Transcrieri din seria seminariilor ‘Măiastra’ M.- Eu sunt M., vin de ceva vreme la atelierele de grup și mi-am rezolvat multe din problemele pe care le aveam la inceput. Mă rog, unele s-au rezolvat, altele parțial, dar tot mai simt că sunt destule de lucrat, mai ales acum în ultimul timp. De exemplu faptul că nu găsesc niciun sens vieții, mi se pare că trăiesc degeaba. D. F. – Ţi-aş propune o nuanţă. Este preferabil să dai vieţii un sens. A avea un sens este o chestiune de voință, e o chestiune interioară; a găsi este o chestiune aleatorie, de noroc. …
Umbra, convingerile şi drumul spre autosabotare
Transcrieri din conferinţa ‘Personalitatea – lumini și umbre’ Avem de prelucrat gânduri în sfera conştientului, avem de prelucrat convingeri. Aţi observat cei care aţi lucrat în atelierele de dezvoltare personală că există convingeri concurente. Lucrez convingerea „sunt suficient de bun”, pentru că ai vrea să fii suficient de bun şi o altă voce îţi spune „Ah, nu!” Tinzi să te laşi păgubaş. De ce? Deoarece convingerea mai puternică este aceea că nu eşti suficient de bun şi renunţi uşor, cu atât mai mult cu cât vine în urmă şi o trăire, o emoţie, ţi se face ruşine. „Cum adică să …
Gânduri pentru înnoirea vieţii (25)
…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Romani 6:4 O lucrare autentică, profundă, care să genereze cu adevărat schimbări, dincolo de faza de pregătire, schimbări care să se reflecte în viața persoanei într-un mod concret, vizibil, implică deschidere. Adică persoana să iasă din ea și să se arate, să se comunice pe sine, să se povestească pe sine, atât în ceea ce privește experiența emoțională, cât și în ceea ce privește unele credințe despre sine și despre viață. Lucruri care țin de istoria personală și pe care ajungi să le mărturisești, lucruri care te-au marcat cândva și pe care …
Procesul integrării umbrei. Lucrul cu umbra de grasă şi lacomă (Atelier)
Transcrieri din seria Seminariilor ‘Măiastra’ A: – M-am uitat astăzi la o poză de-a mea de pe un site şi pentru prima dată am avut curajul să observ şi să recunosc că am trăsături de om obez. Îmi era foarte frică să îmi asum acest aspect. Am început să conştientizez de când am hotărât să-mi schimb alimentaţia, adică acum văd că am probleme cu greutatea şi cu digestia. Nu mi-am dat seama că mai mult de jumătate din viaţa mea am trăit-o aşa… DF: – Aşa cum? A: – Aşa frustrată, cu probleme fiziologice şi lipsă de energie. M-am disociat …
„Iertați-mă, viața îmi este insuportabilă”. Inima noastră – Eseu (3)
Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Matei 11, 28 Iertați-mă, viața îmi este insuportabilă. Acestea au fost ultimele cuvinte ale artistei franceze Dalida, scrise pe o bucată de hârtie înainte de tragicul său sfârșit. Cuvinte de o nemărginită tristețe ale unei femei care aparent a avut totul pentru a fi fericită: glorie, bani, frumusețe, admirație… Le mal de vivre Dalida, această mare doamnă a ascuns întreaga viață o fetiță rănită. Personalitate complexă, puternică, temerară și pasională, dar în același timp sensibilă și fragilă, a trăit permanent un clivaj între viața ei …
„Iertați-mă, viața îmi este insuportabilă”. Glorie și singurătate – Eseu (2)
Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Matei 11, 28 Iertați-mă, viața îmi este insuportabilă. Acestea au fost ultimele cuvinte ale artistei franceze Dalida, scrise pe o bucată de hârtie înainte de tragicul său sfârșit. Cuvinte de o nemărginită tristețe ale unei femei care aparent a avut totul pentru a fi fericită: glorie, bani, frumusețe, admirație… Glorie și singurătate (continuare). După această experiență limită – care va fi și un îngrijorător precedent pentru ce va urma să se întâmple peste două decenii – se hotărăște să trăiască. Devine preocupată de spiritualitate, iar …
„Iertați-mă, viața îmi este insuportabilă” – Eseu (1)
Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Matei 11, 28 Iertați-mă, viața îmi este insuportabilă. Acestea au fost ultimele cuvinte ale artistei franceze Dalida, scrise pe o bucată de hârtie înainte de tragicul său sfârșit. Cuvinte de o nemărginită tristețe ale unei femei care aparent a avut totul pentru a fi fericită: glorie, bani, frumusețe, admirație… Glorie și singurătate Nu înțeleg de ce o femeie atât de frumoasă și atât de iubită de public a ales noaptea trecută să-și încheie viața, spunea unul dintre cunoscuții săi, după ce a fost anunțat decesul …
Mă iubesc și mă accept așa cum sunt
Este important să înveți să te iei în brațe fără motiv, practic să te iubești așa cum ești. Până la urmă, dacă iubesc un om, nu-l iubesc cu un motiv. Îl iubesc, pur și simplu. Iubirea nu e motivată. Doar în această logică putem ajunge să ne bucurăm și să savurăm viața. Asta nu înseamnă să accept orice de la oricine, oricând, oricum. Nu. Asta nu înseamnă că, dacă-mi iubesc copiii, accept orice de la ei chiar și să fie lipsiți de bun simț. Nu, nu accept așa ceva. Le spun: „Aveți grijă! Eu cu așa ceva nu sunt de …