FRICA ȘI SENSURILE EI

Sâmbătă, 10 aprilie, voi susține un seminar cu tema “Frica și sensurile ei”. Program: 9:30 – 17:00.
Taxa de participare: 200 RON. Se poate participa și online. Înscrieri la tel.: 0722 716 075

TEMATICA SEMINARULUI

1. Introducere în problematica fricii.

2. Când frica devine o problemă de sănătate emoțională.

3. Frica și trăsăturile de personalitate.

4. Cele patru exigențe ale vieții și angoasele fundamentale care le însoțesc.

5. Procesul Înnoirii Minții. Cum ne depășim fricile care ne blochează dezvoltarea, prin schimbarea convingerilor limitative.

6. Un pachet de instrumente terapeutice pentru a gestiona și depăși frica.

7. Exerciții și mărturii.

Povestea fricii

La o privire atentă putem constata că existența noastră implică în mare măsură o mișcare între nevoia fundamentală de siguranță, de supraviețuire în fond și o nevoie de creștere și libertate.

Nevoia de siguranță este universal umană, prin urmare firească și îndreptățită.

Nimeni nu poate să spună că nu are nevoie să se simtă protejat față de pericole care îi pot leza integritatea.

A avea o baza de siguranță este o exigență ontologică pe care ne construim întregul edificiu al vieții.

În mod normal, aceasta se creează în relațiile fundamentale de atașament pe care le construim în copilărie cu părinții și alte persoane apropiate.

Fără siguranță, autonomia noastră, stima de sine și sentimentul identității se pot surpa, devenind astfel captivii unor stări de dependență sau obsedați de control și putere.

Dar această condiție nu ne poate oferi pace și bucurie, fiind tot timpul în gardă pentru a preîntâmpina angoasele născute din incertitudini.

Pe de altă parte, nevoile noastre de creștere, atingerea unor obiective care să ne pună în valoare resursele astfel încât să ne putem exersa vocația și să ne împlinim viața necesită decizii continue de a întreprinde diverse acțiuni care ne duc într-o zonă de incertitudine și de risc.

Viața nu ne poate oferi garanții absolute, prin urmare suntem în situația de a ne mișca și înainta în necunoscut într-o măsură mai mică sau mai mare. Ajungem astfel să trăim un conflict între nevoia de siguranță și nevoia de creștere și dezvoltare.

Într-un asemenea context se poate trezi frica. Putem percepe situațiile ca fiind prea riscante în raport cu nevoia noastră de siguranță și atunci alegem să dam înapoi, să evitam acțiunea și să rămânem în zona de confort imediat.

Evident că ființa umana este înzestrată cu un instinct de supraviețuire, iar frica este un semnal salutar atunci când ne confruntăm cu un pericol iminent.

Dar de cele mai multe ori frica este rezultatul unei percepții a pericolului care este generată de mintea noastră.

În afară de situația în care realmente există un pericol fizic, frica nu este altceva decât o construcție.

Suntem, de fapt, în situația de a trăi frica la nivelul unui ego care nu dorește să-și pericliteze confortul emoțional.

De fapt, nu vrem să riscăm dificultăți și prejudicii care ne-ar pune sub semnul întrebării stima de sine și identitatea noastră actuală.

Oare nu vom fi respinși? Nu va ieși la lumină faptul că nu suntem capabili, suficient de buni? Cum rămâne cu nevoia noastră de acceptare și aprobare? Pentru a fi ok trebuie să… Dacă nu vom corespunde? Dacă vom suferi pierderi insurmontabile și vom trăi o prăbușire?

Asemenea gânduri ne pot domina spațiul mental iar noi putem să evităm angajamentele pentru a ne elibera de frică. Astfel alegem siguranța rutinei, renunțând la satisfacerea nevoilor noastre de creștere și dezvoltare și la punerea în valoare a resurselor și potențialului nostru profund. Tot ceea ce ne-ar putea periclita sentimentul de siguranță activează o intensă percepție a pericolului, care ne trezește frica și instinctul de supraviețuire. Într-o asemenea situație nu ne mai putem exprima autentic, iar acțiunile constructive vor fi inhibate.

Fiind dominați de frică, eul nostru liber, creativ, congruent cu aspirațiile și nevoile noastre îndreptățite, nu se mai poate exprima. Nu ne mai putem deschide; rămânem închiși și rigizi. Devenim frustrați și nemulțumiți, captivii unei nevoi tiranice de siguranță și al unor instincte primitive de supraviețuire care ajung să ne domine câmpul conștiinței. Ajungem să transformăm frica dintr-un semnal de alarmă adaptativ în fața pericolelor reale, care implică integritatea noastră fizică, într-o constantă a vieții care ne deposedează de inițiativă și bucurie. Începem să fim niște fugari față de propriul nostru univers lăuntric, înstrăinându-ne de sine și de semeni. Frica ne face să trăim tot felul de catastrofe imaginare, rămânând cu un potențial enorm nevalorificat; mă împiedică să ajung la eul meu liber pentru că eul meu condiționat nu este dispus să-și exprime aspectele vulnerabile, nu vrea să riște să trăiască experiența durerii și a umilinței. În felul acesta, exersăm până la paroxism controlul care în loc să ne elibereze, ne înlănțuie tot mai mult. Căutăm cu înfrigurare drame posibile mai degrabă decât să privim cerul înstelat și roua dimineții. Când suntem stăpâniți de frică, singura miză pe care o mai putem conștientiza este supraviețuirea. Ne pierdem demnitatea înălțătoare de ființe spirituale devenind lași și meschini.

Fără capacitatea de a mai fi empatici și buni, lipsiți de sentimentul minunat al fraternității, tot ce mai putem experimenta sunt niște jalnice caracteroze.

Robia fricii ajunge să fie o condiție nedemnă dacă ne gândim la darurile minunate pe care le-am primit de la Creator: libertatea, rațiunea și posibilitatea de a fi inspirați și rodnici.

Pe de altă parte, o existență marcată de frică riscă să devină ahtiată de putere pentru a compensa, astfel, disperarea născută din lipsa sentimentului de siguranță.

Fară credință în Pronie, cei cotropiți de frică își fac din control și putere propriul dumnezeu. În această condiție nu bunăvoința și iubirea sunt cele care le ghidează viața, ci un resentiment continuu și o ură împotriva semenilor, care trebuiesc îngenunchiați și chiar eliminați.

Consecințele fricii la nivelul societății s-au constituit într-un lung șir de evenimente tragice și manifestări cumplite de barbarie. Sfinții au fost aruncați în arena cu lei pentru distracția cezarilor, iar alteori au fost crucificați pentru că nu puteau fi controlați, trezind astfel frici de nestăpânit în cei care se aflau la putere.

Dar nu ne vom lăsa copleșiți de acest tablou sumbru al fricii. Putem ieși din această înlănțuire pentru că nu frica și resentimentul sunt vocația umanului, ci împlinirea vieții în bucurie și iubire.

Cand frica devine o problema de sanatate emotionala. Tulburarile anxioase.

Tulburarile anxioase au in vedere temeri irationale, persistente si de asemenea, comportamente de evitare a situatiilor care genereaza nelinisti intense. Procesul terapeutic urmareste reducerea raspunsurilor emotionale intense in conditii de stres si a comportamentelor de evitare care afecteaza adaptarea persoanei.

In general, putem vorbi despre tulburari cauzate de panica, agorafobie, fobie sociala, fobii specifice, tulburari obsesiv-compulsive, anxietate generalizata si sindrom de stres posttraumatic.

Atacul de panica

Atacul de panica este o frica exploziva cu intensitate paroxistica si aparitie brusca. Este insotit de o serie de simptome: palpitatii, senzatie de nod in gat, senzatie de lipsa de aer, vertij, senzatie de lesin, teama de moarte sau de a innebuni.

Tulburarea de panica

In aceasta tulburare, apar atacuri de panica repetate fara sa existe o situatie exterioara favorizanta. Persoana traieste o ingrijorare persistenta legata de eventuala aparitie a unui nou atac de panica. In general este anticipata o catastrofa de genul daca voi face un infarct sau imi voi pierde mintile? Astfel, persoana incepe sa evite sa ramana, sau mai ales, sa plece singura, dezvoltand o noua tulburare numita agorafobie.

Tulburarea anxioasa generalizata

Aceasta tulburare se manifesta ca ingrijorare persistenta privind o diversitate de evenimente comune. Persoana nu realizeaza ca ingrijorarea ei este foarte accentuata in raport cu insemnatatea situatiilor respective. In mod obisnuit sunt asociate simptome precum neliniste, oboseala fizica si psihica, nervozitate, dificultati de concentrare, tensiune musculara si stari de insomnie.

Agorafobia

Aceasta este o tulburare anxioasa in care activitatile normale sunt impiedicate din cauza evitarii. Persoana evita sa iasa in spatii deschise, aglomerate sau locuri din care iesirea se face cu greu (metrouri, lifturi etc). Motivul principal al acestei evitari este frica de a nu avea un atac de panica si a fi fara ajutor.

Fobia specifica

Este o tulburare care priveste o situatie obisnuita de viata, in care persoana traieste o anxietate severea, mergand pana la atac de panica. Frica este irationala, iar persoana recunoaste acest lucru, fara, insa, sa o poata stapani. Astfel, incearca sa evite cu orice pret situatiile si obiectele care declanseaza anxietatea. Putem vorbi despre fobii de animale, situationale, de factori naturali etc.

Fobia sociala

Se refera la frica de a fi observat in anumite situatii sociale. Persoana traieste o frica de nestapanit atunci cand se afla la o petrecere sau trebuie sa tina un discurs public. Este vorba de un disconfort intens pe care incearca sa il ascunda.

Tulburarea de stres posttraumatic

Aceasta tulburare are in vedere retrairea paroxistica a unui eveniment groaznic, care amenintase integritatea fizica a persoanei in cauza sau a altei persoane apropiate sau nu. Retrairea are un caracter involuntar si se manifesta prin imagini (flashbackuri), ganduri sau vise. Persoana traieste emotii de groaza si neputinta, dar si lipsa de interes si nepasare fata de evenimentele curente. De asemenea, apar si stari de vigilenta crescuta, nervozitate, neliniste, tulburari de somn si cosmaruri.

Tulburarea obsesiv-compulsiva

Obsesiile sunt ganduri sau stari care apar involuntar si pe care persoana nu poate sa le alunge. Ele sunt excesive si cresc starea de tensiune psihica, uneori pana la paroxism.

Compulsiile sunt ganduri sau comportamente repetitive (numararea, verificare, spalare) cu rolul de a atenua tesiunea psihica, produsa de obsesii. Acestea se mai numesc si ritualuri. Daca ritualul nu este indeplinit, tensiuea psihica creste.

Cele mai frecvente obsesii si ritualuri sunt: obsesii de contaminare urmate de ritualul de spalare, obsesii de indoiala urmate de ritualuri de verificare, obsesii privind simetria si precizia care genereaza ritualul de aranjare, obsesii religioase urmate de ritualuri de repetare etc.

Trasaturi de personalitate care intretin axietatea

Perfectionismul

Perfectionismul are in vedere doua elemente pricipale: asteptarile exagerate care favorizeaza dezamagirile si preocuparea persistenta pentru greselile marunte. Perfectionismul duce la o stima de sine scazuta si la convingerea persoanei ca nimic nu este suficient de bun. Astfel, aceasta trasatura poate genera stres cronic si epuizare. Doar printr-o schimbare profunda de atitudine putem depasi perfectionismul:

• Sa intelegem ca valoarea persoanei nu este determinata de realizari. In realitate, valoarea este inerenta si suntem demni de iubire exact asa cum suntem.
• Este important sa punem in discutie si sa depasim stilurile perfectioniste de gandire de tipul: trebuie, totul sau nimic, suprageneralizarea.
• Sa depasim tendinta de a supradimensiona micile erori si sa intelegem ca nu putem invata fara sa gresim.
• Sa ne concentram pe ceea ce este pozitiv, devenind mai constienti de realizarile si lucrurile bune pe care le-am facut.
• Sa ne stabilim obiective mai realiste, tinand cont de factorii timp, energie, resurse.
• Sa ne luam mai mult timp pentru recreere, relaxare si lucruri care ne fac placere.
• Sa luam mai mult in considerare procesul realizarii lucrurilor si nu doar rezultatul. Daca in timpul calatoriei nu te vei bucura de viata, asteptand momentul in care iti vei atinge scopurile, oare cat timp vei pierde din viata fara sa te bucuri?

Nevoia excesiva de aprobare

Persoanele anxioase au o nevoie excesiva de aprobare, care isi are originea intr-un sentiment adanc al lipsei de valoare. Aceste persoane au convingeri de genul: nu sunt acceptabil asa cum sunt, ceilalti nu m-ar accepta daca ar sti cum sunt, de fapt. Astfel, cauta mereu validarea la ceilalti, incercand sa fie pe placul acestora. Isi sacrifica propria personalitate, acumuland frustrare si resentimente, care genereaza anxietate si tensiune cronica. Ce se poate face pentru a depasi aceasta nevoie exagerata de aprobare?

• Sa dezvolte o perspectiva realista in privinta aprobarii din partea celorlalti, invatand sa construiasca atitudini alternative. Ceilalti nu isi exprima aprobarea fata de mine din motive straine de persoana mea. Cei care ma critica isi proiecteaza propriile greseli, pe care nu sunt dsipusi sa le admita la ei. Nu trebuie sa ma placa toata lumea. Vor fi intotdeauna persoane care nu ma vor simpatiza.
• Persoana poate invata sa gestioneze critica intr-o maniera obiectiva, ignorand remarcile nefondate si acceptand criticile constructive ca pe o oportunitate de invatare.
• Sa renunte la tendinta de a pune nevoile altora inaintea propriilor nevoi. Astfel, poate invata sa se iubeasca, sa-si acorde timp propriilor nevoi, sa isi stabileasca limite rezonabile si sa spuna nu atunci cand este cazul. Este important sa cultive atitudini de genul: sunt ok asa cum sunt, nu trebuie sa fiu perfect pentru a fi acceptat, nevoile mele sunt importante si am dreptul sa refuz ceea ce nu este bun pentru mine.

Supracontrolul

Aceasta trasatura isi poate avea originea intr-o istorie personala marcata de traume, care au generat un sentiment de vulnerabilitate si neputinta. In felul acesta, persoana a dezvoltat o vigilenta extrema ca raspuns la orice situatie perceputa ca fiind amenintatoare. Pentru a depasi o asemenea conditie, pot fi cultivate cateva strategii:

• Acceptarea. Persoana invata sa traiasca ceva mai confortabil cu schimbarile impredictibile, neasteptate. Este important sa inteleaga faptul ca schimbarile sunt inevitabile atat in mediu, cat si in felul in care ceilalti aleg sa se poarte si ca, de fapt, nu poti nici sa controlezi, nici sa prezici. Viata ofera sitatii care depasesc capacitatea noastra de a fi pregatiti. Prin urmare, relaxarea, incetinirea ritmului, umorul pot fi atitudini binevenite. Iata si cateva convingeri demne de cultivat: este ok sa iau viata asa cum este, este in regula sa las lucrurile sa decurga in mod firesc si sa am incredere ca se vor rezolva, pot sa tolerez ambiguitatea si sa ma relaxez.
• Cultivarea rabdarii. Cei care tind sa supracontroleze se asteapta ca lucrurile sa se clarifice cat mai repede (daca se poate, imediat), dar este evident ca unele situatii dificile nu pot fi rezolvate decat in timp. Solutiile apar pe rand. Astfel, cultivarea rabdarii te ajuta sa tolerezi neclaritatile si ambiguitatile, asteptand sa apara fiecare element necesar pentru rezolvarea problemei.
• Increderea fundamentala in bine. Se refera la convingerea ca toate problemele se vor rezolva la un moment dat. Insa, nevoia de a vedea problema rezolvata dinainte poate genera o imensa anxietate. Increderea in bine inseamna sa ajungi sa fii convins ca aproape toate se vor rezolva la un moment dat, fie ca vei gasi o solutie, fie ca vei invata sa iti adapetezi atitudinea la realitate, asa cum este ea. In felul acesta, gestionarea problemelor va deveni mai usoara.
• Dezvoltarea unei perspective spirituale asupra vietii. Se refera, in esenta, la credinta in existenta unei Puteri superioare si la existenta unei relatii personale cu aceasta Putere. In acest context putem vorbi despre doua moduri de a reduce nevoia excesiva de control:
• Posibilitatea de a preda orice grija acestei puteri, intelegand ca exista o resursa mai inalta care te poate sprijini cand problemele ti se par fara iesire
• Sa nutresti convingerea ca exista un sens mai inalt al vietii, care depaseste sensul obisnuit: nimic nu este intamplator, totul are un sens.

Modelul celor patru exigențe esențiale ale vieții

Cu ajutorul acestui model vom înțelege trei lucruri fundamentale:

1.Ființa umană se mișcă între patru cerințe fundamentale;

2.Pentru a răspunde acestor cerințe are de înfruntat patru angoase fundamentale;

3.În funcție de dinamica existentă între aceste patru exigențe ale vieții și angoasele fundamentale rezultă patru profile funcționale.

Vorbim despre:

• patru exigențe
• patru angoase
• patru profile fundamentale

Toate acestea sunt dimensiuni universale care se regăsesc în proporții diferite în fiecare dintre noi.

Profilul nostru personal este un decupaj care conține toate aceste dimensiuni în proporții diferite.

În funcție de profilul personal vom înțelege care sunt implicațiile la nivelul vieții personale:

• Vom înțelege de ce funcționăm așa cum funcționăm;
• De asemeni vom înțelege care sunt direcțiile logice pe care trebuie să le urmăm pentru a ne dezvolta.

Orice pas înainte, orice dezvoltare în viața noastră presupune să prelucrăm o anumită cantitate de angoasă să înfruntăm o anumită doză de disconfort, uneori chiar până la durere.

Patologia reprezintă un mod de a renunța la dezvoltare, indiferent de forma ei.

Plecând de la câteva tablouri clinice clasice – nevroze clasice – propun un model simplu, integrativ care ne permite să înțelegem opoziția dintre Schizoid și Dependent, respectiv Isteric și Obsesional, iar pe de altă parte, complementaritatea acestor condiții care ne permite să înțelegem sensul și semnificația prelucrării constante a angoaselor.

Aceste „tipuri nevrotice” sunt moduri de a ține angoasa la distanță, în afara sferei conștiinței, dar cu un preț mare care înseamnă experiențe de viață limitate.

Prelucrarea angoasei ne va permite o mișcare flexibilă și experiențe integrative.

„Celălalt pol” este un spațiu de vulnerabilitate, de sensibilitate care implică teama. Dar acolo se află și un potențial funcțional enorm care ne permite evoluția, vindecarea, ieșirea dintr-un spațiu limitativ și accesul la experiențe complete, accesul la plenitudine funcțională.

Cele patru exigențe fundamentale

Ființa umană se mișcă între patru exigențe fundamentale. Le mai putem numi impulsuri sau cerințe ale vieții. Acestea sunt un fundament al vieții, nu derivă din nimic. Pur și simplu așa este alcătuită viața.

1.INDIVIDUALUL

O primă exigență este legată de individual, de a fi persoane unice, irepetabile. Există o dorință de a fi inconfundabili, un impuls de a fi autonom.

Este important să fiu eu însumi, să mă disting de „voi”. Sunt înzestrat cu unitate, sunt o ființă irepetabilă și îmi asum la nivel existențial această dimensiune, această realitate a vieții mele. Acest fapt devine o componentă importantă a dezvoltării mele.

Îmi iau libertatea să mă diferențiez de toate celelalte ființe. Este aceasta și un mod de a recunoaște creativitatea infinită a lui Dumnezeu.

Există o condiție a identității mele profunde, a eului meu, care mă face unic și care îmi conferă o traiectorie unică în această existență. Îmi consider această unitate și îi fac loc pentru a se exprima în propria mea viață.

Este ok să fiu diferit, nu am nevoie să mă conformez întotdeauna, pot să aleg liber. Tu poți să-mi propui, dar eu aleg pentru mine, evident.

Nevoile mele îmbracă o anumită formă, se manifestă într-un anumit fel, iar eu înțeleg să-mi satisfac aceste nevoi indiferent dacă „voi” sunteți sau nu de acord.

2.SUPRAINDIVIDUALUL

Pe de altă parte există și o a doua exigență, într-un anumit sens în opoziție cu prima, și anume dimensiunea noastră supraindividuală. Acest impuls exprimă necesitatea noastră de a ne deschide lumii, de a ne deschide față de semeni și de a face schimburi. Conștientizez că fac parte dintr-o realitate mai mare decât „eu”, o accept și îi permit să mă conțină.

Omul trăiește împreună cu ceilalți, împreună cu „tu”. Dacă în autonomie există o anumită experiență a închiderii aici trăim experiența deschiderii către celălalt, aici se creează o legătură, o relație, o stare de împărtășire.

Dacă omul rămâne închis în sine începe să trăiască o experiență dramatică a înstrăinării. Deschiderea către celălalt este o experiență fundamental umană care ne creează accesul la intimitate și la comuniune. Dezvoltarea umană implică conexiunea, legătura cu celălalt, comunitarul într-un sens general.

Dinamica individual – supraindividual

Iată, avem o primă axă ontologică care pune într-un raport de polaritate două dimensiuni:

• a fi individual
• a fi supraindividual

Va fi important să găsim căi pentru a crea un echilibru dinamic între a fi eu însumi și a mă înscrie într-o realitate care să mă cuprindă.

Am putea spune așa: este ok să fii la fel, să te înscrii într-o realitate supraindividuală, și este ok să fii diferit, unic și irepetabil.

De multe ori, însă, se întâmplă ca una dintre aceste cerințe să prevaleze în conduita noastră, în condiția noastră lăuntrică și atunci apare un dezechilibru.

O exigență tinde să o excludă pe cealaltă și în felul acesta se pierde echilibrul dinamic între polarități, iar persoana tinde către o „monofuncționalitate”, o stare de rigiditate funcțională.

Dacă persoana funcționează mai mult în condiția de individualitate, ea tinde să dezvolte o anumită frică, o anumită angoasă legată de pierderea propriului eu, adică de înscrierea într-o logică a lui „noi”.

Dimpotrivă, dacă se înscrie în mod radical în logica supraindividualului, atunci tinde să dezvolte o anumită angoasă de izolare, o teamă de a rămâne singur. Astfel poate să renunțe la exigența individualității pentru a păstra poziția securizantă a lui „noi”.

Toți ne regăsim mai mult sau mai puțin în această problematică și de asemeni, toți dezvoltăm o structură subiacentă, respectiv anumite înclinații funcționale care dau contur profilului nostru personal.

3.DURABILITATEA

Putem identifica și o a doua axă cu alte două exigențe așezate de asemeni polar.

Ființa umană manifestă un impuls către durabilitate către ceea ce este stabil, cu adevărat statornic.

Pentru a avea continuitate omul are nevoie de o temelie a vieții. Această exigență a vieții implică existența unui mediu stabil, existența unor repere constante. Cum am putea să construim ceva fără să ne raportăm la această dimensiune de durabilitate și statornicie.

Doar ieșind din logica provizoriului putem să construim durabil. Continuitatea în alegeri ne permite coerență existențială, continuitatea în activitate ne permite să ne finalizăm proiectele.

Pomul poate fi un excelent simbol al continuității. Ca să dăm roade bune este esențial să devenim arbori. Să prindem rădăcini adânci, să ne crească un trunchi solid pe care să dezvoltăm ramuri până la frunze și flori.

De asemeni, celălalt devine previzibil pentru mine și eu devin previzibil pentru el doar în această logică a statorniciei și durabilității. Împlinirea vieții înseamnă și continuitate într-o mare măsură.

4.TRANSFORMAREA

Viața are însă și o altă exigență și anume aceea legată de transformare și schimbarea, de a fi deschiși la nou și de a avea disponibilitatea pentru a ne înnoi. Sunt momente în care este important să lăsăm trecutul în urmă pentru că sunt lucruri care pur și simplu nu mai sunt viabile, și-au pierdut actualitatea.

Putem avea nevoie de schimbare dintr-o multitudine de motive: pentru că la actualul loc de muncă nu mai pot să mă dezvolt, pentru că nu mai există piață pentru un anumit produs, pentru că se cer noi competențe în profesiunea mea. O continuitate prost înțeleasă poate să ducă la stres, șomaj, faliment etc.

Uneori este important să-mi asum un proces de schimbare, o tranziție de viață, o înnoire. Este necesar să trecem uneori de la o anumită configurare a existenței la o alta, pur și simplu să trăim schimbare.

Dinamica durabilitate – transformare

Viața înseamnă o dinamică permanentă între ceea ce este durabil, stabil, statornic și, pe de altă parte ceea ce implică schimbarea și înnoirea lucrurilor.

A ști să creăm un echilibru dinamic între aceste două aspecte polare este condiția unei bune funcționări la nivelul vieții cotidiene și la nivelul vieții în ansamblu.

Când suprainvestim unul dintre acești doi poli, spre exemplu polul durabilității, ajungem să repetăm în viața noastră lucrurile într-un mod obsesiv, facem aceleași lucruri, spunem aceleași lucruri, facem aceleași drumuri, chiar dacă acestea și-au pierdut actualitatea și au devenit lipsite de sens.

Evident în spate este o angoasă neprocesată legată de perspectiva schimbării.

Sunt persoane care ajung să caute continuitatea, stabilitatea, previzibilitatea dincolo de orice raționalitate. Ar fi dispuși mai degrabă să moară decât să se schimbe. Nu! E prea riscant. Evident, continuitatea nu se manifestă doar în această formă extremă.

Pe de altă parte, persoana care supralicitează transformarea caută noul cu orice preț și sare cu ușurință de la un lucru la altul pierzând din vedere exigența consecvenței. Această persoană are o frică de a se fixa, o frică de a crea continuitate. Azi spune una, mâine spune alta, săptămâna viitoare se răzgândesc. Sunt imprevizibili.

Nu este dispusă să accepte realitatea exact așa cum este ea, îi este frică să nu înțepenească și atunci se mișcă continuu. Ne aflăm într-o situație în care practic nu se poate construi durabil. Persoana este atrasă de multe lucruri iar constanta vieții ei devine schimbarea permanentă.

Cele patru angoase fundamentale

Privind lucrurile la nivelul ansamblului celor patru exigențe fundamentale putem spune că atunci când persoana supralicitează unul dintre cei doi poli, în replică tinde să dezvolte o angoasă de o anumită coloratură.

Investirea exagerată a unei exigențe se asociază cu o angoasă față de exprimarea exigenței polare impulsul în raport cu aceasta fiind mai mult sau mai puțin împiedicat să se exprime. Vorbim de patru angoase care se creează în acest context.

ANGOASA LEGATĂ DE PIERDEREA PROPRIULUI EU

Persoana care supralicitează identitatea, individualul, unicitatea, dar are dificultăți să accepte alteritatea și, refuză să se înscrie într-un context mai larg, tinde să dezvolte o angoasă legată de pierderea propriului Eu sau altfel spus o angoasădeautodăruire.Este cel care vrea cu orice preț să fie el însuși, chiar cu prețul închiderii și despărțirii de celălalt. Căutând o autonomie excesivă el riscă să se înstrăineze.

Dincolo de această angoasă de autodăruire persoana poate trăi experiența intimității, experiența comuniunii la care însă, în aceste condiții, nu poate avea acces.

ANGOASA LEGATĂ DE PIERDEREAPROTECȚIEI

La celălalt pol persoana care supralicitează supraindividualul, deschiderea, comunitarul tinde să dezvolte, în replică, o angoasă legată de pierderea protecției sau altfel spus o angoasă de individuare, de a deveni el însuși.

Pentru siguranța relațională renunță să facă alegeri personale, renunță să se dezvolte. Pur și simplu alege să se supună, tocmai datorită acestei angoase de a fi ea însăși care implică riscul de a rămâne fără sprijin. Ce se va întâmpla dacă voi spune ce gândesc? Ce se va întâmpla dacă voi spune ce-mi doresc? Ce se va întâmpla dacă voi face ce vreau?

„Se va întâmpla o nenorocire, adică voi fi respins, dezaprobat, voi rămâne singur și asta pentru mine este moartea”. Asta nu este însă decât o experiență subiectivă și nimic mai mult.

Dincolo de această angoasă de pierderea protecției persoana va găsi un teritoriu plin de resurse și va înțelege că a fi tu însuți și a-ți împlini vocația nu este doar un privilegiu rarisim, ci un drept universal. Are nevoie de încurajare pentru a înțelege că poate, astfel încât să-și pună în valoare resursele.

ANGOASA LEGATĂ DE PIERDEREA PERMANENȚEI

Cel care suprainvestește continuitatea, consecvența, tinde să dezvolte o angoasă legată de pierderea permanenței, de faptul că anumite lucruri se sfârșesc că vrem, că nu vrem.

O mai putem numi și angoasa de schimbare. Faptul că lucrurile pot fi vremelnice și nestatornice îl tulbură profund.

A accepta faptul că o anumită stare a lucrurilor este depășită este ca și cum s-ar prăbuși lumea sau mai degrabă acceptăm chiar să se prăbușească lumea decât să ne schimbăm. Este evident că într-un oarecare context angoasa de schimbare evocă frica de moarte, acea frică fundamentală pe care ființa umană o resimte de fapt în spatele fiecărei angoase fundamentale.

Singur că dincolo de această angoasă persoana poate descoperi un potențial de creativitate extraordinar care rămâne din păcate neexploatat, nefructificat. Experiența unei vieți înnoite, proaspete, vibrante, încărcate de o emoționalitate vie poate fi câștigul celui care alege să prelucreze această angoasă de schimbare și înnoire.

ANGOASA LEGATĂ DE PIERDEREALIBERTĂȚII

Cel care pune un preț foarte mare pe schimbarea continuă tinde să dezvolte o angoasă legată de pierderea libertății sau altfel spus trăiește o angoasă de definitiv. Acestei persoane îi este foarte greu să accepte norma, regula și tinde să fie nedisciplinată și imprevizibilă.

În spate este o mare frică de faptul că nu se mai poate mișca în voie, că trebuie să se supună unei necesități. „Dacă decid în felul acesta, lucrurile vor rămâne pe acest traseu previzibil? Nu voi putea să o iau la stânga când vreau eu? Sau mă rog la dreapta… Cum adică mâine e la fel ca azi? Asta e tot? Altceva nu mai e?”

Persoana este atât de înspăimântată de acest „definitiv” încât este dispusă să-și creeze fantezii, să sară din realitate.

Angoasa legată de pierderea libertății trăită intens evocă aceiași frică fundamentală de moarte ca și în celelalte cazuri.

Prelucrând această angoasă persoana va putea descoperi darurile extraordinare ale permanenței și continuității, va putea trăi profunzimea, rigoarea, lucrurile făcute temeinic. Va putea descoperi structura, disciplina și forțe benefice unei vieți și atitudini stabile.

Frica și straturile ei

Toate aceste patru angoase fundamentale reprezintă un mod de a evita angoasa esențială de moarte.

Rădăcina acestor patru ramuri este frica de moarte, ramuri din care derivă apoi tot felul de frici particulare.

În spatele oricărei fobii putem identifica una dintre angoasele fundamentale, iar frica subiacentă, rădăcina este frica de moarte care poate fi înțeleasă și ca o stare de părăsire echivalentă cu iadul.

Astfel persoana este dispusă să facă tot felul de compromisuri și să dezvolte tot felul de apărări pentru a nu ajunge acolo. Este explicabil, dar nu este cu adevărat viabil. În felul acesta exigențe eventuale ale vieții, impulsuri ale vieții, determinante pentru dezvoltarea și evoluția personală rămân neîmplinite.

Astfel, pe de-o parte, trăim nevoia de libertate, de continuitate, de identitate și de protecție, iar pe de altă parte, trăim frica de pierdere a Eului, de pierdere a protecției și comuniunii, de pierdere a libertății și continuității.

Ne confruntăm cu o situație conflictuală, cu un ansamblu de stări mai mult sau mai puțin contradictorii generatoare de frustrări, insatisfacții, blocaje și limitări.

Căutăm să fugim de angoasă, dar rămânem în același teritoriu al fricii, chiar dacă formele pe care le îmbracă se schimbă. Încercăm să controlăm frica, dar fără a dobândi cu adevărat starea de bine și flexibilitatea funcțională.

Prin urmare soluția pentru existența fricii nu poate fi fuga… ci dimpotrivă să ne întoarcem către ea și să-i înțelegem adevărata semnificație.

Soluția fundamentală este să trecem prin frica de moarte privindu-o în față atât cât este nevoie pentru a ajunge să vedem dincolo de ea, acolo unde este sursa vieții.

A pomeni moartea, cum spun Părinții tradiției creștine și nu a fugi de conștientizarea ei, iată soluția corectă pentru a-i diminua intensitatea și implicit consecințele negative legate de buna noastră funcționare și împlinire a vieții.

Mai mult decât atât să ne conectăm la Izvorul Vieții și să creăm o relație cu Dumnezeu, relație fundamental protectivă și hrănitoare.

În ultimă instanță vindecarea de frică sau cel puțin reducerea ei nu poate avea decât o valență de ordin spiritual.

Patru profile funcționale

Atunci când persoana este învinsă oarecum de una dintre polarități pentru că pe de-o parte o supralicitează, iar pe de altă parte dezvoltă o angoasă intensă față de polul opus, care ar creea echilibru, tinde să dezvolte un anumit profil funcțional sau un „stil funcțional nevrotic”.

Putem vorbi despre patru astfel de profile funcționale. Avem un pol schizoid în opoziție cu polul dependent, pe verticală și un pol obsesional în opoziție cu polul isteric, pe orizontală.

Putem înțelege aceste profile funcționale plasate pe un continuum, adică de la un mod de a fi în ariile largi ale normalității până la un mod patologic.

De multe ori aceste condiții sunt un aspect de coloratură al personalității înțeleasă în contextul normalității. Prin urmare păstrăm aceste patru titulaturi și pentru condițiile psihologice aflate în aria normalității.

În fiecare dintre noi coexistă aceste patru profile: schizoid, dependent, isteric, obsesional, ele fiind în același timp niște concepte clasice ale domeniului.

În mod tradițional se vorbește despre nevroza isterică, nevroza obsesională etc.

De asemeni conceptul de angoasă este un concept care a făcut istorie alături de cele patru moduri fundamentale de a trăi angoasa.

Plecând de la acest ansamblu conceptual propun un model simplu, integrativ care permite o autoevaluare în raport cu toate cele patru condiții.

Fiecare dintre noi poate fi un pic schizoid și un pic dependent, deasemeni într-o anumită măsură obsesional, dar și isteric.

Putem face evaluarea pe ambele axe, identificând astfel un profil care conține accentele a doi poli, spre exemplu putem identifica persoane care au o notă schizoidă mai accentuată care se asociază mai mult cu un registru isteric decât cu unul obsesional și invers. De asemeni persoane dependente cu un pol isteric mai pronunțat, iar altele cu un pol obsesional.

Prin urmare, combinațiile posibile sunt:

1. schizoid – isteric
2. schizoid – obsesional
3. dependent – isteric
4. dependent – obsesional

Este relativ ușor de identificat profilul funcțional al persoanei cu ajutorul unui instrument de (auto)evaluare simplu.

Evident, aceste profile funcționale conduc la o serie de implicații funcționale la nivelul vieții personale.

SCHIZOIDUL

Este o persoană căreia îi place să trăiască singură. Nu-i place să participe la evenimente sau dacă participă se retrage într-un colț de unde observă, păstrând o minimă conexiune cu lumea.

Tolerează greu emoțiile sau intimitatea cu o altă persoană. Nu-i place să vorbească despre ea, să spună ce simte. Caută solitudinea și activitățile care îi permit să fie doar cu ea.

Evident este greu să dezvolte relații afective trăind de regulă singură. Au o nevoie imperioasă de solitudine.

În fiecare dintre noi există o asemenea componentă mai pronunțată sau mai voalată.

În măsura în care ne-am confruntat suficient cu angoasa de deschidere și am trecut prin această frică, în măsura în care am trăit intimitatea și deschiderea și am intrat în contact cu celălalt, ne-am arătat așa cum suntem într-un sens profund, probabil că nota noastră schizoidă va fi mai slabă putându-ne mișca liber între solitudine și comuniune.

Când trăsăturile schizoide sunt clar conturate putem avea următorul tablou, conform OMS/ ICD-10:

• Puține (dacă există vreuna) activități care produc plăcere;
• Răceală emoțională, detașare sau afect tocit;
• Capacitate limitativă de a exprima căldură, sentimente tandre sau mânie față de ceilalți;
• Indiferență aparentă față de laudă sau critici adresate de ceilalți;
• Interes scăzut față de stabilirea relațiilor sexuale cu alte persoane (considerăm vârsta);
• Preferința aproape invariabilă pentru activități solitare;
• Preocupări excesive pentru fantezii și introspecție;
• Lipsa prietenilor apropiați sau a relațiilor bazate pe încredere (sau având numai una) sau a unei dorințe de a stabili astfel de legături;
• Insensibilitate marcată față de respectarea normelor sociale și convențiilor.

DEPENDENTUL

La polul opus se află dependentul. Dacă la schizoid „eu” este în prim plan, atunci „noi” este aspectul care se evidențiază aici.

Dependentul este o persoană care trăiește prin intermediul celorlalți. „Facem lucrurile într-o logică a noastră, de fapt în logica ta pentru că am nevoie de tine ca să supraviețuiesc, dacă rămân fără tine angoasa va fi insuportabilă”.

În aceste condiții persoana își modelează într-un fel conduita, astfel încât să corespundă cerințelor celuilalt.

Astfel dependenții sunt în general persoane plăcute care se mulează ușor, care îți intră în voie, care îți dau dreptate. Ei pot funcționa bine și pot fi productivi într-un mediu în care se simt protejați. Protecția este un cuvânt cheie pentru ei.

Când trăsăturile dependente sunt clar conturate, putem avea următorul tablou conform OMS/ ICD-10:

1. Încurajarea sau autorizarea acordată altora de a lua decizii foarte importante petru viața lui;
2. Subordonarea nevoilor personale față de nevoile celor de care pacientul este dependent și supunerea exagerată la dorințele acestora;
3. Subiectul nu dorește să formuleze cereri oamenilor de care depinde;
4. Se simte prost dispus sau neajutorat când este singur din cauza fricii exagerate de a fi incapabil să-și poarte singur de grijă;
5. Capacitate limitată de a lua decizii în viața de zi cu zi, fără a primi sfaturi exagerate și asigurări repetate din partea celorlalți.

Trăsăturile asociate pot include autoperceperea persoanei ca neajutorată, incompetentă și lipsită de putere.

OBSESIONALUL

Este o persoană care tinde să dezvolte atitudini perfecționiste. La obsesional lucrurile nu pot fi decât într-un singur fel, spre deosebire de isteric care vede lumea într-o mulțime de feluri.

Lucrurile trebuie să aibă o formă precisă, fiecare obiect își are locul lui, este ordine peste tot și orice deplasare a obiectelor, orice schimbare în configurația vieții poate să-i trezească angoasa, poate să-l tulbure astfel încât să pornească spre o corecție rapidă a lucrurilor, dezvoltând astfel și un spirit critic pronunțat.

Astfel el tinde să se corecteze pe sine, tinde să corecteze mediul și pe ceilalți într-un efort permanent de a evita angoasa de schimbare.

Schimbarea este lucrul care îl sperie cel mai mult și atunci este dispus să reia încă o dată și încă o dată lucrurile de la început și viața tinde să devină rutinieră, previzibilă, ritualizată.

Când lucrurile sunt exact așa cum trebuie să fie evident că sunt și previzibile și apare aici un soi de iluzie a perenității pentu că orice sfârșit și orice schimbare tinde să-i evoce obsesionalului moartea, sfârșitul.

Când trăsăturile obsesionale sunt clar conturate putem avea următorul tablou, conform OMS/ ICD-10:

• Sentimente de îndoială și prudență excesive;
• Preocupare în detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau programe;
• Perfecționism care interferează cu îndeplinirea sarcinilor;

• Conștiinciozitate, scrupulozitate excesivă și preocupări nenecesare privind eficiența, până la excluderea plăcerii și a relațiilor interpersonale;
• Pedanterie excesivă și aderență la convențiile sociale;
• Rigiditate și încăpățânare;
• Insistență nerezonabilă ca ceilalți să respecte exact modul său de a acționa sau rezistența nerezonabilă de a permite celorlalți să facă ceva;
• Intruziunea unor gânduri sau impulsuri insistente și supărătoare.

ISTERICUL

A patra condiție pe care o avem în vedere este reprezentată de polul isteric.

Dacă pentru obsesional lucrurile ar trebui să încremenească pentru a fi ok, la isteric nimic nu trebuie să rămână la fel.

Persoana este într-o continuă dinamică, într-o continuă schimbare, iubește varietatea, iubește diversitatea, este un mare fan al noului, este o persoană care explorează continuu. Se fixează o clipă aici și în clipa următoare a plecat.

Este o persoană care știe să creeze ușor relații, care știe să flateze, care știe să flirteze.

Adoră diversitatea, iar continuitatea, statornicia înseamnă pentru ea să renunțe la libertate.

Sunt persoane cu o componentă senzorială puternică, cu o imaginație prolifică și cu o emoționalitate vie, cu o plasticitate deosebită a conduitelor.

Se spune despre isteric că are o mie de simțăminte și nici un sentiment, are o emoționalitate superficială vie care se exprimă în fel și chip, un polimorfism emoțional continuu. Pot să creeze conexiuni rapide cu cei din jur, dar are o dificultate legată de fixare.

Când trăsăturile isterice sunt clar conturate putem avea următorul tablou, conform OMS/ ICD-10:

1. Auto-dramatizare, expresia teatrală exagerată a emoțiilor;
2. Sugestibilitate, persoana este ușor de influențat de către alții sau de circumstanțe;
3. Afectivitate labilă și superficială;
4. Căutarea continuă a senzațiilor puternice, a admirației

celorlalți și a activităților în care pacientul este în centrul atenției;

1. Seducție inadecvată în comportament sau înfățișare;
2. Atenție exagerată acordată atracției fizice.

De asemeni persoana poate manifesta egocentrism, autoindulgență, dorința continuă de a fi apreciată, existența sentimentelor ușor de rănit și comportament manipulator pentru satisfacerea nevoilor proprii.

Ideea fundamentală pe care o propune acest model este aceea de a crea un echilibru dinamic între autonomie și intimitate (axa verticală) respectiv între schimbare și continuitate (axa orizontală).

Da, pentru că:

1. Schizoidul poate fi autonom, dar este lipsit de afecțiune;
2. Dependentul poate fi intim și afectuos, dar este lipsit de autonomie;
3. Istericul este deschis spre nou și schimbare, dar mai degrabă instabil și nestatornic;
4. Obsesionalul este stabil, dar reținut față de nou și schimbare.

Această problematică implică o prelucrare/ integrare a celor patru angoase fundamentale:

1. angoasa de autodăruire
2. angoasa de individuare
3. angoasa de definitiv
4. angoasa de schimbare

astfel încât să nu mai creăm excese respectiv deficite funcționale (prea mult sau prea puțin) într-un registru sau altul.

Procesul înnoirii minții – Modelul CNCE

Procesul înnoirii minții propune un model simplu de înțelegere a umanului privind problemele care apar în viața noastră datorită convingerilor iraționale pe care ni le-am format.

Aceste convingeri au implicații majore asupra deciziilor și comportamentelor noastre și implicit asupra felului în care înțelegem să ne satisfacem nevoile. De asemeni emoțiile noastre sunt influențate direct de aceste convingeri.

Noi putem exercita un control ridicat asupra gândurilor și sistemului nostru de convingeri și prin urmare și asupra celorlalte condiții semnificative menționate mai sus: nevoi, comportamente, emoții.

Modelul are în vedere raporturile care se stabilesc între aceste dimensiuni esențiale ale umanului și implicațiile care apar în ceea ce privește funcționarea persoanei.

Luăm în considerare raporturile dintre:

• Convingeri și comportamente
• Convingeri și nevoi
• Nevoi și comportamente

Aceste raporturi pot fi congruente vs incongruente.

Luăm în considerare de asemeni:

• Emoțiile pozitive și negative
• Emoțiile adaptative și neadaptative

având în vedere că cele trei categorii de raporturi menționate mai sus sunt reflectate într-un fel sau altul la nivel emoțional.

Calitatea vieții se reflectă în mod fundamental în calitatea trăirii care implică raporturile dintre CNC și felul în care sunt acestea reflectate la nivel emoțional.

Toate aceste condiții formează practic un sistem, fiecare componentă fiind în raporturi de influență cu toate celelalte.

Înțelegerea modului în care aceste condiții interacționează unele cu altele ne va ajuta să punem bazele unei schimbări benefice în viața noastră.

CONVINGERILE SI REZILIENTA

Convingeri specifice conditiei de victima

Pentru problemele mele sunt de vina altii si imprejurarile

Am nevoie ca altii sa-mi poarte de grija deoarece eu nu sunt in stare

Este ingrozitor sa faci greseli sau sa ai esecuri

Pentru problemele care ma coplesec trebuie sa existe un vinovat

Nu sunt eu responsabil pentru reactiile si comportamentele mele

Nu pot depasi abuzul la care am fost supus

Sunt neajutorat in fata provocarilor vietii

Am fost ranit si nu pot sa trec peste aceasta suferinta

Pentru ca am fost o victima, trebuie sa evit orice situatie care ma inspaimanta sau imi produce disconfort

Pentru felul rau in care am fost tratat trebuie sa port resentimente mult timp de acum inainte

Cei care m-au suparat sunt oameni rai si trebuie sa fie pedepsiti

Convingeri care promoveaza rezilienta

Sunt responsabil pentru gandurile, cuvintele si comportamentele mele. Viata mea este in raspunderea mea.

Dezvoltarea mea personala si profesionala implica dedicare si munca perseverenta.

Sunt responsabil pentru implinirea obiectivelor pe care mi le stabilesc. Esecurile mele sunt raspunderea mea.

Calitatea vietii mele depinde in mod fundamental de competentele pe care le dezvolt si trasaturile mele de caracter.

In pofida problemelor care exista in lume pot sa ma dezvolt si sa-mi construiesc o viata implinita.

Viata mea personala si de familie depind in mare masura de disponibilitatea mea de a ma implica si de a lucra in directia binelui.

Abilitatile relationale pot fi cultivate astfel incat sa am relatii de calitate cu cei din jur.

Necazurile sunt inevitabile dar imi pot aduce invataturi folositoare pentru viata mea viitoare.

In fata oricarei dificultati sunt liber sa-mi aleg raspunsul.

Exista Ceva mai mare decat mine, o Sursa a Vietii, care ma sustine in tot ceea ce fac bun si ziditor.

Diagrama CNCE. Cum putem intelege problematica fricii?

Exemplu:

• Emotii Frica de a vorbi in public (Frica de a fi respins)
• Convingeri Ar fi catastrofal sa spun ceva gresit pentru ca oamenii ma vor respinge, iar eu nu pot sa suport asta
• Nevoi Nevoia de stima de sine – acceptare, iubire, consideratie
• Comportamente Tendinta de a evita situatiile publice (Refuzul de a lua cuvantul in public)

Frica de a fi respins poate fi considerata o frica fundamentala si poate imbraca o diversitate de forme: frica de ridicol, de a nu fi la inaltimea asteptarilor, frica de esec, frica de angajamente, frica de abandon.

Respingerea ne proiecteaza intr-o situatie de singuratate dureroasa, o antiteza a acceptarii si iubirii, echivalenta in ultima instanta cu moartea

Implicatii

Neasumandu-si situatiile de exprimare sociala, persoana rateaza astfel posibilitatea da a se afirma si a se dezvolta.

Diminuarea fricii implica in mod fundamental punerea in discutie a convingerii limitative, invalidarea ei si inlocuirea cu o noua atitudine care sa ii permita persoanei sa isi satisfaca nevoile indreptatite si sa se dezvolte. De asemenea, trecerea la actiune si exersarea in fapt a noii atitudini, este un aspect esential, iar acest lucru va fi mult mai accesibil odata cu schimbarea convingerii limitative cu una noua, adaptativa si in acord cu nevoile persoanei.

Un pachet de instrumente pentru a gestiona si depasi anxietatea

In ce priveste formele cele mai obisnuite de manifestare ale anxietatii, putem enumera fobiile, anxietatea sociala, tulburarea de panica, tulburarea de stres posttraumatic si tulburarea de anxietate generalizata. Manifestarile specifice capata forma unor reactii fizice ample, stari emotionale intense, evitarea unor situatii sau trairi, ingrijorare si, de asemenea, ganduri ca nu vom face fata.

Gandurile specifice anxietatii se refera la supradimensionari ale pericolelor, prin opozitie cu subestimarea capacitatilor noastre de a ne descurca si de a face fata. Gandurile anxioase se concentreaza pe tema: ceva ingrozitor se va intampla, iar eu nou voi face fata. Uneori, gandurile care induc anxietatea apar sub forma de imagini.

Modalitatea fundamentala de a depasi anxietatea este sa ne infruntam temerile prin expunere la situatia sau obiectul care ne sperie. Schimbarea gandurilor reprezinta si ea o metoda esentiala prin care putem reduce si depasi anxietatea.

Putem vorbi, de asemenea, despre o serie de practici si atitudini care ne pot ajuta in acest sens: mindfulness si acceptarea, respiratia si relaxarea musculara progresiva.

Mindfulness

Mindfulness inseamna sa invatam sa ramanem in momentul prezent si sa ne observam pur si simplu experienta fara a face evaluari. Cand aceasta experienta implica si aspecte neplacute, este util sa observam fara sa incercam sa facem vreo schimbare. In acest context, vorbim despre o practica a acceptarii.

Mindfulnessul si acceptarea ajuta la diminuarea anxietatii in mai multe moduri. Anxietatea se refera la lucruri care se vor petrece in viitor. Daca invatam sa ne pastram mintea in momentul prezent, anxietatea se va diminua. In al doilea rand, concentrarea pe momentul prezent ne ajuta sa ne simtim ancorati in experienta, iar acest lucru induce un sentiment de relaxare. In al treilea rand, aceasta practica ne ajuta sa toleram mai usor si sa simtim mai putina anxietate, deoarece vom invata sa ne consideram gandurile o simpla activitate mentala si nu un adevar.

Astfel, prin exercitiu putem intelege propriile tipare de gandire si modul obisnuit de a reactiona la evenimente. De asemenea, vom intelege ca nu trebuie sa dam curs acestor tipare si reactii emotionale obisnuite. In schimb, putem sa le observam, fapt care va induce in timp un sentiment de calm si de acceptare fata de dificultatile vietii.

Respiratia

Practica respiratiei profunde reprezinta o alta modalitate buna de a gestiona anxietatea. In general, oamenii respira superficial si neregulat atunci cand sunt tensionati si anxiosi. Acest mod de a respira induce un dezechilibru de oxigen si dioxid de carbon, fapt care poate antrena simptomele fizice ale anxietatii. Astfel inima va primi mai putin oxigen si va bate mai rapid, in incercarea de a furniza organismului aceeasi cantitate de oxigen.

Echilibrarea se realizeaza daca inspiram lent si profund perioade egale. Reglarea echilibrului dintre oxigen si dioxid de carbon dureaza in jur de patru minute. Dupa o practica de cateva saptamani, vom realiza cu usurinta aceasta activitate.

Relaxarea musculara progresiva

Este o tehnica prin care grupele musculare sunt incordate si relaxate alternativ. Incordam apoi relaxam muschii, de la frunte, ochi, gura, antebrate, maini, abdomen, fese, picioare, coapse, gambe. Alternam cinci secunde de incordare cu 10-15 secunde in care ne relaxam. Intregul exercitiu dureaza in jur de 15 min.

In timpul exercitiului este important sa urmarim diferenta dintre senzatiile de relaxare si cele de incordare. Sa observam cu atentie aceste diferente pentru a constientiza mai bine incordarea si relaxarea din corp. Putem invata sa folosim aceste exercitii pe tot parcursul zilei si mai ales atunci cand incepem sa ne simtim anxiosi. Relaxarea este o metoda excelenta, alternativa la evitare, ca mod de a reduce anxietatea.