Planul emoţional şi importanţa lui în dezvoltarea personală

Transcrieri din seria Seminariilor ‘Măiastra’

Foarte mulţi dintre noi au fost victimele unor traume emoţionale pe parcursul vieţii. Împrejurări de viaţă din copilărie, mesaje pe care le-au primit în copilarie etc., au depăşit mai mult sau mai puţin puterea de adaptare a copilului şi atunci aceste lucruri s-au transformat în nişte traume, în nişte lovituri. Aceste lovituri marchează acest plan afectiv şi durerea care rezultă din aceste lovituri rămâne acolo şi ajunge să fie îngropată. Ca persoana să meargă mai departe în viaţă şi să suporte viaţa, trebuie într-un fel sau altul să pună capac pe aceste dureri. Problema este că aceste dureri nu dispar. Ele transmit mai mult sau mai puţin continuu un soi de ecou în conştiinţa subiectului, chiar dacă acest ecou nu se traduce într-o conştientizare foarte clară întotdeauna. Dar acest ecou, această crispare rămâne. În diverse circumstanţe de viaţă, această durere tinde să se developeze, să iasă la suprafaţă şi atunci, evident, persoana încearcă să evite circumstanţa ca să nu actualizeze durerea.

Atunci viaţa, implicit, devine un soi de decupaj, persoana se mişcă pe nişte traiectorii, care să ţină suferinţa, durerea sub obroc, să o facă să tacă, dar asta limitează posibilităţile de exprimare, anumite nevoi ale persoanei. Anumite posibilităţi de exprimare ale persoanei rămân neexprimate, tocmai pentru că miza numărul 1 a persoanei este acest management al suferinţei. Deci, noi vom avea în vedere şi acest plan al durerii, al suferinţei. Nu e întotdeauna durere, uneori este frică, alteori este mânie, sunt tot felul de resentimente asociate cu diverse chipuri, cu diverse circumstanţe de viaţă, chiar cu propriul chip, în multe situaţii. Doar în măsura în care persoana se eliberează de această durere, poate să se reînnoiască cu adevărat. Deci, această durere are nevoie de o supapă, prin care să iasă şi asta implică, evident, un acord al persoanei.

Pentru fiecare plan există diverse modalităţi de lucru, nişte modalităţi care să fie adecvate punerii în mişcare ale unor procese de înnoire. Spre exemplu, când ne raportăm la planul reflexiv, la planul cognitiv, avem în vedere restructurări cognitive, adică schimbarea unor credinţe disfuncţionale, cu nişte credinţe adaptative, funcţionale, congruente cu realul şi cu nevoile. Şi avem mai multe modalităţi de lucru. Însă, când este vorba de planul acesta afectiv, este important să avem un cadru, o punere în situaţie pe măsură. Atunci, folosim metoda punerii în situaţie, în care persoana îşi ia libertatea să comunice ce are pe suflet dincolo de orice raţionalitate şi orice logică, să comunice unui personaj semnificativ din viaţa sa lucrurile nespuse. Aceste cuvinte nerostite, care acum pot fi rostite atrag după sine trăiri şi trăirea se eliberează şi persoana îşi ia libertatea să exprime ceea ce trăieşte. Uneori este vorba de plâns. De multe ori în spatele acestui plâns se degajă o anumită suferinţă. Alteori sunt alte emoţii. Persoana îşi mărturiseşte frica, persoana îşi mărturiseşte mânia, orice trăire ar fi (vină, ruşine) şi în felul acesta, spaţiul acesta al afectivităţii inimii se eliberează de acest balast, de acest rezid emoţional, care are consecinţe asupra stilului de viaţă al persoanei.

Păi fie vorba între noi… Ce sentiment poţi avea faţă de o persoană care te-a rănit? Tandreţe? – nu. Mânie până la ură. Persoana poartă această ură în sine. Nu mai este de faţă demult cel care i-a produs rana, dar ura este prezentă şi o iei cu tine peste tot. Mânia asta este prezentă şi o iei cu tine peste tot, o iei cu tine şi când eşti cu o altă persoană care nu ţi-a făcut niciun rău. Dimpotrivă, poate vrea să-ţi facă bine sau are sentimente pozitive faţă de tine. În momentul în care se pune problema să te deschizi faţă de ea, ce iese la suprafaţă? – ceea ce e acolo. Şi atunci, evident nu poţi avea o relaţie actuală. Iar pentru că raţiunea spune că omul ăsta nu ţi-a făcut niciun rău, de ce nu poţi să-l iubeşti, eşti nebun la cap?, evident că te abţii, adică îţi gestionezi comportamentul, poţi avea chiar un comportament adecvat, dar nu-ţi poţi exprima – ce? – sentimentele,  pentru că ele sunt blocate.

Nu aţi auzit niciodată oameni care spun, domnule, eu nu pot să mă îndrăgostesc? Eu am auzit şi femei multe. Nu pot să mă îndrăgostesc, eu nu iubesc pe nimeni. E frumoasă domniţa asta, dar nu simt nimic. Da? Iată! Deci am auzit de multe ori asemenea expresii. Evident, acestea au legătură cu condiţia afectivă a persoanei. Sau la cea mai mică scânteie, persoana fie intră în evitare, fie intră în atac şi încep certurile, scandalul sau pur şi simplu se retrage din scenă complet. Schizoidul se va retrage din scenă complet, până la nu a mai fi interesat de asemenea chestiuni, adică nu mai vrea să rişte, să-l mai doară. Şi atunci, gata, a închis capitolul şi la revedere! “Lasă că e mai bine aşa.” Mănâncă ciocolată, stă pe jocuri video, chestii.

Deci, iată! E foarte important să lucrăm şi acest plan, pentru că eu pot să ajung pe o cale raţională la nişte concluzii – evenimentele au trecut, eu sunt alt om, eu pot acum să fac faţă unor situaţii şi chiar aşa şi e. Tocmai pe o asemenea bază, persoana se poate angaja într-un proces terapeutic, care implică şi planul cognitiv şi planul emoţional, evident. Adică, e o altă situaţie. Nu mai e situaţia de atunci şi el ştie asta. Nu mai e situaţia de atunci, dar niciun om cu desăvâşire nou, încă nu e. Este într-o anumită măsură schimbat, pentru că a crescut, pentru că s-a maturizat, pentru că a văzut multe între timp, dar ceea ce s-a întâmplat atunci, încă poartă piele, chiar dacă între timp a mai adăugat nişte lucruri care acum îl ajută. Şi de aceea este important să lucram şi acest plan afectiv şi este un plan delicat.

Participă la Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”, București, 3 și 10 noiembrie 2018!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *