O altfel de pază a minţii. Cum să-ţi disciplinezi gândurile şi să aduci Binele în viaţa ta (VIDEO)

Transcrieri din seria Seminariilor ‘Măiastra’

O regulă generală a stării de bine ar fi asta: să luăm distanţă faţă de gândurile care ne tulbură şi care ne fac rău! Aşa cum te îndepărtezi de un obiect încins în foc. Te îndepartezi. De ce ne lipim de gândurile care ne fac rău? E nărav!

Investeşte gândurile într-un mod concret, practicându-le la nivelul minţii, scriindu-le pe hârtie – pur şi simplu, producându-le la nivelul minţii în felul acesta, adică susţinându-le cu argumente, cu fapte! Fă-o! Pe cele negative le scrii și le identifici să le combaţi, iar pe cele pozitive – să le susţii, să le întăreşti, să aduci argumente în favoarea loc. Este şi o chestiune de disciplină mentală. Nu este o chestiune care să ţină de împrejurări, ci de o disciplină mentală.

Dacă această disciplină mentală nu este făcută, atunci dispoziţia noastră este ceva aleatoriu, rămâne la voia întâmplării. Uneori ne simţim mai bine, alteori mai rău, dacă nu avem această disciplină a minţii. Dacă noi facem lucruri care sunt în mod natural împotriva unei bune dispoziţii, să nu ne mirăm că ne este rău şi că nu avem un sens în viaţă. Nici nu putem avea. Dacă trăim ca şi cum viaţa nu are sens, atunci o să experimentăm o viaţă  fără sens. Dacă nu facem acele lucruri care susţin viaţa, atunci viaţa noastră o să ajungă să fie mai mult sau mai puţin în derivă. Asta e!

O disciplină, o asceză, da! Asceză – nu în sensul de privaţiune, cât în sensul de disciplină, de antrenament, de antrenament disciplinat. Antrenamentul nu este ceva haotic, este ceva organizat după criterii. Şi aşa cum corpul este supus unei discipline pentru a-i întreţine buna funcţionalitate, tot aşa îţi disciplinezi mintea pentru a ţi-o întreţine într-o bună stare. O stare de bine.

Ultimul curent din psihologie – psihologia pozitivă – se ocupă cu identificarea criteriilor şi aspectelor care întreţin starea de spirit. Acesta este ultimul curent din psihologie; pe lângă psihanaliză, umanismul. S-au făcut destule cercetări care nu au avut relevanţă pentru îmbunătăţirea vieţii… Şi până la urmă asta este ceea ce contează: buna dispoziţie.

Nu poţi să gândeşti defetist şi să anticipezi nenorociri, în fiecare zi, ca obicei mental şi, în acelaşi timp, tu să ai o dispoziţie bună. Nu se poate! Vei avea o dispoziţie rea, normal, în funcţie de cum îţi orientezi mintea. Aşa cum a sintetizat, absolut genial, părintele Tadei: Cum ne sunt gândurile aşa ne este şi viaţa!

Deci, dacă o să te gândeşti cum o să fie… te mişti mental în acea direcţie. Şi chiar dacă nu se întâmplă, dispoziţia ta lăuntrică e ca şi cum s-ar fi întâmplat. Adică viaţa pe care o trăieşti este pe măsura acelor lucruri pe care le tot anticipezi.

Prin urmare, avem nevoie de o disciplinare a minţii, şi avem nevoie de o lucrare disciplinată, de antrenament, caiet, pix şi creion.

Toţi cei de aici ştiţi că e nevoie de o minimă disciplină pentru orice… Aşa cum faci un duş şi care îţi ia, poate, 20 de minute; te pieptăni şi te aranjezi mai mult de alte 10 minute. Dar 10 minute pe zi este nevoie ca să lucrezi cu gândurile tale şi să ţi le pui în ordine, să îţi mai întăreşti o atitudine constructivă. Fă asta 10 minute şi într-o săptămână se adună o oră. Dar să le faci! Şi atunci, lucrurile – încet, încet – se schimbă şi nu vei mai ajunge la depresii sau la stări de anxietate, pentru că vei avea un sentiment că stăpâneşti lucrurile din interior. Vei simţi acolo o putere care oricum este cu tine. Dumnezeu este cu noi, nu este împotriva noastră.

Problema nu este dacă avem sau nu ce ne trebuie, adică dacă avem resurse… Problema este dacă avem atitudinea care să ne permită să le accesăm sau nu. Problema nu este dacă omul are valoare. Problema este dacă omul are un raport corect cu identitatea lui profundă. Iar această valoare se poate experia doar de pe o poziţie corectă. Dacă persoana face lucruri care sunt împotriva identităţii sale, care sunt împotriva poruncilor lui Dumnezeu, păi cum să mai aibă percepţia identităţii lui profunde? Mintea i se întunecă. Şi ca să iasă din nou la lumină este important să renunţe la acele lucruri care îl îndepărtează de lumină. Lumina este acolo, este prezentă. Lumina nu dispare niciodată. Dar dacă omul alege să cadă din lumină, se face întuneric. Nu mai gândeşte normal, nu se mai comportă normal, nu se mai raportează firesc la ceilalţi.

De asta preţuirea de sine sau stima de sine, aşa cum este înţeleasă ea, este o falsă problemă. Omul are o valoare fundamentală. Ea este percepută și este experiată în anumite condiţiuni. Le respecţi e OK, nu le respecţi nu e OK.

Sigur că atunci când se ajunge la patimă, întoarcerea este dificilă, mintea ajunge să fie captivă. Ajunge să se deprindă cu o anumită lucrare şi atunci îi este greu să se sustragă de acolo, chiar dacă îi este rău. Şi intervine nevoinţa.

Deci, gândeşte-te că lucrurile astea ţin de un tipar mintal, de o motivaţie, adică altfel spus, de fixaţii mentale. Un alt criteriu pe care îl propun este mobilitatea. Mişcă-te din aceste fixaţii, pleacă de acolo! Ştii că le-ai experiat de mii de ori (aceste fixaţii), ştii că nu te duc la bine, te mişti de acolo, nu mai stai acolo! Viaţa curge, nu stă pe loc. Dă-i voie să curgă.

Participă la Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”, București, 3 și 10 noiembrie 2018!

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *