Gânduri pentru înnoirea vieții – fragment I

O convingere care mă împiedică să mă adaptez la realitate și să-mi împlinesc potențialul este în mod evident limitativă sau chiar greșită. Convingerile îmi delimitează registrul funcțional, iar viața se derulează în limitele percepțiilor pe care acele convingeri le generează. Cum ne sunt gândurile, așa ne este și viața. *** Dorința de a mă vindeca și de a-mi schimba viața în bine nu reprezintă aproape nimic dacă nu am determinarea să-mi schimb convingerile, să-mi prelucrez suferința și să-mi modelez comportamente congruente cu nevoile mele profunde. *** Pentru ca modul în care gândesc acum să devină discutabil și chiar de neacceptat …