Dacă acceptabilitatea noastră depinde în mod exclusiv de celălalt, indiferent cine este el, în această situaţie nu ne putem vindeca de frică. Atâta timp cât valoare mea va depinde de părerile altora, frica mea va persista. Suntem la bunul plac al celorlalţi, iar această situaţie nu este firească. La drept vorbind, eventualitatea ca noi să nu fim nişte persoane acceptabile este un fals ontologic. Cu toate astea, rămânem înfometaţi de acceptare. Avem o nevoie profundă în sensul acesta şi trăim într-o condiţie de lipsă pentru că premisa de la care plecăm este una falsă. Pot să fiu iubit? Am eu …