Gânduri pentru înnoirea vieţii (22)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 Starea noastră de fond implică o condiţie de stabilitate structurală. Atât starea de bine durabilă, cât şi reversul, se fundamentează pe o condiţie stabilă. La nivelul creierului vorbim despre existenţa unor trasee neuronale. Pentru a trece de la o stare stabilă la o altă stare stabilă, este necesar un proces de reconfigurare în toate planurile: cerebral, cognitiv, emoţional, comunicaţional, corporal şi comportamental. Acest proces reprezintă o adevărată strategie de înnoire şi implică înţelegere şi decizie, voinţă şi consecvenţă.   Omul împlinit este omul congruent, care găseşte un răspuns adecvat pentru …

Gânduri pentru înnoirea vieţii (21)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 În inima omului darnic coboară vese­lia și buna dispoziție pentru că darul, mi­lostenia exprimă iubirea de Dumnezeu și de aproapele.   Pentru o inimă recunoscătoare nu este loc de lipsă, pentru că ce trăieşte ea este un prea plin şi o continuă revărsare. Găsim în această stare un sens adânc al vieţii, iar în acest sens o binefacere care ne face buni. Experimentăm viaţa ca pe un dar şi ne eliberăm de limitările unui ego preocupat exclusiv de sine.   Exerciţiul recunoştinţei configurează matricea care ne va permite să fim …

Gânduri pentru înnoirea vieţii (20)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 Relațiile sunt locul în care ne satisfa­cem majoritatea nevoilor. De felul în care înțelegem să ne raportăm la aceste relații depinde în foarte mare măsură calitatea vieții noastre și starea de bine.   Există o nevoie fundamentală de a fi înțeleși, acceptați și apreciați. Prin urma­re să oferim înțelegere, acceptare și apre­ciere, atât față de noi înșine, cât și față de ceilalți.   Exercițiul darului atrage virtuțile și omul se poate astfel îmbunătăți; dobân­dim certitudinea binelui, dar și eliberarea de consecințele răului. Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”, un program original de coaching şi …

Gânduri pentru înnoirea vieţii (19)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 Aici, în condiția darului se află șansa noastră de a dobândi puritatea. Răsplata darului este o inimă deschisă care poate cunoaște iubirea lui Dumnezeu, pentru că darul este expresia iubirii. Cel care dăru­iește din inimă cunoaște iubirea și astfel este vindecat. Darul ne conduce dincolo de conflict, dincolo de resentiment, din­colo de nevroză. El este o punte către Via­ță.   Recunoştinţa este una dintre expresiile fundamentale ale inimii. Ea face loc pentru lumină şi ne umple viaţa de culori vii. Acolo unde inima este prezentă, egoul nu mai poate fi …

Gânduri pentru înnoirea vieții (17)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 O viaţă bună aici şi acum pentru care să fim recunoscători implică un efort constant, o nevoinţă a trupului şi a minţii, dar şi o anumită maturitate spirituală. Este important să ne obişnuim să vedem binele, să-l scoatem la lumină din multitudinea de manifestări ale cotidianului şi să-l trăim la nivelul inimii. Atâta timp cât suntem în viaţă să ne dăm pur şi simplu voie să ne bucurăm şi să fim recunoscători. Dar această fericire trăită în prezent se învaţă şi se contruieşte prin atitudini pe măsură. Este de fapt o calitate …

Gânduri pentru înnoirea vieții (16)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 Cei care trăim certitudinea că suntem iubiți avem un sentiment de siguranță care nu se poate compara cu nimic altceva. Iubirea ne transformă, ne face mai buni.   Ne căutăm stima de sine în bunuri materiale, titluri, putere, prestigiu, dar ea se află în iubire. În iubire viața devine primăvară.   Încrederea unul în celălalt, iubirea reciprocă, atașamentul durabil, iată condițiile împlinirii vieții afective și ale celei mai profunde umanități. Consecința ultimă a ființei izolate, a omului autonom, deconectat de la relația cu aproapele nu poate fi decât disperarea și …

Gânduri pentru înnoirea vieții (15)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 Acolo unde domnește patima, ceea ce numim iubire nu este altceva decât aviditate, dorință și revendicare. De aceea se poate transforma ușor în resentiment și ură.   Iubirea nu a împiedicat pe nimeni să fie el însuși. Dimpotrivă, a devenit el însuși pentru că a iubit. Iubirea este întotdeauna la vedere. Când devine secretă nu poate fi decât pătimașă, tulbure, vinovată și generează nefericirea.   Tentația de a abandona îmi pune în discuție capacitatea de a iubi. Uneori chiar nu putem fi împreună, dar mă pot ruga pentru tine, indiferent …

Gânduri pentru înnoirea vieții (14)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 Iubirea implică acțiunea. Nu poți fi pasiv și inhibat și în același timp iubitor. Pentru a putea iubi trecem inevitabil prin frică și ne asumăm riscuri. Măsura deplinătății iubirii este măsura jertfei.   Ceilalți mă pot iubi, dar nu mă pot face fericit. Doar atitudinea mea îmi permite accesul la fericire. Incredibil cât de ușor îi putem accepta pe semenii noștri când nu-i mai investim cu rolul de a ne face fericiți.   Când iubesc iert, înțeleg, dăruiesc, respect. Iubirea este un sculptor al frumuseții, al binelui, al dreptății, al …

Gânduri pentru înnoirea vieții (13)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 Pot funcționa bine în ordine psihologică, dar nu mă pot salva în ordine psihologică, doar în ordine spirituală.   Nouă oamenilor ne este frică de iubire. De aceea alegem să ne luptăm și astfel, în loc de împlinire obținem frustrări. Oare câți dintre noi nu am avut experiența dureroasă a golului interior, a vidului existențial și a lipsei de sens?   Vrem să trăim iubirea, dar nu suntem dispuși să renunțăm la control, ca și cum cele două ar putea merge împreună. Iubirea nu poate fi trăită într-o stare de …

Gânduri pentru înnoirea vieții (12)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 Pentru a putea trăi mulțumirea este esențial să mulțumesc, să fiu mulțumitor, conștient că tot ceea ce primesc este un dar și că de fapt nu am merite. Sănătatea, prosperitatea, talentele sunt expresia milei și iubirii lui Dumnezeu. Cine crede însă că i se cuvine, nu are de ce să mulțumească și prin urmare nu poate fi mulțumit. Atunci când etalăm pretenții și ne îndreptățim, ceea ce trăim este frustrarea, disconfortul și nemulțumirea. Chiar dacă viața noastră este plină de bunătăți, trăim ca niște persoane lipsite. Înțelegem astfel că mulțumirea …

Gânduri pentru înnoirea vieții (11)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 Trăim într-o lume plină de oportunități. Oportunitățile sunt precum nucile. Dumnezeu ni le oferă, dar nu le sparge în locul nostru, spunea Kafka undeva. Majoritatea surselor pentru o autentică stare de bine sunt pur și simplu gratuite. Să profităm!   Virtuoșii nu sunt doar virtuoși, au și ei propriile scăderi, slăbiciuni și chiar păcate. Păcătoșii nu sunt doar păcătoși, au și ei propriile calități, aptitudini și chiar virtuți. Altfel virtuoșii nu ar mai avea de ce să se smerească și să se pocăiască, iar păcătoșii nu ar mai avea de …

Gânduri pentru înnoirea vieţii (10)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 Este greu să te bucuri în timp ce stai cu tălpile pe cărbuni aprinși. O autentică și profundă schimbare a gândirii implică și o schimbare emoțională. Să ne asumăm durerea, este singura posibilitate de a ne elibera de ea.   Acolo unde este un conflict între confort și responsabilitate uneori sunt tentat să aleg confortul. Apoi mă simt vinovat. Stima mea de sine scade. Nu există dezvoltare fără efort și fără asceză. Sunt responsabil, prin urmare îmi asum efortul. Astfel sentimentul de vinovăție scade, iar stima de sine crește. Sunt …

Gânduri pentru înnoirea vieţii (9)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 Starea noastră de bine nu depinde de o condiție perfectă, ci mai degrabă de un acord cu sine și cu lumea în condițiile date. Sunt imperfect, deci suficient de bun. Supraviețuirea depinde de condițiile externe, naturale, materiale. În schimb fericirea depinde de condițiile interioare, de calitatea trăirilor noastre ca rezultat al felului în care înțelegem să ne gestionăm gândurile, reprezentările, percepțiile, impulsurile și intențiile în sfera conștiinței.   Dacă soluțiile și clarificările autentice implică depășirea conflictului, atunci și satisfacerea autentică a nevoilor este dincolo de conflict. Nu pot trăi o …

Gânduri pentru înnoirea vieţii (8)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 Dumnezeu nu este un sedativ pentru emoțiile învolburate ale nevrozelor omenești, ci o Persoană. O Persoană în sens absolut care ne invită la o relație fundamentală și salvatoare.   Cultura este lucru mare, dar este insuficientă pentru a fi fericiți. Argument? Mulți corifei ai culturii au sfârșit în șanț, la groapa comună sau în case de nebuni. Alții s-au sinucis. Evident, există un cer mai înalt, un cer spre care ne îndeamnă să privim și să luăm aminte sfinții lui Dumnezeu.   Sfinții, ei sunt măsura libertății, adevărata măsură a …

Gânduri pentru înnoirea vieţii (7)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 Din credință se naște curajul, iar acesta ne ajută să biruim dificultățile acestei vieți și să ne împlinim visurile. Fără curaj, mediocritatea este garantată, chiar dacă mustim de talent.   Exercițiul, repetiția, modelează obiceiuri. A înceta să mai practici un lucru negativ este primul pas în confruntarea cu reflexul, cu impulsul în acea direcție și, mai ales, cu ceea ce se află în spatele lui.   Cum am dobândit obiceiurile rele pe care le avem? Exersând, evident. Cum putem crea noi obiceiuri bune? La fel, prin exercițiu. Cum ne putem …

Gânduri pentru înnoirea vieţii (6)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 Să învățăm să facem din lucrurile de care ne este frică ceva atractiv și procesul dezvoltării noastre personale se va pune în mișcare. “Știu, înțeleg, dar îmi este frică și asta mă împiedică să acționez și să realizez lucrurile pe care mi le doresc și care simt că m-ar împlini”, iată o frază pe care, într-o variantă sau alta, am auzit-o de mii de ori, inclusiv la noi înșine.   Stagnăm pentru că pur și simplu refuzăm să învățăm, să învățăm în mod profund, evident. Rămânem la ceea ce știm, …

Gânduri pentru înnoirea vieţii (5)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 Viața nu este doar o succesiune de evenimente, ci mai ales o succesiune de semnificații. Nu atât evenimentele vieții ne fac fericiți sau nefericiți, cât mai ales semnificația vieții, sensul acesteia.   Noi așteptăm mai întâi să înțelegem, eventual să fim confirmați în condiția Eului nostru ideal și după aceea să ne smerim. De aceea cerem explicații și ne îndreptățim. De cele mai multe ori ele însă nu ne mulțumesc, par a nu fi suficiente. În felul acesta egoul luptă să-și păstreze autoritatea.   Dacă adevărul atrage după sine acuzarea, …

Gânduri pentru înnoirea vieţii (4)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 Nu mă pot simți în siguranță în izolare. Mă simt în siguranță în propria viață pentru că sunt în conexiune cu cineva. A fi (a mă simți) singur înseamnă a nu fi în siguranță. A fi (a mă simți) în siguranță înseamnă a experia o stare continuă de conexiune.   Acceptarea și susținerea din partea celorlalți capătă valoare și sens doar atunci când eu însumi am luat inițiativa de a-mi schimba viața. Altfel, cu tot ajutorul primit, rămânem în condiția de victime neputincioase, niște simpli asistați căutând permanent salvatori.   …

Gânduri pentru înnoirea vieţii (3)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4   Fiecare dintre noi este într-un anumit sens actor într-un film care are la bază un scenariu pe care îl rezumă credințele noastre inconștiente. Trăirile, gândurile, cuvintele și faptele noastre ne dau măsura vieții. O inimă bună, gândul cel bun, cuvântul bun, fapta cea bună, o viață bună, iată adevărata măsură a vieții.   Am dezvoltat enorm posibilitățile de comunicare, dar am diminuat pe măsură apropierea dintre noi. Prețul dezvoltării comunicării prin intermediul tehnologiei informatice este singurătatea. Comunicăm, dar nu ne mai întâlnim. Relaționăm, dar nu mai cunoaștem intimitatea.   …

Gânduri pentru înnoirea vieţii (2)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4   Calitatea vieții este dată de calitatea trăirii noastre. Calitatea trăirii este expresia gândurilor, cuvintelor și acțiunilor noastre: gândul cel bun, cuvântul cel bun, fapta cea bună.   Pentru a-mi satisface într-un mod autentic, viabil o nevoie îndreptățită este necesară și o atitudine pe măsură. De aceea este esențial să intrăm într-un proces de conștientizare a vechilor convingeri, a tiparelor de gândire și să realizăm efectiv o restructurare în toate planurile ființei noastre: cognitiv, emoțional, comportamental și spiritual.   Orice gând contrar sensului bun, orice temere, durere, primește-le, ascultă-le mesajul …

Gânduri pentru înnoirea vieţii (1)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 O convingere care mă împiedică să mă adaptez la realitate și să-mi împlinesc potențialul este în mod evident limitativă sau chiar greșită. Convingerile îmi delimitează registrul funcțional, iar viața se derulează în limitele percepțiilor pe care acele convingeri le generează. Cum ne sunt gândurile, așa ne este și viața.   Dorința de a mă vindeca și de a-mi schimba viața în bine nu reprezintă aproape nimic dacă nu am determinarea să-mi schimb convingerile, să-mi prelucrez suferința și să-mi modelez comportamente congruente cu nevoile mele profunde.   Pentru ca modul în …

Manifest pentru înnoirea vieții

Recunosc că în viața mea există suferință, blocaje, greșeli și probleme nerezolvate. Îmi asum răul pe care l-am făcut și mi l-am făcut, sabotându-mă în diverse împrejurări. Îmi pare rău, regret, cer iertare și mă iert pentru greșelile trecute. Înțeleg că nu am știut, nu am putut sau mi-a fost prea frică să fac altfel. Acum îmi dau voie să mă schimb și să-mi înnoiesc viața. Sunt conștient că este posibil și că am acces la resursele necesare pentru a realiza acest lucru. Sunt hotărât să schimb în bine lucrurile din viața mea, să mă dezvolt și să-mi împlinesc vocația. …

Angoasa şi dezvoltarea personală

În zona de confort nu există o miză cu adevărat importantă în afară de confortul însuși. Pentru a ieși din această zonă este necesară o motivație mai importantă care poate fi dezvoltarea personală, în măsura în care ieșirea din zona de confort nu mă aruncă în zona de panică. A rămâne în zona de confort înseamnă să-ți acorzi permisiunea de a stagna, să renunți să devii mai bun. Este ca și cum ai spune: Bazează-te pe ceea ce ești, asta este tot ceea ce poți spera! A dori să cartografiezi un teritoriu nou înainte de a-l străbate înseamnă practic să …

Gânduri pentru înnoirea vieţii – fragment II

Să oferim cu adevărat și vom avea un răspuns pe măsură. Când oamenii se simt bine, devin generoși, înțelegători, cooperanți. Cum să oferim? Pe măsura nevoilor profunde ale semenilor noștri. Care sunt aceste nevoi? Prețuirea, dragostea. *** Nu mă pot simți în siguranță în izolare. Mă simt în siguranță în propria viață pentru că sunt în conexiune cu cineva. A fi (a mă simți) singur înseamnă a nu fi în siguranță. A fi (a mă simți) în siguranță înseamnă a experia o stare continuă de conexiune. *** Acceptarea și susținerea din partea celorlalți capătă valoare și sens doar atunci când …

Gânduri pentru înnoirea vieții – fragment I

O convingere care mă împiedică să mă adaptez la realitate și să-mi împlinesc potențialul este în mod evident limitativă sau chiar greșită. Convingerile îmi delimitează registrul funcțional, iar viața se derulează în limitele percepțiilor pe care acele convingeri le generează. Cum ne sunt gândurile, așa ne este și viața. *** Dorința de a mă vindeca și de a-mi schimba viața în bine nu reprezintă aproape nimic dacă nu am determinarea să-mi schimb convingerile, să-mi prelucrez suferința și să-mi modelez comportamente congruente cu nevoile mele profunde. *** Pentru ca modul în care gândesc acum să devină discutabil și chiar de neacceptat …