Compensările şi logica lor

Fiecare poate avea compensările lui preferate, dar în esenţă putem vorbi de două mari categorii care au în vedere evitarea durerii şi căutarea plăcerii, mai precis evitarea durerii cu orice preţ şi căutarea plăcerii cu orice preţ.

Acestea sunt registrele în care se dezvoltă compensările, iar ele pot deveni patimi, dependenţe şi modele constante de autosabotaj. În felul acesta ajungem să ratăm în mod continuu ţinta, în pofida faptului că orice compensare este o aspiraţie spre fericire, o aspiraţie însă niciodată împlinită.

Pe măsură ce viaţa noastră devine din ce în ce mai puţin satisfăcătoare, modalităţile de compensare devin tot mai complicate, iar noi ajungem să nu mai ştim ce vrem şi cine suntem. Investim în compensări, dar rezultatul este falimentul. Acesta poate să fie momentul în care să începem un proces de schimbare şi de regulă asta se asociază cu începerea unei terapii. Altfel, persoana intră pe o pantă a degradării accentuate care poate să devină ireversibilă.

Sigur, am practicat toate aceste compensări pentru că nu am ştiut altfel şi nu am avut ceva mai bun la îndemână, dar acum ne dăm seama că au fost comportamente neadaptative care ne-au adus în acest punct. Este evident că nu mai putem continua aşa.

Schimbarea înseamnă să devenim conştienţi de efectul negativ al rutinelor compensatorii şi într-un anumit sens să ne abţinem de a le mai practica. Acest lucru ne permite să ajungem la conflictele subdiacente şi la suferinţa care stă blocată în spatele compensărilor. Dacă începem să dăm la o parte mecanismele de apărare, ceea ce este în spate începe să iasă la suprafaţă.

Acesta este preţul pe care îl avem de plătit pentru o schimbare viabilă, dar în fond este drumul firesc în procesul terapeutic care are în vedere integrarea conţinuturilor refulate aflate în spatele compensărilor. Astfel, începem să accesăm pas cu pas resursele de care avem nevoie pentru a înfrunta problemele şi pentru a le depăşi.