Stare de flux (4)

Tolerarea vulnerabilităţii este o pârghie a vindecării.   Fără curaj, mediocritatea este garantată, chiar dacă mustim de talent.   A acorda încredere ţine de o alegere personală. Nu este vorba în primul rând de credibilitatea celuilalt, ci de cât sunt eu dispus să-i acord acestuia încredere.   Rugăciunea sinceră este certitudinea că mă aflu în credinţă, iubire şi speranţă. Iată, roadele Duhului vin prin rugăciune.   Pot funcţiona bine în ordine psihologică, dar nu mă pot salva decât în ordine spirituală.   Faptele cu adevărat bune sunt lucrarea unei conştiinţe libere.   În stres nu există dezvoltare, doar supravieţuire.   …

Stare de flux (3)

Dacă oamenii îşi pot schimba o convingere limitativă la orice vârstă, atunci şi înnoirea vieţii este posibilă la orice vârstă.   Atunci cand investim cu valoare de adevăr convingeri negative, ne sabotăm viaţa şi ne împiedicăm să avem o stare de bine.   Curajul de a ne pune în discuţie vechile convingeri, este începutul înnoirii vieţii.   A ne accepta pe noi înşine cu toate ale noastre este temeiul unei vieţi libere.   Renunţarea la vechile convingeri limitative este condiţia necesară pentru înnoirea minţii.   Ca să pot să-mi exprim iubirea în relaţie cu ceilalţi, mai întâi trebuie să-mi accept …

Stare de flux (2)

Sfântul îşi orientează existenţa către Cer şi nu îl mai preocupă problemele acestei lumi, jucând totul pe cartea mântuirii. Este o atitudine radicală, fără rest. Este şi asta un fel de egoism dar paradoxal, cel mai mare egoist, care vrea nici mai mult nici mai puţin decât împărăţia cerurilor, ajunge să fie cel mai mare generos cu mizele şi obiectele acestei lumi, dăruind totul până la ultimul bob de materie sau întâietăţi care pun în valoare egoul.   Transferul înseamnă să te comporți aici şi acum aşa cum ai făcut-o altădată sau cum ai fi vrut să o faci, dar …

Stare de flux (1)

Adevărata provocare nu este să iert, ci să cer iertare, mai ales atunci când cred că am fost nedreptățit.   Viața este o sinusoidă cu creșteri și descreșteri inevitabile și ceea ce contează în ultimă instanță este să ne dăm cea mai bună măsură a zilei.   Adevărata psihoterapie este o psihoterapie a confruntărilor egoului   Majoritatea oamenilor trăiesc într-o logică a supraviețuirii și nu a dezvoltării personale.   Omul nu se poate vindeca în mod profund până nu se hotărăște să iasă din logica egocentrică și să lucreze pentru binele celuilalt mai presus de interesul personal.   Orice terapie, …

Gânduri de vară… (50)

• O comunicare de calitate se va reflecta, în timp, în caracterul persoanei.   • Sentimentul valorii personale stă în capacitatea omului de a se aprecia pe sine în mod just, o apreciere la măsura vocației la care a fost chemat.   • O comunicare autentică scoate la lumină lucrurile care ne apasă conştiinţa şi ne eliberează de ele. Putem exersa această atitudine într-un proces de psihoterapie personală dar şi în spovedanie.   • Trăim într-un timp în care tehnologia comunicării începe să elimine încet dar sigur comunicarea dintre oameni.   • Modul cel mai sigur pentru o comunicare vie …

Gânduri de vară… (48)

• Toată măreția și abjecția umană sunt întemeiate pe posibilitatea omului de a alege în mod liber.   • Perfecționiștii își interzic dreptul de a fi liberi. Pentru ei, fiecare clipă a vieții este un mod de a trăi constrângerea.   • Când trăim cu adevărat sentimentul libertății, transcendem natura noastră căzută și dobândim cea mai înaltă virtute.   • Libertatea exterioară este limitată de constrângeri materiale și sociale. Doar libertatea interioară poate fi nemărginită.   • Într-o societate cu adevărat liberă, libertatea personală se poate pierde uneori datorită constrângerilor interioare întreținute de propria noastră nevroză.   • Singurul lucru …

Gânduri de vară… (46)

• Când ne întemeiem deciziile pe nădejde, viitorul își deschide porțile cu generozitate.   • O etapă din parcursul nostru trece prin iad. Sfinţii ne spun că lucrul acesta este inevitabil, dar tot ei ne invaţă cum să ne păstrăm speranța.   • Este esențial să învățăm din experiența înaintașilor pentru că nu avem timp să le trăim pe toate.   • Viaţa ajunge să arate că o casă de nebuni atâta timp cât oamenii aleargă după lucruri care nu le folosesc la nimic.   • Preocuparea legată de “mai mult în exterior” este adesea o capcană în care ne …

Gânduri de vară… (45)

• Dacă ştii unde vrei să ajungi, atunci vei şti şi unde te afli în raport cu destinaţia finală.   • Cea mai bună direcţie în care mă pot mişca este direcția visurilor mele.   • Adevăratele prietenii sunt un lucru rarisim pentru că foarte puţini suntem dispusi să urmăm porunca de a ne iubi aproapele ca pe noi înșine.   • Vocea care te îndeamnă să începi o lucrare de punere în valoare a talanţilor pe care i-ai primit este vocea Adevărului. Să lăsăm îndoială şi să trecem la acţiune.   • Nu există reuşită fără risc, răbdare și …

Gânduri de vară… (43)

• Reuşita are nevoie de consecvenţă neabătută. Atunci când crezi că nu mai are rost, fii pregătit să continui.   • Undeva, în adâncul ființei există un proiect ideal pentru viaţa noastră. Să ne ascultăm glasul inimii care ne învaţă ce avem de făcut pentru a-l implini.   • Fiecare persoană are de parcurs un traseu unic format din lucruri obișnuite dar şi extraordinare pentru a-și împlini potenţialul şi vocaţia. Este nevoie de smerenie şi curaj, astfel încât să stabilim proporţiile corecte.   • O uşă deschisă este o invitație pentru a începe un drum. Parcurgerea traseului însă, implică decizie …

Gânduri de vară… (41)

• Să lucrezi la proiectul care simți că te împlinește este lucrul cu cel mai mult sens pe care îl poți face.   • Nu pe mărimea profitului se întemeiază adevăratul succes, ci pe bucuria și plăcerea de a munci.   • Eșecul pe care îl putem trăi în raport cu visele și obiectivele noastre se datorează fricii și lipsei de angajament susținut.   • Cu cât devenim mai conștienți de adâncul ființei noastre, cu atât devenim mai liberi și mai senini.   • Viața este un drum plasat între naștere și moarte. Majoritatea lucrurilor le facem pentru a uita …

Gânduri de vară… (40)

Omul nu se poate sustrage sentimentului zădărniciei decât printr-o ancorare temeinică în divin.   Ateul nu poate fi decât un imbecil, ontologic vorbind, chiar și atunci când posedă un intelect de geniu, pentru că viața lui este trăită sub semnul unei zădărnicii fundamentale.    Este plină lumea de gânditori fără Dumnezeu și tot felul de liberi cugetători care ne consiliază să tolerăm aberațiile și dezmățul fără limite al patimilor și să facem din asta un reper al vieții. Aceștia vor să conducă societatea actuală, propunându-ne să aruncăm la gunoi valorile perene ale vieții.   Omul privit temporal și istoric a …

Gânduri de vară… (39)

Schimbarea dar şi refuzul ei sunt motivate în mod paradoxal de acelaşi lucru: o durere care pare prea greu de suportat.   Când viaţa unui om se îmbunătăţeşte semnificativ înseamnă că a făcut ceva în acest sens. Nu poate fi altfel.   Traseul vieţii noastre este expresia unei serii de decizii. Încotro?   Atâta timp cât suntem copleşiţi de frica de evaluare, şansele de schimbare sunt infime.   Nu putem să rămânem cu acelaşi punct de vedere şi să beneficiem în acelaşi timp de o viaţă înnoită.   Când te laşi copleşit de gândurile care îţi subminează stima de sine, …

Gânduri de vară… (38)

Doar atunci când trecem la acţiune ne dăm adevărata măsură şi putem vorbi de hotărâri autentice. Altfel suntem în conflicte şi negocieri.   Viaţa se schimbă prin schimbarea gândurilor şi acţiunilor cotidiene. O zi care este altfel, va conduce la o viaţă altfel.   Să ne facem din schimbare un aliat. Este singura şansă de a ne înnoi viaţa.   Omul evoluează prin îmbrăţişarea viitorului, dar şi prin schimbarea semnificaţiilor trecutului.   Atâta vreme cât vom da putere trecutului, acesta ne va controla, iar înaintarea noastră în viaţă va fi îngreunată.   Argumente de genul nu fac pentru că nu …

Gânduri de vară… (37)

În logica egoistului nu este loc pentru nobleţe şi împărtăşire. Acesta este întotdeauna dispus să pericliteze interesul general pentru a-şi urmări neabătut interesul personal.   Egoistului îi lipseşte empatia şi nu este dispus să lase de la el pentru un bine care nu îl priveşte personal.   Mediocritatea este o mare tentaţie pentru că ne oferă confort, dar vocaţia umanului este creşterea necontenită.   Nu putem ajunge la nivele mai mari de împlinire fără să trecem prin pasaje de durere şi suferinţă.   Cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru această lume este să ne ridicăm la …

Gânduri de vară… (35)

Binele se întruchipează și capătă concretețe prin intermediul acțiunilor cu sens care sunt faptele bune.   Cea mai bună carte de vizită pe care o putem dobândi în timpul vieții, se întemeiază pe acțiunea altruistă săvârșită în mod consecvent.   Cele mai bune fapte sunt acelea care dacă s-ar multiplica, ar conduce societatea omenească la o stare de bine în ansamblul ei.   În faptele noastre ne aflăm adevărata măsură, atât la nivel personal, cât și la nivelul întregii societăți.   Ceea ce arătăm în afară își are originea într-o imagine lăuntrică, echivalentă cu ceea ce putem numi identitatea noastră. …

Gânduri de vară… (34)

Îmbunătăţirea noastră lăuntrică ar trebui să aibă în vedere, în primul rând, cum să reducem egoismul.   Fapta bună trăită în deplină congruenţă şi fără aşteptări de recunoştinţă este cea mai simplă şi eficientă terapie pentru nevrozele noastre cotidiene.   Paradoxul egoismului este că deși acesta este preocupat de binele personal, pentru faptul că nu-i pasă de binele celorlalți, conduce persoana la o înrobire care îi atrage suferință și disperare sufletească.   Lupta pentru resurse și forța de muncă pe care o trăiește societatea actuală, mai ales prin intermediul marilor companii, nu este expresia unei lipse care periclitează viața, ci …

Gânduri de vară… (33)

Egoistul poate fi capabil şi de lucruri remarcabile, dar miza este întotdeauna interesul personal.   La o privire mai atentă vom descoperi că suferinţele noastre nevrotice au în centrul lor o atitudine egoistă şi un ego periclitat.   Egoistul nu se poate bucura cu adevărat, nu poate iubi şi nu poate fi recunoscător pentru că în inima lui nu este loc de afecte nobile.   Egoistului îi este foarte greu să îşi dea seama că şi ceilalţi au necesităţi îndreptăţite. Doar nevoile lui contează şi asta îl face teribil de singur, iar în ultimă instanţă ajunge la disperare.   Iertarea …

Gânduri de vară… (32)

Desăvârşirea omenească nu este perfecţiunea, ci integrarea cât mai deplină a polarităţilor fiinţei.   Dezvoltarea personală este de multe ori un proces paradoxal. În sensul acesta este important să conştientizăm că recunoaşterea şi asumarea vulnerabilităţii ne fac mai puternici.   Corupţia cvasigeneralizată din instituţiile statului a transformat ideea de suveranitate a poporului într-o glumă proastă.   Discursurile despre virtuţile personale sunt oarecum nelalocul lor. Şi din acest motiv, majoritatea politicienilor suferă, din păcate, de un grad oarecare de alienare şi carenţe în plan caracterial.   Vrem o societate mai bună, dar ne lăsăm conduşi de lichele şi troglodiţi. Este în …

Gânduri de vară… (31)

Dreptatea socială şi interesul obştesc sunt greu de înfăptuit atâta timp cât logica interesului personal primează în mentalitatea colectivă. O lume dreaptă este capabilă de echilibru între interesul obştesc şi cel individual.   Patriotic înseamnă realizarea unei dreptăţi viabile pentru toţi cei care aparţin unei naţiuni.   Legile nu fac multe parale atunci când instituţiile statului sunt conduse de oameni corupţi şi incompetenţi. O adevărată reformă socială este inevitabil şi o reformă morală, altfel… vedem consecinţele.   Corupţia transformă democraţia într-o parodie jalnică.   Viaţa se schimbă prin schimbarea obiceiurilor noastre cotidiene. Schimbarea pas cu pas a obiceiurilor este secretul …

Gânduri de vară… (30)

Dacă ordinea socială nu acoperă nevoile şi drepturile fireşti ale tuturor membrilor ei, aceasta nu poate fi decât viciată şi ipocrită.   Dreptatea este coloana vertebrală a oricărei societăţi coerente şi funcţionale.   O minte sănătoasa şi echilibrată este aceea care priveşte raporturile umane şi societatea în general, prin prisma dreptului.   Dreptatea este terapia princeps a unei societăţi disfuncţionale. Fără dreptate nu poate exista o bună convieţuire.   Dacă a fi cuminte înseamnă să mă las limitat de ceea ce mi-au spus alţii că trebuie să fiu, atunci este preferabil să fiu un pic nebun, pentru a putea deveni …

Gânduri de vară… (29)

Trăim un timp în care psihopatologia se află la putere. Măsura celor care ne conduc este caracteroza!   O democraţie autentică nu poate fi decât etică, altfel este praf în ochi pentru stupid people.   Când oamenii nu-şi mai fac datoria cu tragere de inimă, statul şi instituţiile lui intră în disoluţie.   Un adevărat bărbat de stat este un om al jertfei, în niciun caz al profitului personal.   Omul care vrea întotdeauna mai mult, indiferent cum, este mai aproape de condiţia ratării decât de o salutară împlinire a vieţii.   Singurul mod de a ne elibera de frustrarea celor din …

Gânduri de vară… (28)

Înclinaţia de a crea este în natura noastră şi trebuie cultivată pentru a cunoaşte sentimentul minunat al împlinirii.   Creatorii au nevoie de ideile înaintaşilor chiar şi pentru a avea ce să conteste. Adăugarea unui graunte de noutate nu se poate face decât prin raportarea la ce s-a creat deja.   A face observaţii critice fără să-ţi fi integrat propria nimicnicie, este mai aproape de nebunie decât de dreapta judecată.   Drumul către plenitudine este înţeleapta cale de mijloc în care extremele sunt contrabalansate şi aduse la o împreună lucrare.   De foarte multe ori afirmăm că am vrea o altfel de …

Gânduri de vară… (27)

Un critic, indiferent de domeniu, care nu are bunătate, este mai aproape de condiţia unei hiene de cât de aceea de om. Prin urmare, lucrarea lui este sterilă şi nefolositoare, şi îi reflectă neputinţa.   Orice cugetare care nu conţine adevărurile revelate este, în ultimă instanţă, fără mare valoare. Adevărata filosofie este filosofia Duhului.   Conştiinţa este cu adevărat liberă doar atunci când reflectă Cuvântul Adevărului, altfel vorbim de rătăciri mai mult sau mai puţin pătimaşe ale unui ego care doreşte întâietate.   Cugetarea omenească rămâne la poarta adevărurilor perene. Doar în măsura în care se face purtătoarea acestora, ea transcende …

Gânduri de vară… (26)

Bunătatea este o unealtă de mare impact in viaţă. Sfinţii au reuşit să convertească chiar şi criminali, doar prin bunătate.   Fără bunătate şi disponibilitatea de a ierta, omul rămâne prins într-un infern de suferinţă şi disperare.   Asumarea riscului şi a muncii fără preget sunt pârghiile indispensabile ale unui antreprenor de succes.   În psihoterapie comunici sincer cu celălalt, pentru a te găsi pe tine însuţi. În afara relaţiei, omul rămâne captivul propriilor conflicte, fără posibilitatea de a crea ordine şi coerenţă.   O minte sănătoasă este expresia congruenţei dintre faptele noastre şi glasul conştiinţei.   Fără convingeri întemeiate …

Gânduri de vară… (25)

Cel care lucrează în adevăr are liman în pace şi bucurie.   Adevărul ne ajută să progresăm, pe când minciuna ne surpă orice lucrare.   Orice bine se întemeiază pe adevăr.   Să căutăm adevărul pentru că el este temelia oricărei realizări durabile.   Fără repere viabile, omul îşi pierde timpul fără rost, nu îşi construieşte scopuri viabile şi în ultimă instanţă, ratează ţinta.   A cunoaşte caracterul şi temperamentul oamenilor este o competenţă necesară atunci când avem nevoie să formăm o echipă.   Măsura cugetelor noastre o găsim în faptele bune pe care le săvârşim.   Integrarea umbrelor este, …