Eul liber congruent

Transcrieri din conferinţa ‘Personalitatea – lumini și umbre’ Am reprezentat aici într-un mod  mai plastic, mai intuitiv cele două condiţii: eul liber congruent şi eul condiţionat nevrotic. În eul liber congruent există o reprezentare pozitivă despre sine. Nu este vorba de mândrie, nu este vorba de aroganţă, nu este vorba de superioritate. Pur şi simplu este spiritul acela al asumării darului talanţilor, despre asta este vorba. Relaţiile sunt de asemenea pozitive, apar anticipări pozitive, persoana proiectează reuşite, nu trăieşte cu obsesia lui„dar dacă”:„dar dacă n-o să meargă?”, „dar dacă n-o să reuşesc?”, „dar dacă o să iasă rău?”. Asta nu înseamnă …

Perspective asupra umbrei. Condiţia eului nevrotic

Transcrieri din conferinţa ‘Personalitatea – lumini și umbre’ Astăzi ne vom ocupa ceva mai mult de nivelul psihologic al umbrei și anume ce se întâmplă din punct de vedere psihologic cu umbra. Şi sigur că din punctul ăsta de vedere, Jung, cel care a propus conceptul de umbră, a spus lucruri pertinente, fără discuţie. Nu putem însă, sau eu nu pot să merg prea departe cu Jung, pentru că mă desparte de el viziunea fundamentală asupra vieţii. Jung a rămas într-o perspectivă psihocentrică, dar în ceea ce mă priveşte, nu împărtăşesc această viziune. Viziunea pe care o împărtăşesc este viziunea hristocentrică …

Procesul Înnoirii Vieții (3) – Planul psihologic. Eul și funcțiile personalității

Modelul celor doua Euri EUL CONDIȚIONAT CONFLICTUAL ȘI EUL LIBER CONGRUENT Avem în vedere două moduri fundamentale de exprimare ale Eului. Numim aceste moduri de exprimare Eul Condiționat Conflictual și Eul Liber Congruent. La nivelul ECC persoana traiește o stare de conflict, de incongruență între nevoile, credințele și comportamentele sale. La nivelul ELC persoana trăiește o stare de acord și de congruență între nevoile, credințele și comportamentele sale. DE LA EUL CONDIŢIONAT CONFLICTUAL LA EUL LIBER CONGRUENT Modelul celor două euri subliniază și sensul de evoluție al persoanei. O lucrare esențială este aceea de a crea condiții de exprimare în …

Premisele unei schimbări autentice. Comunicarea, renunţarea la ego, comuniunea

Transcrieri din seria Seminariilor “Măiastra” O lucrare autentică, profundă, care să genereze cu adevărat schimbări, dincolo de faza de pregătire, schimbări care să se reflecte în viața persoanei într-un mod concret, vizibil, implică deschidere. Adică persoana să iasă din ea și să se arate, să se comunice pe sine, să se povestească pe sine, atât în ceea ce privește experiența emoțională, cât și în ceea ce privește unele credințe despre sine și despre viață. Lucruri care țin de istoria personală și pe care ajungi să le mărturisești, lucruri care te-au marcat cândva și pe care le-ai îngropat undeva în adâncul …

Relația salvator-victimă

Postura de salvator îi propune celuilalt o poziție de victimă. Altfel spus, într-un mod mai dur, îi propui celuilalt o invalidare. Protejezi un om care într-o anumită măsură, suferă de o neputință. Totul ar fi în regulă cu disponibilitatea de a oferi ajutor a salvatorului, dacă acesta nu ar suferi de compulsia de a oferi ajutor cu orice preț. Acesta are nevoie de cineva care să fie stăpânit de o inferioritate sau de o slăbiciune. Dacă celălalt este în regulă, nu prezintă un interes deosebit. De ce face salvatorul asta? Evident este întotdeauna vorba de un ego care se validează …

Premisele unei schimbări autentice. Comunicarea, renunţarea la ego, comuniunea (1)

Transcrieri din seria Seminariilor “Măiastra” O lucrare autentică, profundă, care să genereze cu adevărat schimbări, dincolo de faza de pregătire, schimbări care să se reflecte în viața persoanei într-un mod concret, vizibil, implică deschidere. Adică persoana să iasă din ea și să se arate, să se comunice pe sine, să se povestească pe sine, atât în ceea ce privește experiența emoțională, cât și în ceea ce privește unele credințe despre sine și despre viață. Lucruri care țin de istoria personală și pe care ajungi să le mărturisești, lucruri care te-au marcat cândva și pe care le-ai îngropat undeva în adâncul …

PIM (7): Fiinţa umană – de la conflict la congruență

Procesul înnoirii minții are în vedere trecerea de la starea de conflict și incongruență, la o stare de acord și congruență între diversele planuri și condiții ale ființei. Incongruența se reflectă în diverse stări conflictuale pe care persoana le trăiește atât în plan intern, subiectiv, cât și în raporturile sale cu mediul. Această condiție se întemeiază pe starea de dezacord care există între nevoile noastre îndreptățite și credințele pe care le avem. Incongruența generează suferințe și comportamente de autosabotaj, periclitând astfel punerea în valoare a potențialului și împlinirea personală. Deși persoana dorește să realizeze lucruri care i-ar aduce satisfacție și împlinire, …