Atașament și stare de bine

Starea de deconectare este o problemă fundamentală pe care mulți dintre noi am trăit-o şi încă o mai trăim. O deconectare față de sine în primul rând, dar pe care o proiectăm și în afara noastră. De fapt, proiectez o experiență de abandon, în condițiile în care sunt deconectat de propria mea ființă profundă.

Pentru un adult, experiența abandonului este, în esență, o experiență lăuntrică, o stare subiectivă care îl poate arunca în anxietate și disperare. Astfel, poate să ajungă în situația de a se agăța de orice și de oricine pentru a compensa această trăire cumplită. Într-o asemenea situație nu mai este loc nici de nuanțe și nici de raționalitate.

În anumite perioade – tranziții și crize – persoana poate să perceapă un sfârșit de capitol de viață, nu într-un sens relativ, ci într-un sens absolut. Astfel, pot să apară impulsuri de agățare: de un loc, de un obiect, de un job, se poate agăța de un statut, de un rol și în multe cazuri, de anumite persoane.

Evident, nu vorbim de investiții afective în persoane, ci de o stare de dependență în care miza nu este să construiești, ci doar să supraviețuiești.  O persoană aflată în această condiție se simte blocată și fără orizont.

Este important să înțelegem că vocația noastră este creșterea, dezvoltarea și împlinirea. Avem nevoie de o lucrare profundă, astfel încât să ne recuperăm acea parte din sine de care ne simțim despărțiți, desociați. Ieșirea din experiența abandonului și a întregului cortegiu de consecințe care o însoțește, necesită o reconectare la sine, o conexiune cu lumea și cu Dumnezeu.

Antidotul fundamental pentru sentimentul de abandon poate fi considerat atașamentul relațional sănătos. S-au dezvoltat adevărate teorii în legătură cu această condiție de care depinde dezvoltarea noastră psihologică și emoțională.

Iată câteva lucruri esențiale pe care le spun cei care au cercetat acest aspect care promoveza sănătatea sufletească și o bună funcționare în lume. Oamenii care au un atașament sănătos, pot trăi încrederea în relațiile cu ceilalți, iar problemele pe care le întâmpină le consideră rezolvabile. În felul acesta își păstrează o perspectivă optimistă asupra vieții. S-au simțit iubiți și astfel se văd pe sine ca fiind valoroși și demni de iubire.

Stima de sine pe care o au față de propria persoană, le permite să abordeze cu încredere problemele, dar pe de altă parte, nu întâmpină dificultăți să ceară sprijin atunci când se simt depășiți într-o situație. Dificultățile nu le diminuează stima de sine. Dimpotrivă, sunt capabili să creeze relații personale și profesionale echilibrate, bazate pe încredere și într-o logică de tip ok-ok.

De asemenea, pot investi afectiv într-o relație pe termen lung, știu să ierte, să fie îngăduitori și să-și arate recunoștință în mod profund. Sunt dispuși să-și cerceteze greșelile și să lucreze cu propriile lor convingeri limitative. Astfel, de cele mai multe ori, își pot aborda conflictele interioare și le pot depăși, adoptând atitudini mai sănătoase și mai funcționale.

O abordare esențială a problemelor legate de trăirea de abandon și respectiv de formele disfuncționale de atașament implică deschidere emoțională și apropiere fizică.

În ce privește emoțiile, este necesar să învățam să le exprimăm și să le împărtășim într-o relație apropiată. Printre emoțiile de bază putem enumera: durerea, teama, furia, plăcerea și iubirea. Împărtășirea liberă a emoțiilor ne permite să ne conectăm mai profund cu sine, dar și cu celălalt. Aceasta devine o experiență de intimitate în care putem trăi emoția iubirii și a plăcerii în sensul cel mai firesc. Ființa umană caută în mod natural aceste trăiri care acompaniază sentimentul de împlinire.

Dacă nu putem exersa în același timp apropierea fizică, dar și deschiderea emoțională, nu avem cum să trăim intimitatea.

Uneori, această atitudine care implică apropierea fizică și deschiderea emoțională este numită “bonding”. Bondingul este considerat o nevoie bazală a ființei umane, dar în același timp este o atitudine și o practică ce ne permite să redobândim un sentiment de atașament sigur, depășind în felul acesta, trăirile de abandon. Prin bonding, ființa umană poate experimenta iubirea ca emoție de bază. Bondingul este o nevoie de bază, practic o nevoie biologică. Copiii, spre exemplu, cer în mod direct să li se satisfacă această nevoie: Ia-mă în brațe, ia-mă în brațe! Faptul că sunt luați în brațe îi reconfortează, le dă încredere și îi liniștește.

Din păcate, mulți dintre noi pierdem această practică, în calitate de adulți. Nu ne mai permitem nici îmbrățișarea și nici deschiderea emoțională. Ori, dacă nu avem această permisiune, ne vom simți în lipsă și astfel, vom trăi o durere emoțională mai mult sau mai puțin intensă.

Prin bonding putem trăi experiența iubirii la un nivel esențial, aproape biologic. Dincolo de preferințele pentru anumite persoane, putem trăi sentimentele de conexiune și atașament atât de importante pentru echilibrul și buna noastră funcționare în lume.

Din fragedă pruncie și până la senectute, satisfacerea pozitivă, sănătoasă a nevoii de bonding, ne permite să rămânem în legătură cu ceilalți și să savurăm viața, pur și simplu. Astfel, prin satisfacerea nevoii de bonding – care implică deschidere emoțională și apropiere fizică – putem experimenta, aici și acum, sentimentul plenitudinii, bucuria de a trăi și încrederea fundamentală în bine!

Program de coaching pentru dezvoltarea rezilientei, din 17 ianuarie 

Ateliere de dezvoltare personală

Coaching individual

Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)

Ganduri pentru innoirea vietii - poza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *