește, iar trecerea la acțiune se face firesc, fără interpretări.
Procesul Înnoirii Minții se desfășoară ”aici și acum”, în sensul în care, pe măsură ce parcurgi procesul, starea interioară se schimbă, pe loc. Ca să fie mai clar, prezint mai jos parcurgerea unui proces generic, în cazul meu. Menționez că, pe măsura ce emoționalul meu s-a deschis, îmi este mult mai ușor să accesez în mod spontan emoțiile; realizez că un alt motiv pentru care pot face firesc acest lucru este și consolidarea sentimentului interior de siguranță, care este doar parțial corelat cu mediul în care mă aflu. Da, este mai ușor într-un cadru de terapie, dar îmi accesez emoțiile cu ușurință, independent de cadrul în care mă aflu.
În general, procesul se desfășoară așa: ies la flip-chart și scriu convingerea. Fiind o convingere limitativă, cu impact în viața mea, conștientizarea ei, precum și scrierea ei pe hârtie, aduc deja emoție…poate fi apăsare, rușine, furie, durere etc., o trăire dificilă. În acele momente, mâna mea de regulă tremură. E greu să recunoști adevăruri incomode. Mi s-a întâmplat inclusiv să îmi fie greu să verbalizez, de parcă dacă aș tăcea aspectele incomode ar dispărea de la sine. Eu aleg constant să spun, oricât de greu mi-ar fi. Cu siguranță deschiderea mea este tot o consecință a prelucrării convingerilor iraționale cu ajutorul PIM. Cuvântul eliberează și vindecă, cum altfel să vindeci o rană dacă nu te ocupi de ea și dacă nu o arăți pentru a putea fi tratată? Ori, dacă o rană fizică este mai evidentă, rănile noastre sufletești se descoperă prin cuvintele și comportamentele noastre.
Următorul pas este să identific implicațiile negative pe care acestă convingere le-a avut în viața mea. Alt moment dificil; acesta este momentul adevărului, când apare insight-ul neplăcut al modului în care ți-ai sabotat viața, de multe ori fără să îți dai seama. Dacă poți accesa emoția, momentul acesta vine cu o mare încărcătură emoțională, prin care este eliberator să treci. Să fii prezent în procesul tău este foarte important. Totodată, prezența grupului sau, de ce nu, a unui singur interlocutor în timpul procesului ajută, tocmai pentru că te responsabilizează, cuvântul tău creează și eliberează, dar pentru asta este bine să ai un martor. Prezența celuilalt este util să fie privită ca o funcție suport, nu de judecată. Dacă celălalt este privit ca un judecător, șansele ca procesul să fie blocat sunt foarte mari; este greu să te deschizi în fața cuiva despre care îți închipui că te va judeca – poate apărea frâna, blocarea insight-ului și a emoțiilor care însoțesc acest insight. Dacă ar fi să schimb perspectiva, realizez că și eu vreau să fiu un interlocutor față de care ceilalți să se poată deschide, fără a se simți judecați, ori, pe măsură ce noi atitudini se instalează în viața mea, acceptarea celorlalți crește, relațiile îmbunătățindu-se pe măsură.
Scrierea implicațiilor la flip-chart sau pe caiet creează un tablou dureros care provoacă furie, rușine, tristețe, regret. Este greu să realizezi cât de mizerabil ai ales să-ți trăiești viața. Acesta este un moment important, pentru că începi să intuiești că nu mai vrei așa și că, oricât de pesimist ai fi, nu este niciodată prea târziu să îți schimbi viața.
Deci, ai o convingere irațională și implicațiile ei în viața ta. Ce urmează? Urmează să decizi cu adevărat ce fel este această convingere și ce vrei să faci cu ea. Și te intrebi/ești întrebat de către acompaniator: această convingere susține binele și viață, este în acord cu nevoile tale ontologic îndreptățite, este în acord cu realitatea, este în acord cu cuvântul lui Dumnezeu (pentru cei care au o orientare spirituală)? Acesta este un moment decisiv. Poate apărea îndoiala, se întâmplă ca la nivelul egoului să fi avut beneficii practicând anumite comportamente dictate de convingerea irațională, dar știi cu certitudine în sinea ta că acea convingere este Falsă, Irațională și ți-a făcut rău. Atunci decizi să renunți la ea, pur și simplu. Dar ce faci mai departe? Ce pui în loc? Aici intervine creativitatea, o minte deschisă găsește rapid o alternativă cu care inima să rezoneze. În momentul acela, cel puțin în cazul meu, deja apare un zâmbet, o licărire a limanului găsit. Este important ca noua atitudine să aibă o formă bună, concisă și, de ce nu, să surprindă anumite nuanțe pe care vrei să ți le însușești. Forma bună aduce claritate și seninătate și te ajută să treci la următorul pas, deschiderea ușii viitorului. Ce impact va avea acestă nouă atitudine în viața ta? Și ești liber să proiectezi o nouă viață, o nouă atitudine și mai ales un nou comportament. Aceasta este diferența dintre libertate și constrângere; îți dai seama că poți alege ceva nou,lăsând la o parte vechile tipare mentale care te-au încătușat atâta timp. Este important să notăm implicațiile pe care noua atitudine le va avea în viața noastră. Este eliberator și entuziasmant să proiectezi lucruri pe care ți le dorești și pe care nu ți-ai dai voie să le ai sau să le faci. Deodată, îți dai seama că este posibil, orice este posibil, doar să credem.
Starea de spirit deja se schimbă. Treci de la sentimentele neplăcute ale primei părți, la ușurare, libertate, bucurie și speranță. Acum ai în fața ochilor un tablou nou și optimist.
Apar iar întrebările: Este această nouă atitudine în acord cu binele și viața, este în acord cu nevoile tale îndreptățite, dar cu cuvântul lui Dumnezeu? Răspunzând la aceste întrebări, realizezi că această nouă atitudine poate fi investită cu valoare de adevăr. Ultimul pas este decizia finală. Aleg să adopt acestă convingere în viața mea și să o practic cu consecvență!
Aici se încheie procesul la flip chart. Este simplu, clar și usor de înțeles, la nivel teoretic. Proba practică poate fi totuși o provocare, în ciuda aparentei simplități.
Ce se întâmplă mai departe cu viața noastră, e tot responsibilitatea noastră, doar că acum suntem ceva mai conștienți. Gândurile vechii atitudini, cel mai probabil, ne vor mai da târcoale, este important, însă, să fim atenți la ele și să nu ne lăsăm seduși de vechile tipare. Am constatat că atunci când împărtășesc mai multor persoane despre procesul meu și ce nouă decizie am luat îmi este mai usor și cu implementarea, tocmai pentru că eu sunt cuvântul meu, iar cuvântul meu creează, mă face să fiu prezentă și mă responsabilizează.
Voi prezenta mai jos transcrierea unui proces parcurs relativ recent, proces care a presupus restructurarea unei convingeri tipologice, cu implicații majore în multe arii ale vieții mele.
Convingere: Trebuie să mă ridic la așteptările celorlalți pentru a fi iubită.
Implicații:
- De mică m-am străduit să fiu copilul perfect pentru a câștiga afecțiunea tatălui meu
- Am fost premiantă doar pentru că așa m-am gândit eu că voi fi apreciată
- Nu știu încotro, ce îmi place cu adevărat
- Am devenit foarte devreme un ”copil serios”
- Spontaneitatea și spiritul ludic au intrat în umbră
- Am încercat să fiu perfectă și față de Dumnezeu, gândind că el mă iubește doar dacă postesc, îmi fac canonul etc.
- Nu mi-am dat voie ”să simt” rugăciunea
- Toată viața m-am străduit să mă ridic la nivelul unor așteptări imaginare (imaginate chiar de mine)
- Mi-e frică să-mi arăt nevoile
- Dacă nu sunt apreciată și iubită așa cum îmi imaginez eu că ar trebui, mă înfurii și îl judec pe celălalt
- Mi-am zis că nu sunt suficient de bună pentru a fi iubită.
* Simt durere, regret și frică la gândul că aș putea fi iubită pur și simplu.
Această convingere nu susține binele și viața, nu este în acord cu nevoile mele ontologic îndreptățite, nu este în acord cu realitatea și nici în acord cu cuvântul lui Dumnezeu, deci este FALSĂ!
Aleg să renunț la această convingere!
Noua atitudine: Sunt liberă să mă descopăr și să mă iubesc, pur și simplu.
Implicații ale acestei noi atitudini:
- Descopăr bucuria jocului și a mișcării
- Îmi dau voie să mă bucur
- Sunt deschisă să explorez noi arii profesionale și nu numai
- Renunț la a-mi imagina ce se așteaptă de la mine
- Pot să-mi pun în valoare talanții
- Pot să ajut și să slujesc
- Aleg să fac și ce îmi place
- Îmi fac mai mult timp pentru mine
- Am încredere în viitor și mă bucur de oportunități diminuând controlul
- Mă bucur de prezent.
* Simt eliberare, energie, bucurie și speranță!
Reluând postulatul constat că acestă nouă atitudine susține binele și viața, este în acord cu realitatea și cu cuvântului lui Dumnezeu și mă ajută să îmi satisfac nevoile ontologic îndreptățite, deci este adevărată!
Aleg să adopt această nouă atitudine în viața mea și să o practic cu consecvență!
Așa arată o convingere irațională restructurată cu ajutorul Procesului Înnoirii Minții. Procesul a fost însoțit de multă emoție, iar parcurgerea lui a dus la bucurie și speranță, atitudine care a rămas cu mine.
În ceea ce privește forma credinței iraționale, este important ca și aceasta să fie clară, scurtă și la obiect, pentru a evita confuzia, mai ales dintre credința irațională și implicațiile ei. Este de ajutor exemplul celorlalți atunci când ne confruntăm cu neputința identificării unei credințe sau punerea ei într-o formă bună. Importantă este intenția de a lucra și credința că ne este de folos; dacă avem această atitudine, lucrurile vor curge. Chiar dacă simțim un blocaj, verbalizarea problematicii cu care ne confruntăm ajută; pe măsură ce vorbești, dacă ești prezent la ceea ce spui, apare și insight-ul.
Un alt aspect pozitiv al lucrului cu PIM este și flexibilitatea interioară pe care o aduce. Dacă la început un moment dificil persista chiar și zile întregi, scurgându-mă de energie, acum perioadele dificile sunt rare, iar eu mă repoziționez rapid pentru că am învățat să fiu mai prezentă.
Observ oamenii din jurul meu, cum își trăiesc viața cu conflicte, patimi și încăpățânări inutile. Anii trec peste ei, peste noi toți de altfel, într-un soi de rutină corozivă.Ziua de mâine nu e a noastră, dar ține de noi, când ajungem la ea, să o trăim frumos. Omul e o făptură minunată, înzestrată cu o capacitate uimitoare de a se reinventa, indiferent de vârstă, numai să vrea asta și în primul rând să creadă că este posibil. Eu am avut o credință irațională că viața se termină la 40 de ani, aceasta fiind vârsta la care mama mea a murit. Această credință m-a făcut să am o perspectivă limitată asupra vieții. Știu că viața se termină, am învățat să accept moartea ca parte din viață, mai ales pentru că mi-am pierdut părinții, dar mi-am dat seama că iubirea pentru ei nu are legătură cu moartea, ea este în sufletul meu, în inima mea e iubirea pentru ei, dar simt asta pentru că eu am ales să îmi înnoiesc mintea restructurându-mi credințele limitative. La un anumit nivel, PIM ne ajută chiar și în procesul dificil al acceptării morții. Cu siguranță o minte flexibilizată prin exercițiu acceptă mai ușor îmbătrânirea firească a corpului și are capacitatea de a descoperi darurile vârstei.
Folosind Procesul Înnoirii Minții, am supus restructurării cam 50 de credințe, din diferite arii ale vieții mele: muncă (viață profesională), stima de sine, dar mai ales viața afectivă, acesta fiind domeniul unde eu mă simțeam blocată. Pot spune că pe măsură ce am lucrat, a apărut claritatea pe mai multe planuri, cum ziceam și mai devreme, credințele limitative au multiple implicații în viețile noastre. Principalul efect este deschiderea pe care renunțarea la vechile atitudini o produce.
Un alt aspect ce ține de credințele iraționale, poate nu atât de important, este momentul formării lor. Cum apar aceste credințe?
Din ce am putut să observ, majoritatea se formează în copilărie, atunci când suntem vulnerabili și mesajele pe care le primim de la cei din jur sunt investite de multe ori cu valoare de adevăr absolut, marcându-ne ulterior viața. Unele dintre aceste credințe pot avea un impact bunasupra dezvoltării noastre. Ca exemplu, atunci când aveam șase ani, eu am luat decizia să învăț pentru a avea o viață bună. Această decizie, sau credință: ”Pentru a avea o viață bună, trebuie să învăț”, m-a ajutat ulterior să mă concentrez pe ceea ce aveam de făcut pentru a ajunge un bun profesionist și implicit pentru a avea suficiente resurse financiare astfel încât să duc o viață fără lipsuri. Pot spune că a fost o credință adaptativă, dar chiar și așa, ea a avut un caracter absolutizant, ducând la o viață stearpă, în centrul căreia s-a aflat mult timp munca asiduuă, care nu lăsa loc relaxării și firescului vieții. Acesta este însă un exemplu ”bun” de credință-program. Din păcate, multe dintre deciziile luate în copilărie nu au un impact neapărat bun în viața adultă. Momentele în care noi am luat aceste decizii s-au bazat pe nevoia de supraviețuire și mai ales pe nevoia de acceptare a copilului. Poate că, la timpul lor, ele au fost adaptative și cu sens, însă ulterior, când contextul de viață s-a schimbat, și de regulă așa se întâmplă, deciziile noastre de atunci nu mai au sens, ba chiar ajung să ne limiteze, determinându-ne să ne sabotăm propria viața. Partea tristă este că ele sunt deja inconștiente și ne determină să acționăm pe pilot-automat, ca niște roboței pre-programați. Acesta este o situație. Mai este și situația amintită cumva la început, când persoana etalează cu mândrie aceste adevăruri ale vieții sale, fără a fi conștientă că se limitează singură. Aici aș aminti clasicele exemple: ”Viața este grea”, ”Oamenii sunt răi și nu poți avea înceredere în ei”, ”Toți bărbații înșeală” etc. În acestă situație, persoana are nevoie să ajungă singură la conștientizarea că ceea ce a decis la un moment al vieții sale, nu reflectă neapărat realitatea. Fără acestă conștientizare, deciziile limitative ne vor însoți în mormânt.
Cu cele de care nu suntem conștienți este mai greu. Ele ies la lumină bucată cu bucată, de multe ori atunci când nu ne așteptăm, dar de fiecare dată când putem să le ducem. Nu știu dacă este vorba de pronia lui Dumnezeu sau de un mecanism de apărare lăsat în noi de Creator, cert este că în cazul meu, anumite conștientizări m-ar fi făcut knok-out dacă ar fi ieșit la iveală când eu nu eram pregătită. Îmi amintesc că atunci când am intrat în terapie, numai gândul că aș putea să mă apropii de durerea pe care pierderea mamei mele a provocat-o, mă paraliza. De la vârsta de patru ani, cât aveam când mama mea murise, întreaga mea viața s-a construit în jurul acestei evitări a durerii. Poate fi copleșitor să te confrunți cu aceste trăiri, dacă nu ai pregătirea necesară.
Cel mai bun lucru de făcut este să le luăm pe rând, bucată cu bucată, așa și ies la lumină. Pentru mine funcționează să mă gândesc unde am probleme, unde mi-ar plăcea ca viața mea să fie diferită, în ce direcție aș vrea să mă dezvolt, ce mă împiedică să am viața care m-ar împlini; așa ies la lumină credințele limitative, una câte una. Cum ziceam mai devreme, în cazul anumitor domenii de viață, cum ar fi la mine viața afectivă, este vorba de o rețea densă de credințe, pe care le lucrez pe rând, cu răbdare, pe măsură ce ele apar. Este important să fim atenți la gândurile și trăirile noastre și să notăm insight-urile care vin, pentru că, de multe ori, sunt gânduri care vin și pleacă și e posibil să le pierdem – acestă stare de prezență implică dezvoltarea unui observator interior cu ajutorul căruia să ne putem analiza constant. Și acesta se formează tot în timp, nu există soluții magice de vindecare și conștientizare, oricât de atrăgătoare ar părea ele.
Deprinderea de a analiza și de a ne observa limitările se formează tot în timp, iar prin exercițiu această deprindere poate deveni un automatism salutar.
Prezint mai jos o parte din convingerile restructurate de mine cu ajutorul PIM, grupate în funcție de aria vieții din care fac parte:
Lucrez constant cu PIM și sunt recunoscătoare atât pentru conștientizările pe care le am ca material de lucru, cât și pentru instrumentul acesta minunat, atât de util în procesul meu de dezvoltare personală. După cum spuneam, pe măsură ce lucrăm, unele blocaje pe care le aveam se desfac de la sine, ca o consecință firească a restructurării minții. Cu PIM am sentimentul că întineresc, în ciuda trecerii anilor; mintea mea, devenind mai flexibilă, se curăță și întinerește, iar eu mă simt din ce în ce mai liberă.